Cursul a scăzut sub 4,48 lei/euro în prima oră a şedinţei

Cursul de schimb a scăzut sub 4,48 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de joi, dar ulterior s-a întors uşor peste acest nivel, într-o piaţă în care jucătorii nu au reacţionat la detele anunţate de Institutul Naţional de Statistică privind creşterea economică.
Economica.net - J, 06 sept. 2012, 08:32
Cursul a scăzut sub 4,48 lei/euro în prima oră a şedinţei

La deschidere euro a fost cotat la 4,4805 – 4,4840 lei, cu 0,4 – 0,65 bani sub nivelurile de miercuri din jurul orei 16:30, de 4,4870 – 4,4880 lei/euro.

Apoi, cursul a continuat să scadă uşor, şi cel mai redus nivel tranzacţionat a fost de 4,4775 lei/euro. De la acest moment, cotaţiile au revenit uşor peste 4,48 lei/euro, astfel că la scurt timp după ora 10:00, euro era cotat la 4,4810 – 4,4830 lei.

Jucătorii nu au reacţionat la datele anunţate joi de INS, care au confirmat estimările „semnal” privind creşterea economică, de 0,5% în al doilea trimestru faţă de primele trei luni şi 0,8% la semestru. PIB a ajuns astfel la jumătatea anului la 248,592 miliarde lei, susţinut de creşterile din construcţii şi activităţi profesionale şi de servicii.

„Volumele de tranzacţionare sunt reduse (pe piaţa locală – n.r.). Atenţia jucătorilor este fixată pe şedinţa Băncii Centrale Europene, unde este aşteptată o decizie privind planul de achiziţii de obligaţiuni suverane ale statelor aflate în dificultate. Reacţia pieţelor s-ar putea să nu fie atât de vizibilă dacă se vor confirma informaţiile apărute miercuri şi dacă se va aplica dictonul «cumpără pe zvonuri şi vinde pe ştire»”, a afirmat un dealer.

Potrivit unor informaţii anunţate miercuri de Bloomberg, care cita oficiali ai Băncii Centrale Europene, instituţia va face achiziţii nelimitate de obligaţiuni suverane, dar fără să tipărească bani în acest scop. Conform planului, care s-ar putea numi „Tranzacţii Monetare Directe”, BCE nu va stabili plafoane pentru randamente.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat miercuri un curs de referinţă în creştere cu 0,33 bani, la 4,4940 lei/euro.

În acelaşi timp, rata oficială pentru moneda americană a urcat cu 2,02 bani, de la 3,5635 lei/dolar la 3,5837 lei/dolar, iar cursul pentru francul elveţian a crescut uşor, la 3,7402 lei/franc.

Dobânzile afişate joi dimineaţă de bănci pentru plasamentele pe termen de o zi sunt de 4,75% – 5,25% pe an, foarte apropiate de nivelurile de miercuri, de 4,76% – 5,26% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
Laptopurile ASUS primesc acces gratuit la experiențele Google AI. Ce include oferta
ASUS a anunțat o nouă ofertă împreună cu Google, prin care utilizatorii care dețin laptopuri ASUS și ROG eligibile primesc acces timp de trei luni la serviciile Google AI Pro sau Google AI......
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări și noi locații
Tranzacție surpriză: Cinema City cumpără un cinema din Sibiu și are un plan de 15 milioane de euro pentru renovări ...
Cel mai mare lanț de cinematografe din România a cumpărat preia multiplexul Cine Gold din Promenada Mall Sibiu. Această ...
Anunțul primarului Ciucu despre sistemul de termoficare din Bucureşti – De ce este crucială realizarea SACET
Anunțul primarului Ciucu despre sistemul de termoficare din Bucureşti – De ce este crucială realizarea SACET
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a susţinut, miercuri, necesitatea realizării unui sistem centralizat de termoficare ...
Bolojan: PNL va susţine, prin toate acţiunile necesare, corectarea legii ANI
Bolojan: PNL va susţine, prin toate acţiunile necesare, corectarea legii ANI
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele liberalilor, susţine că votul dat în Senat pe legea integrităţii "a ...