Cursul a coborât în jurul nivelului de 4,4350 lei/euro

Cotaţiile monedei naţionale au coborât în jurul nivelului de 4,4350 lei/euro, într-o piaţă apatică, în care jucătorii urmăresc atent semnalele venite din partea Rezervei Federale a Statelor Unite, dar şi criza din Siria.
Economica.net - mie, 04 sept. 2013, 07:42
Cursul a coborât în jurul nivelului de 4,4350 lei/euro

La deschidere, euro era cotat la 4,4370 – 4,4400 lei, aproape de nivelul de la finalul sesiunii precedente, când euro era schimbnat pentru 4,4365 – 4,4390 lei.

Primele transferuri au coborât uşor cotaţiile, iar în jurul orei 10:15 operaţiunile se perfectau la 4,4340 – 4,4360 lei/euro.

Jucătorii urmăresc atent semnalele venite din partea Rezervei Federale a Statelor Unite, dar şi criza din Siria. Piaţa nu a reacţionat la datele privind creşterea PIB cu 0,5% în trimestrul al doilea, faţă de precedentele trei luni, şi cu 1,8% la semestru, creşteri mai mari faţă de primele estimări, care indicau un avans de 0,3%, respectiv 1,7%.

Valutele din regiune consemnau, de asemenea, câştiguri uşoare.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat marţi un curs de referinţă de 4,4358 leieuro, cu 1,37 bani peste nivelul de luni. În şedinţa anterioară, cursul a fost de 4,4221 lei/euro.

Moneda naţională s-a depreciat şi în raport cu dolarul american, cursul de referinţă urcând de la 3,3441 lei/dolar la 3,3662 lei/dolar.

Totodată, cotaţia leu/franc elveţian a avansat de la 3,5904 lei/franc la 3,5990 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile practicate miercuri dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au rămas la 3,25 – 3,75% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu: Joi depunem la Parlament programul de guvernare şi lista miniştrilor
Premierul desemnat Luca Niculescu a anunţat că în cursul zilei de joi va depune la Parlament programul de guvernare şi lista Cabinetului de miniştri. ...
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru că nu achitase toți banii pentru preluarea companiei
Roca Industry a reușit să-și închidă diferendul cu fostul proprietar al Workshop Doors, care-i poprise conturile pentru ...
Societatea Roca Industry Holdingrock1 S.A. informează acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, ...
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Cum te poţi trezi cu hackeri în frigider? – analiză Reuters
Hackerii care au sabotat sistemele de refrigerare din sute de supermarketuri franceze au exploatat conectivitatea tot mai ...
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări ...