Cum vrea statul să grăbească racordarea la rețeua electrică: clientul nou sau prosumatorul să își cumpere contorul, urmând să fie despăgubit de distribuitor. Proiect de ordin

ANRE a elaborat un proiect de ordin prin care se instituie posibilitatea celor care vor să racordeze la rețea, dar și celor care vor să devină prosumatori, de a cumpăra, pe banii lor, blocul de măsurare, urmând să primească apoi banii de la distribuitor.
Mihai Nicuţ - vin, 23 dec. 2022, 10:15
Cum vrea statul să grăbească racordarea la rețeua electrică: clientul nou sau prosumatorul să își cumpere contorul, urmând să fie despăgubit de distribuitor. Proiect de ordin

Măsura are ca scop accelerarea procesului de racordare, cu efect atât asupra companiilor de distribuție, cât și asupra utilizatorilor, după cum arată ANRE în referatul de aprobare.

“Proiectul de ordin vine în sprijinul anumitor categorii de utilizatori pentru care operatorul de rețea avea obligația de a achiziționa grupul de măsurare a energiei electrice sau blocul de măsură și protecție complet echipat. Astfel este acordată posibilitatea utilizatorilor respectivi de a achiziționa echipamentele respective, cu respectarea specificațiilor tehnice puse la dispoziție de operatorul de rețea. Se evită astfel întârzieri ale procesului de racordare, date fiind dificultățile operatorilor de distribuție în achiziționarea contoarelor de energie electrică, dar și datorate perioadelor importante de timp aferente derulării procedurilor de achiziție”, explică ANRE beneficiile pentru client.

Distribuitorul va fi obligat să monteze blocul de măurare, fiind menținute termenele în vigoare prevăzute în contractele de racordare. “În cazul în care utilizatorul nu pune la dispoziția operatorului de distribuție contorul de măsurare a energiei electrice astfel încât să poată fi respectate termenele contractuale, termenul de 5 zile lucrătoare curge de la data procesului verbal de predare de către utilizator și de primire de către operator a contorului respectiv”, arată ANRE.

Banii sunt returnați pe baza facturii sau a altor documente în termenele prevăzute contractele de racordare.

Puteți vedea proiectul de Ordin ANRE aici:

Ordin ANRE racordare retea

 

Te-ar mai putea interesa și
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” de 30.000/MW pentru baterii. Proiect de ordin al ANRE
Investitorii în regenerabile care pun baterii în parcuri eoliene sau fotovoltaice nu mai constituie garanția „anti-speculă” ...
Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a emis un proiect de ordin prin care proprietarii de parcuri eoliene și fotovoltaice care își pun baterie de stocare colocată nu vor mai plăti......
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Nicuşor Dan: Eu nu sunt un gunoi şi în calitate de om am dreptul să nu intru în dialog cu o persoană care nu mă respectă
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi la Dublin, că are dreptul, în calitate de persoană, să refuze dialogul cu ...
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
FOTO Tren polonez, introdus de azi pe o nouă rută din România
Operatorul privat Transferoviar Călători (TFC) anunță că, începând de joi, 12 noiembrie 2026, trenurile de pe ruta ...
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Preşedintele rus Vladimir Putin le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner şi Steve Witkoff, viziunea Rusiei ...