Cursurile în şcolile din Bucureşti rămân în scenariul roşu de funcţionare

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a decis, în şedinţa de luni, ca pentru unităţile de învăţământ preuniversitar, cursurile să se desfăşoare în continuare online, cele faţă în faţă fiind suspendate.
Economica.net - lun, 02 nov. 2020, 09:11
Cursurile în şcolile din Bucureşti rămân în scenariul roşu de funcţionare

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) a decis, în şedinţa de luni, ca pentru unităţile de învăţământ preuniversitar, cursurile să se desfăşoare în continuare online, cele faţă în faţă fiind suspendate.

Rămâne obligatorie purtarea măştii de protecţie în Bucureşti, astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în spaţiile publice închise şi deschise.

„În unanimitate s-a decis menţinerea măsurilor care se află încă în vigoare până la 12 noaptea aprobate prin fosta hotărâre”, a declarat prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu.

Este vorba despre hotărârea luată de CMBSU pe data de 19 octombrie, cu aplicare din 20 octombrie pentru 14 zile.

Traian Berbeceanu a declarat că nu s-a considerat necesar şi oportun să fie introduse măsuri restrictive noi iar cele în vigoare vor continua până pe 16 noiembrie, la ora 12 noaptea.

Cinematografele, instituţiile de spectacole şi/sau de concerte rămân închise.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă.

Activitatea restaurantelor şi a cafenelelor în interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în aceste unităţi.

Sălile de jocuri de noroc vor fi, de asemenea, închise.

Prefectura Capitalei menţiona pe 19 octombrie că activitatea desfăşurată în creşe, after-school-uri este permisă în continuare conform Ordinului comun al Ministrului Educaţiei şi Cercetării, al Ministrului Sănătăţii şi al Ministrului Muncii şi Protecţiei Sociale. Desfăşurarea activităţilor în învăţământul superior va fi reglementată de senatul fiecărei universităţi, acestea având autonomie universitară, conform reglementărilor în vigoare.

Te-ar mai putea interesa și
Patru focare de variolă ovină și caprină în Tulcea. Autoritățile sunt în alertă
Patru focare de variolă ovină și caprină în Tulcea. Autoritățile sunt în alertă
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a confirmat patru focare de variolă ovină și caprină în localitățile Valea Nucarilor, Peceneaga,......
Tichet de energie, bani pentru facturi. Anunţ oficial de la autorităţi – Peste 700.000 de români au luat banii
Tichet de energie, bani pentru facturi. Anunţ oficial de la autorităţi – Peste 700.000 de români au luat banii
Peste 718.000 de consumatori vulnerabili au beneficiat, în luna august, de tichetul de energie, suma totală virată de ...
Anunţ pentru toţi bucureştenii. Cât vor plăti în plus – Decizia luată astăzi de CGMB pentru facturile la apă
Anunţ pentru toţi bucureştenii. Cât vor plăti în plus – Decizia luată astăzi de CGMB pentru facturile la apă
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat vineri un act adiţional la contractul de concesiune încheiat ...
Tot mai multe semne că energia electrică va fi mult mai scumpă. Și Romgaz a vândut cu aproape 900 de lei/MWh energie bandă pentru ultimul trimestru al anului
Tot mai multe semne că energia electrică va fi mult mai scumpă. Și Romgaz a vândut cu aproape 900 de lei/MWh energie ...
Și Romgaz a scos la vânzare energie scumpă cu livrare în ultimul trimestru din acest an și a fost bătaie pe ea. Compania ...