Cum vrea Primăria Gabrielei Firea să rezolve problema locuinţelor din Bucureşti. Case pentru tineri în zonă premium

Primăria Capitalei devine dezvoltator imobiliar și își propune să rezolve, astfel, problema deficitului de locuințe din București. Un proiect aflat deja pe masa consilierilor își propune să mute în case noi tinerii și persoanele defavorizate.
Şerban Buşcu - mie, 08 ian. 2020, 19:25
Cum vrea Primăria Gabrielei Firea să rezolve problema locuinţelor din Bucureşti. Case pentru tineri în zonă premium

Un complex de blocuri cu 150 de locuințe și o grădiniță urmează să fie construite pe Șoseaua Panduri, într-una dintre zonele bune ale Bucureștiului. Hotărârea pentru aprobarea PUZ aferent proiectului s-a aflat în dezbatere publică, până pe 31 decembrie, urmând să intre la vot în Consiliul General al Municipiului București. Primăria Capitalei, care urmează să devină astfel, în premieră, dezvoltator de imobiliare, își propune să rezolve prin astfel de proiecte problema deficitului de locuințe din Capitală.

„Având în vedere faptul că una dintre problemele cu care se confruntă Capitala este deficitul de locuințe, actuala administrație și-a propus să acopere acest deficit. Astfel, prin proiectul de hotărâre privind P.U.Z-ul „Șos. Panduri nr. 77, Sector 5, Primăria Capitalei își propune să construiască locuințe destinate categoriilor sociale defavorizate, precum și tinerilor care nu-și permit să achiziționeze o locuintă de pe piața liberă”, explică Municipalitatea.

Memoriul proiectului arată că numărul locuinţelor construite din fonduri publice a scăzut de la peste 6.400 în 1990, la 146 în 2011, an după care nu a mai fost construită nicio locuinţă din bani publici.
De construcție se va ocupa una dintre companiile despre care justiția a arătat că au fost înființate ilegal, Compania Municipală Dezvoltare Durabilă București. Deocamdată nu există un studiu de fezabilitate, motiv pentru care nu au fost încă estimate costurile lucrărilor.

De asemenea, la începutul lui 2018, erau înregistrate peste 23.000 de cereri de locuinţe, din care peste 11.000 reprezintă cazuri sociale. „23.171 apartamente în locuințe colective ar reprezenta aproximativ 800-1.000 blocuri cu regim de înălțime 4-10 etaje, un număr impresionant care ar solicita un efort bugetar masiv.

Vecini de lux

Cu planul urbanistic zonal (PUZ) obţinut în 2014, pe terenul Ventilatorul, imediat lângă viitoarele blocuri sociale, se poate construi un proiect mixt, cu blocuri de apartamente, dar şi spaţii de birouri, înalte de 9, 11, respectiv 15 etaje, după cum mai arătat ECONOMICA.NET aici.

Chiar în continuarea terenului Ventilatorul, vecinii de la Titan Mar, companie deţinută de familia fostului primar al Bucureştiului, Adriean Videanu, au obţinut avizele pentru terenul de circa 5 hectare, unde se pot costrui 13 clădiri cu 12 etaje, şi una de 20 de etaje.

Şi Camelia Şucu, fosta soţie a omului de afaceri Dan Şucu, vrea să marcheze intrarea în imobiliare. În continuarea terenului deţinut de Titan Mar, societatea Class Real Estate Development a demarat anul trecut demersurile pentru obţinerea PUZ-ului pentru un teren de 10.000 de mp, pretabil la construcţia a trei clădiri de locuinţe, înalte de zece etaje. În toamna lui 2017, în societatea care deţine terenul au fost cooptaţi doi investitori din Dubai, care deţin, fiecare, câte 25% din Class Real Estate Development. Restul de 50% este deţinut de Class Imobiliar Rezidenţial, unde acţionar majoritar este Ioana Matei Şucu, iar acţionar minoritar este Camelia Şucu.

Te-ar mai putea interesa și
Care sunt proiectele din București cu apartamente cu TVA de 9% pe care le poți cumpăra până la 1 august
Care sunt proiectele din București cu apartamente cu TVA de 9% pe care le poți cumpăra până la 1 august
Majorarea TVA la locuințele noi urmează să fie votată, iar unii dezvoltatori îi anunță deja pe cei care nu s-au decis să cumpere o locuință că e ultimul tren să prindă casa mult visată......
Primele imagini și detalii despre proiectul cu locuințe și birouri de lângă mallul AFI Cotroceni din București
Primele imagini și detalii despre proiectul cu locuințe și birouri de lângă mallul AFI Cotroceni din București
Dezvoltatorul AFI face demersurile în vederea obținerii autorizației de construire a primelor apartamente de lângă mallul ...
Record la două culturi de bază. Ce producții de cereale și oleaginoase ar putea obține fermierii anul acesta
Record la două culturi de bază. Ce producții de cereale și oleaginoase ar putea obține fermierii anul acesta
Exceptând rapița, orzul și orzoaica, fermierii români au cultivat anul acesta cu până la 10% mai puține cereale și ...
Finlandezii de la Metso, care au cumpărat o fabrică în România, încep angajările. De ce au ales țara noastră
Finlandezii de la Metso, care au cumpărat o fabrică în România, încep angajările. De ce au ales țara noastră
Grupul finlandez Metso, unul dintre cei mai mari producători globali de echipamente pentru industria de minerit și agregate, ...