Curtea Constituţională discută miercuri constituţionalitatea Legii privind câinii comunitari

Curtea Constituţională discută, miercuri, sesizarea de neconstituţionalitate a Legii privind câinii comunitari, care prevede că eutanasierea animalelor fără stăpân se va putea face după ce autorităţile locale vor consulta populaţia prin sondaje de opinie, referendumuri sau adunări de cartier.
Economica.net - mar, 13 dec. 2011, 18:49

Organizaţiile de protecţie a animalelor au anunţat, marţi, că au depus la Curtea Constituţională şi la Preşedinţie semnăturile strânse împotriva eutanasierii câinilor comunitari, iar miercuri organizează un miting de protest la Palatul Parlamentului, unde este sediul CC, potrivit Mediafax.

Sesizarea privind neconstituţionalitatea Legii pentru modificarea şi completarea OUG 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân a fost făcută în 25 noiembrie, de către 70 de deputaţi PSD şi 54 de deputaţi PNL. Potrivit sesizării, prevederile Legii de modificare şi completare a OUG 155/2001 încalcă articolul 61 alineatul 2 din Constituţie, întrucât forma în care a fost adoptată în 22 noiembrie de Camera Deputaţilor diferă fundamental de proiectul aprobat la Senat.

Totodată, legea încalcă articolul 115 alineatul 4 din Constituţie, întrucât aceasta este o propunere de completare şi de modificare a unei OUG şi nu are la bază o lege specială de abilitare, astfel că nu este un caz excepţional care ar impune intervenţia Guvernului în adoptarea unei măsuri urgente.

„Gestionarea câinilor fără stăpân nu este o situaţie excepţională, care să necesite măsuri în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Fără a o desconsidera, problema câinilor fără stăpân poate fi gestionată şi rezolvată prin măsuri eficiente de către serviciile comunitare, politici publice coerente şi alocarea unor resurse adecvate”, se arată în sesizarea deputaţilor PSD şi PNL trimisă Curţii Constituţionale.

În opinia deputaţilor PSD şi PNL, legea încalcă şi articolul 148 alineatul 2, raportat la articolul 11 alineatul 1 din Constituţie.

Problema eutanasierii şi a condiţiilor în care este dispusă aceasta este principala problemă a legii, consideră semnatarii sesizării.

„Eutanasierea este o măsură extremă, care contravine prevederilor referitoare la drepturile animalelor recunoscute de instrumente internaţionale, reglementări comunitare cu caracter obligatoriu. Legea de gestionare prevede soluţia eutanasierii, care se poate aplica curent, în masă, animalelor fără stăpân, deşi ar fi trebuit să fie aplicată numai în anumite condiţii limitate şi stricte, cu caracter excepţional”, potrivit sesizării.

Camera Deputaţilor a adoptat, în 22 noiembrie, Legea privind câinii comunitari, care prevede că eutanasierea animalelor fără stăpân se va putea realiza după ce autorităţile locale vor consulta populaţia prin sondaje de opinie, referendumuri sau adunări de cartier şi că toţi câinii vor fi „cipaţi”.

Consiliile locale vor avea obligaţia de a înfiinţa, în funcţie de necesităţi, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acestei legi, servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân şi vor trebui să amenajeze şi să suplimenteze din fonduri proprii în funcţie de necesităţi adăposturile publice pentru câini.

Câinii vor fi ţinuţi în adăposturile înfiinţate de consilii timp de 30 de zile, cu excepţia celor revendicaţi de proprietari. În situaţia în care după expirarea termenului de cazare câinii nu au fost revendicaţi sau adoptaţi, aceştia pot fi păstraţi în adăposturi, returnaţi în teritoriu, eutanasiaţi sau se poate găsi o soluţie combinată, conform hotărârii consiliilor locale, respectiv ale CGMB, după consultarea populaţiei din raza unităţii administrativ-teritoriale respective, se precizează în actul normativ.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul apărării din Israel anunţă că a ordonat armatei să se pregătească să-şi extindă operaţiunile în Liban
Ministrul apărării din Israel anunţă că a ordonat armatei să se pregătească să-şi extindă operaţiunile în Liban
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a declarat joi că a ordonat armatei să se pregătească să-şi "extindă" operaţiunile în Liban, unde Israelul desfăşoară o ofensivă......
Bugetul pe 2026 ar urma să fie avizat astăzi – surse Digi24
Bugetul pe 2026 ar urma să fie avizat astăzi – surse Digi24
Bugetul pentru acest an ar urma să fie aprobat astăzi, potrivit Digi24.
Miniștrii PSD vor aviza, cu obiecții, proiectul de buget pentru a depăși blocajul provocat de Bolojan
Miniștrii PSD vor aviza, cu obiecții, proiectul de buget pentru a depăși blocajul provocat de Bolojan
Partidul Social Democrat a anunțat joi că miniștrii săi vor aviza, cu obiecții, proiectul de buget pe anul 2026, dar ...
Românii, pe ultimul loc în UE la interacțiunea digitală cu statul
Românii, pe ultimul loc în UE la interacțiunea digitală cu statul
Anul trecut, 71,9% dintre persoanele din UE cu vârsta cuprinsă între 16 şi 74 de ani au utilizat site-uri web sau aplicaţii ...