Cum votează parlamentarii neafiliaţi la moţiunea de cenzură

Parlamentarii neafiliaţi au opinii împărţite referitor la moţiunea de cenzură, unii dintre aceştia declarând că vor vota în favoarea moţiunii, în timp ce alţii au declarat că vor fi împotriva acesteia.
Economica.net - vin, 27 apr. 2012, 07:54
Cum votează parlamentarii neafiliaţi la moţiunea de cenzură

Deputatul neafiliat Zoicaş spune că va vota împotriva moţiunii de cenzură.

Deputatul neafiliat Gheorghe Zoicaş a declarat, vineri, că va vota împotriva moţiunii de cenzură, după ce a avut o discuţie cu premierul Mihai Răzvan Ungureanu în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor.

Potrivit lui Zoicaş, premierul i-a promis că va face o evaluare a membrilor Guvernului, începând cu ministrul Dezvoltării.

Premierul ar mai fi promis că va face o vizită în Maramureş pentru a vedea cum evoluează absorbţia fondurilor europene şi cele două investiţii bazate pe fonduri europene.

Senatorul neafiliat Cezar Măgureanu: Votez pentru moţiune.

„Eu votez pentru moţiune”, a anunţat acesta, precizând că cetăţenii îl „îndrumă” să facă acest lucru.

Întrebat dacă va rămâne senator independent, Măgureanu a răspuns: „Voi rămâne independent. Nu ştiu pentru câtă perioadă, dar momentan sunt independent”.

El a adăugat, pe de altă parte, că are „oferte de la toată lumea”.

Deputatul neafiliat Mircia Giurgiu reafirmă că va vota moţiunea de cenzură.

„Eu votez cu ambele mâini la vedere”, a precizat Mircia Giurgiu înainte de dezbaterea moţiunii de cenzură.

Deputatul PDL Cătălin Croitoru nu a vrut să precizeze cum va vota la moţiunea de cenzură, arătând că va face declaraţii în plen.

Şedinţa Parlamentului pentru dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură a început, vineri.

USL a depus, săptămâna trecută, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, intitulată „Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!”.

Moţiunea de cenzură a fost citită luni seară în plenul Parlamentului.

Te-ar mai putea interesa și
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și fotovoltaice care își pun baterie de stocare colocată nu vor mai plăti......
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu ...
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner şi Steve Witkoff, viziunea Rusiei ...