Cum se va intra în Grecia, ca turist, din 15 iunie

În vreme ce UE intensifică procedurile pentru repornirea turismului şi reluarea zborurilor în cadrul UE şi pe scară mai largă, planul grecesc cu privire la turism şi la protocoalele sanitare ce vor trebui respectate, nu prevede obligativitatea ca turiştii să prezinte un test pentru coronavirus. Grecia se va  proteja printr-o serie de protocoale pentru zboruri şi turism, precum şi manuale speciale pentru clasificarea ţărilor pe baza numărului de cazuri şi de decese, urmând ca țările de provenineță ale turiștilor să fie caracterizate ca fiind "roșii”, „portocalii”, „verzi” și „galbene”. De asemenea, la nivelul UE s-a întocmit o listă a aeroporturilor periculoase, dar, în orice caz, pandemia de coronavirus a dat peste cap turismul global.
Economica.net - lun, 25 mai 2020, 07:01
Cum se va intra în Grecia, ca turist, din 15 iunie

Vineri, Agenţia Europeană pentru Siguranţa Aviaţiei, un organism oficial al Uniunii Europene, a publicat o listă a aeroporturilor situate în 34 de ţări cu transmitere ridicată a coronavirusului, care va fi actualizată regulat şi va constitui un ghid pentru zboruri și turism. În ceea ce privește țările europene, EASA include următoarele state: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, Spania, Suedia, Marea Britanie.

Raportul EASA privind zborurile are o secțiune separată pentru țările din afara UE, care include: Brazilia, Republica Dominicană, Statele Unite ale Americii, Emiratele Arabe Unite, Japonia, India, Indonezia, Iran, Ecuador, Canada, Qatar, Columbia, Kuweit, Belarus, Mexic, Bangladesh, Ucraina, Pakistan, Peru, Rusia, Arabia Saudită, Singapore, Turcia, Chile.

Deocamdată, în cazul Greciei sunt estimate circa 20 de ţări, care vor primi „undă verde” pentru a a trimite turişti, pe cale aeriană sau rutieră. Conform informațiilor existente, acestea ar fi: Cipru, Israel, China, Japonia, Australia, Norvegia, Danemarca, Austria, Bulgaria, Serbia, România, Albania, Macedonia de Nord, Bosnia, Croația, Polonia, Ungaria, Slovacia și Cehia.

În Grecia a fost permis yahtingul din 25 mai și vor fi permise de la 1 iunie camparea și redeschiderea hotelurilor care rămân deschise 12 luni pe an, iar din 15 iunie se vor deschide și celelalte unități hoteliere, dar și aeroportul Elefterios Venizelos. De pe 1 iulie se vor redeschide și celelalte aeroporturi din țară. De pe 15 iulie se vor ridica gradual toate măsurile excepționale de siguranță.

De asemenea, țara a inclus câteva măsuri de protecție a angajaților și a companiilor, precum:

  • Extinderea dreptului de a nu suspenda contractele de muncă până în iulie,
  • Reducerea chirii pentru întreprinderi cu 40% până la sfârșitul lunii august,
  • Nou mecanism de susținere a ocupării forței de muncă prin programul SURE până la sfârșitul lunii septembrie,
  • Sprijinirea lucrătorilor sezonieri,
  • Plata rambursabilă în avans,
  • Reducerea plății în avans a impozitului,
  • Reducerea TVA pentru transporturi, cafea, băuturi nealcoolice și pachete turistice,
  • Capital de lucru pentru IMM-uri (TEPIX II) / Fondul de garantare / Banca de dezvoltare.

În fine, Grecia va fi împărțită în zone de risc, cel mai mic fiind în zona continentală și Creta, unde există posibilitatea transportului către spitale în maximum două ore, risc mediu, pentru zonele în care există unități spitalicești cu capacitatea de a trata cazurile de Covid-19, și risc ridicat, zonele unde există doar unități de sănătate simple.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...