Leul se va deprecia în următoarele 12 luni până la un curs de 4,9400 lei/euro – CFA România

Analiştii CFA România anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, până la 4,9400 lei/euro, în timp ce rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni, martie 2021/martie 2020, a înregistrat o valoare medie de 3,67%, scrie Agerpres.
Economica.net - mie, 25 mart. 2020, 07:18
Leul se va deprecia în următoarele 12 luni până la un curs de 4,9400 lei/euro - CFA România

„În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, 85% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8626, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,9400. Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (martie 2021/martie 2020) a înregistrat o valoare medie de 3,67%”, se arată într-un comunicat al CFA România.

Pe de altă parte, în luna februarie 2020, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a scăzut faţă de luna anterioară cu 15,1 puncte până la valoarea de 48,6 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a crescut cu 14,1 puncte). Această evoluţie a fost cauzată, în special, de componenta anticipaţii a Indicatorului.

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut faţă de luna anterioară cu 2,4 puncte, până la valoarea de 70,7 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a crescut cu 23,2 puncte). Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 21,5 puncte până la valoarea de 37,5 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 9,6 puncte).

Indicatorul de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către Asociaţia CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.

„Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) care arată percepţia grupului de analişti membri ai Asociaţiei CFA România privind evoluţia pieţelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor şi riscurilor, cât şi un indicator fundamental de prognoză privind evoluţiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor şi inflaţiei. Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CF”, se precizează în comunicatul citat.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe baza a 6 întrebări cu privire la condiţiile curente referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii şi la anticipaţiile pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

Pe lângă întrebările necesare pentru calculul Indicatorului de Încredere Macroeconomică, sondajul evaluează şi anticipaţiile, tot pentru un orizont de timp de un an, pentru rata inflaţiei, ratele de dobândă, cursul de schimb EUR/RON, indicele bursier BET, condiţiile macroeconomice globale şi preţul petrolului.

Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, în mare parte deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA).

În prezent, Asociaţia CFA România are peste 245 de membri, majoritatea deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA).

Te-ar mai putea interesa și
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, avertizând că redresarea vânzărilor şi a marjelor de profit pe......
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l ...
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Cel puţin 20 de oameni au fost ucişi într-o nouă serie de atacuri aeriene ruse asupra sud-estului Ucrainei, multiple ...
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Navi Pillay consideră inacceptabile sancţiunile SUA împotriva CPI
Jurista sud-africană Navi Pillay, laureată a Premiului Nobel pentru Pace în 2026, a calificat sâmbătă drept ''inacceptabile'' ...