Cursul euro poate coborî la 4,38 lei, dar pe termen mai lung rămâne peste 4,40, spun analiştii

25 08. 2014
euro_un_euro_14776000

Cursul monedei europene a coborât, luni, până la 4,3947 lei / euro, ceea ce a confirmat aşteptările analiştilor tehnici şi i-a încurajat să estimeze că moneda naţională ar mai putea întârzia sub pragul de la 4,4.

„Adoptăm deocamdată o perspectivă neutră, cu un palier destul de larg de evoluţie în perioada următoare: 4,386-4,417 lei / euro. Evoluţia de la minimele din mai – iunie (sub 4,38 în piaţă, n.r.) atestă faptul că suntem într-o evoluţie de tip contra – tendinţă, dar oscilaţiile repetate fac dificilă la momentul actual o interpretare categorică”, spune Dan Rusu, analistul şef al casei de brokeraj BT Securities, într-un raport trimis la redacţia ECONOMICA.NET.

Altfel spus, tendinţa firească este de depreciere a leului pe termen mai lung.

Perspectiva unor scăderi accidentale până la 4,385 – 4,38 lei / euro este acceptată şi de Claudiu Cazacu, analiştul şef al casei de brokeraj XTB România. Zona mai confortabilă pentru piaţă rămâne însă peste 4,4 – 4,41 lei / euro, adaugă analistul.

„Scăderea de luni sub 4,4 lei a cursului euro ar putea fi doar conjuncturală, efect al unor vânzări de euro necesare pentru plăţile în lei obişnuite în această perioadă a lunii”, aminteşte Claudiu Cazacu.

Un factor favorizant pentru întărirea leului de luni a fost şi deprecierea euro pe pieţele externe. Aceasta a fost efectul declaraţiilor liderilor marilor bănci centrale ale lumii, jucătorii concentrându-se pe poziţiile şefei de la Federal Reserve, Janet Yellen, şi preşedintelui Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi.

„Janet Yellen a confirmat faptul că FED se îndreaptă milimetric către prima creştere a dobânzii cheie din SUA. Performanta economiei americane se apropie tot mai mult de obiectivele băncii centrale” scrie Mihai Nichişoiu, de la casa de brokeraj Tradeville.

Creşterea dobânzii pe dolar este un impuls dat aprecierii acestuia, respectiv a deprecierii euro, dacă Draghi se ţine de promisiune şi creşte lichiditatea monedei europene.
Evoluţia pieţei din aceste zile se încadrează în perspectiva mai largă conturată de analizele mai vechi ale ECONOMICA.NET.

Cursul valutar are şanse să se stabilizeze sub 4,4 lei / euro„, estimau analiştii acum trei luni şi, într-adevăr, în 28 iulie 2014, BNR anunţa un curs de referinţă de 4,3873 lei/euro. Atunci sentimentele pieţei vedeau euro până spre 4,36 de lei, cu precizarea Erste Bank ( de pildă) că „ BNR nu va permite aprecierea leului spre 4,35”.

Pe de altă parte, „cursul de schimb va urca până la 4,5 lei / euro în următoarele şase luni şi va ajunge la 4,475 lei / euro pentru orizontul următoarelor 12 luni”, erau de părere analişti CFA România.