Cum scapi de cheltuială în caz că pierzi sau îţi sunt furate datele clienţilor. Firmele din România plătesc mii de euro pentru protecție

Asigurarea IT&C, sau asigurarea pentru riscuri cyber, cum mai este cunoscută, începe să prindă timid și la firmele din România, chiar dacă momentan atrage aproape exclusiv companiile medii spre mari și cele foarte mari. Riscurile la care se expun firmele care operează cu date personale, însă și impunerile internaționale privind participarea la licitații sunt doi dintre stimulii care determină firmele de la noi să cumpere astfel de produse.
Economica.net - vin, 30 oct. 2020, 19:37
Cum scapi de cheltuială în caz că pierzi sau îţi sunt furate datele clienţilor. Firmele din România plătesc mii de euro pentru protecție

Leader Team Broker, unul dintre intermediarii de dimensiuni mici, specializați, dar cu produse în general inovative, a adus în România o poliță dezvoltată de asigurătorul britanic CFC Underwriting și spune că a convins 40 de firme să îl achiziționeze în ultimul an. Primele Brute Subscrise pe acest segment au atins 200.000 de euro, conform Leader Team, ceea ce ar însemna că un cost mediu al asigurării este de 5.000 de euro pe an.

În România, acest tip de produs nu este emis de firmele de asigurare decât în forme mult simplificate și doar în circumstanțe speciale, adică în partaneriat cu brokerii. De aceea intermediarii reprezintă singura variantă pentru a accesa o astfel de asigurare.

Subsidiarele locale ale giganților americani Marsh și Aon au și departamente speciale dedicate acestui tip de asigurare ei find primii care au adus produsul în România, ]n principal pentru multinaționalele cu care lucrează în mod curent și pe alte tipuri de asigurări. Și alți brokeri locali vând astfel de polițe, în general ca intermediari ai unor brokeri  londonezi acreditați pe Lloyd’s, cea mai mare bursă de asigurări din lume.

Produsul adus de Leader Team, susțíne brokerul, acoperă o gamă largă de riscuri, de la despăgubirile ce ar trebui plătite clienților în caz că se rătăcesc sau sunt expuse datele personale până la pierderile provocate de atacuri cibernetice asupra cardurilor sau conturilor firmei. În plus față de alți jucători, Leader Team spune că acoperă și amenzile de GDPR pe care le-ar putea primi firmele asigurate. Firma nu dă însă detalii despre condițiille, limitele și excluderile în care este asigurat acest risc.

”Tot mai multe companii locale, inclusiv mici afaceri, au început să conștientizeze riscurile la care se expun odată cu accelerarea digitalizării și beneficiile oferite ca măsură de protecție de polița de cyber risk. Nu trebuie să fii gigant de renume mondial pentru a fi victima unui atac cibernetic, poți fi o cofetărie care, în urma unui email de phishing poate pierde până la câteva mii de euro. Toate statisticile oficiale arată că, în ultimele luni, au crescut îngrijorător atacurile cibernetice iar această tendință se va menține”,apreciază Alexandra Elena Durbacă, director executiv Leader Team Broker.

Iată, mai jos, riscurile asigurate de poliță, conform celor spuse de Leader Team:

– riscurile unui atac cibernetic, inclusiv amenzile GDPR care decurg din expunerea datelor clienților în afara companiei, răspunderea profesională, respectiv toate costurile privind erorile și omisiunile din activitatea unei companii, încălcarea confidențialității informațiilor pe care le gestionează, daune provocate de acțiunea neloială a angajaților, riscuri reputaționale, inclusiv furtul banilor din companie prin diverse metode.

– Furtul din conturi bancare sau carduri

– Întreruperea activității comerciale ca rezultat al unui atac cibernetic

– Costurile de recuperare a datelor în urma atacurilor cibernetice

– Șantaj cibernetic și recompensele solicitate de infractori

– Defăimare

– Furt de proprietate intelectuală

Transmiterea neintenționată de virsuri informatice

Încălcarea neintenționată a informațiilor legate de terțe părți.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Kia schimbă șeful diviziei europene pe fondul declinului vânzărilor
Kia schimbă șeful diviziei europene pe fondul declinului vânzărilor
Kia a anunțat că schimbarea liderului diviziei din Europa de la 1 ianuarie 2026. În primele zece luni din 2026, marca a vândut cu 4,1% mai puține mașini decât în aceeași perioadă din 2024....
NATO va avea în România a doua platformă de aprovizionare militară a Ucrainei, după cea din Polonia – general NATO
NATO va avea în România a doua platformă de aprovizionare militară a Ucrainei, după cea din Polonia – general NATO
Livrările de arme către Ucraina nu au diminuat în urma deciziei preşedintelui american Donald Trump de a opri donaţiile ...
România e depus a a patra cerere de plată din PNRR la Comisia Europeană. Așteptăm să primim 2,6 miliarde de euro
România e depus a a patra cerere de plată din PNRR la Comisia Europeană. Așteptăm să primim 2,6 miliarde de euro
A patra cerere de plată PNRR a fost depusă oficial astăzi, vineri, 19 decembrie, la ora 20:06. Ea conține un număr de ...
Trump nu exclude un război cu Venezuela vorbind și despre restabilirea drepturilor companiilor petroliere americane acolo, după naționalizarea de acum 50 de ani
Trump nu exclude un război cu Venezuela vorbind și despre restabilirea drepturilor companiilor petroliere americane acolo, ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat vineri că nu exclude posibilitatea unui război cu Venezuela, în timp ce ...