Cum vrea Barack Obama să evite intrarea SUA în default

Barack Obama şi-a manifestat sâmbătă ostilitatea faţă de ideea amânării cu doar câteva săptămâni a termenului privind creşterea plafonului datoriei americane, un punct crucial al negocierilor cu republicanii, în a 12-a zi a crizei bugetare
Economica.net - S, 12 oct. 2013, 17:09
Cum vrea Barack Obama să evite intrarea SUA în default

În alocuţiunea săptămânală, preşedintele Statelor Unite a avertizat că „nu ar fi inteligent, aşa cum au propus unii, să se amâne cu două luni (problema) plafonului datoriei şi să se rişte primul default internaţional în mijlocul sezonului cumpărăturilor de Crăciun”.

„Pagubele aduse reputaţiei de debitor fără pată a Statelor Unite nu vor provoca doar o prăbuşire a pieţelor. (Ci) va fi mai scump să împrumute pentru toţi americanii”, a subliniat preşedintele american, angajat de la începutul lui octombrie într-o confruntare cu adeversarii săi politici pe tema bugetului federal.

În lipsa unui vot asupra cheltuielilor şi veniturilor în Congres, Statele Unite sunt afectate de la 1 octombrie de un blocaj administrativ. Sute de mii de funcţionari au primit ordinul de a se duce acasă, provocând o cascadă de consecinţe în toată ţara.

Această criză este dublată de altă criză, şi anume necesitatea creşterii plafonului legal al datoriei, tot o prerogativă a puterii legislative. După 17 octombrie, prima economie mondială riscă o incapacitate de plată, cu repercusiuni la nivel mondial, a avertizat administraţia.

Republicanii, majoritari în Camera Reprezentanţilor, au început să negocieze cu Obama, de joi seara, cu ambiţia declarată de a amâna termenul problemei plafonului datoriei, care a provocat deja alarmă pe pieţe.

Însă propunerea republicană menţionează doar o creştere limitată, pentru o perioadă de şase săptămâni, oferindu-şi astfel spaţiu să negocieze subiecte la care ţin conservatorii, şi anume programe sociale.

Casa Albă a sugerat joi şi vineri că Obama va promulga o asemenea iniţiativă, însă declaraţiile preşedintelui de sâmbătă păreau să marcheze o înăsprire a poziţiei.

Preşedintele, care a declarat în ultimele săptămâni că nu va negocia cu conservatorii asupra creşterii plafonului datoriei şi nici asupra bugetului, şi-a înăsprit poziţia sâmbătă calificând consecinţele unui eventual default drept un „nou impozit, un impozit republican de default, asupra tuturor familiilor şi întreprinderilor americane”.

Te-ar mai putea interesa și
Dunărea a ajuns la cel mai mic debit din ultimii 30 de ani, anunță INHGA
Dunărea a ajuns la cel mai mic debit din ultimii 30 de ani, anunță INHGA
Dunărea a atins, joi, cel mai mic debit istoric din ultimii 30 de ani, respectiv de 1750 mc/s, având o tendinţă de scădere pentru următoarele 4-5 zile, ajungând până la nivelul de 1700 mc/s,......
SUA intenționează să schimbe regimul vizelor pentru studenți și jurnaliști
SUA intenționează să schimbe regimul vizelor pentru studenți și jurnaliști
Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite (DHS) a anunţat joi că intenţionează să modifice reglementările ...
ANCOM: Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14% în 2025
ANCOM: Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14% în 2025
Numărul utilizatorilor de comunicaţii electronice din România şi Republica Moldova a crescut cu 14%, în cei patru ani ...
Laborator de cercetare pentru drone, inaugurat de BlueSpace Technology și Politehnica București de
Laborator de cercetare pentru drone, inaugurat de BlueSpace Technology și Politehnica București de
Compania românească BlueSpace Technology, în parteneriat cu Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia ...