Curtea Constituţională discută astăzi sesizările privind impozitarea pensiilor speciale

Curtea Constituţională discută miercuri obiecţiile de neconstituţionalitate formulate de Avocatul Poporului şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) cu privire la impozitarea pensiilor speciale cu până la 85%, au declarat surse ale instituţiei pentru News.ro.
Economica.net - mie, 30 sept. 2020, 07:38
Curtea Constituţională discută astăzi sesizările privind impozitarea pensiilor speciale

Obiecţiile formulate de Avocatul Poporului şi ÎCCJ vizează modificarea în Parlament a Legii pentru completarea Codului Fiscal în sensul impozitării pensiilor speciale.

ICCJ reproşează că sunt nesocotite decizii succesive ale Curţii în domeniu, că nu a fost consultat CSM şi consideră că sunt încălcate mai multe principii, printre care cel al impunerii fiscale juste şi echitabile şi cel al independenţei judecătorilor.

Pe 17 iunie, Camera Deputaţilor a adoptat legea privind impozitarea pensiilor speciale cu până la 85%, decizie luată cu 307 voturi „pentru”.

Astfel, va fi aplicată o cotă de impozitare de 10% pensiilor cuprinse între 2.000 şi 7.000 de lei şi de 85% celor care depăşesc această valoare.

La sfârşitul lunii ianuarie, în urma unei şedinţe similare celei din iunie, ÎCCJ a decis să sesizeze CCR în legătură cu eliminarea pensiilor speciale, preşedintele instituţiei afirmând atunci într-o scrisoare deschisă, că eliminarea pensiilor „speciale” este tristă şi stupefiantă că Justiţia este tratată ca o Cenuşăreasă şi că pensiile magistraţilor nu sunt nici speciale şi nici nesimţite. Demersul ÎCCJ a fost susţinut atunci şi de către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

După ce legea a fost adoptată de Parlament, mai multi magistraţi şi-au depus cereri de pensionare, pentru a beneficia de prevederile încă în vigoare referitoare la pensii.

În 6 mai, CCR a decis că legea care elimină pensiile speciale este neconstituţională, în ansamblul său. Curtea a constatat, între altele, că legea are un „caracter profund eterogen”, vizând statute profesionale diferite şi funcţii de demnitate publică, tratate împreună.

Te-ar mai putea interesa și
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Cris-Tim l-a adus pe fostul director general de la Ursus și Coca-Cola, Dan Timotin, în funcția de director operațional
Conducerea Cris-Tim Family Holding S.A. informează investitorii și acționarii de la Bursa de Valori București cu privire la numirea lui Dan Timotin în funcția de director operațional (COO) al......
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate
Nazare: Obiectivul pentru 2026 este reducerea deficitului bugetar la 6,2% din PIB. Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta ...
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate şi trebuie construit pe venituri realiste, priorităţi ...
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Grupul polonez R.Power a finalizat construcția unei centrale fotovoltaice de 55 MWp în nord-vestul României
Producătorul independent european de energie R.Power anunță că a finalizat lucrările de construcție la proiectul său ...
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 se vorbește cât de necesar este
Diana Buzoianu: Suntem aproape de finalizarea Radarului Balastierelor. Pe data de 26 octombrie va fi recepţionat. Din 2015 ...
Radarul Balastierelor va fi recepţionat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în ...