Cutremur de 7,8 în Indonezia, a fost emisă alertă de tsunami

Un cutremur de 7,8 pe scara Richter a avut loc pe coasta de Vest a insulei Sumatra din arhipeleagul indonezian, conform AFP, preluată de Agerpres.
Economica.net - mie, 02 mart. 2016, 13:13
Cutremur de 7,8 în Indonezia, a fost emisă alertă de tsunami

Epicentrul seismului a fost la 808 kilometri sud-vest de Padang, Indonezia. 

USGS (Institutul American de Cercetări Geologice) a anunţat iniţial o magnitudine de 8.2, după care 8.1, iar ulterior au scăzut la 7.8. A fost emisă alertă de tsunami, potrivit AFP.

Indonezia, situată pe centura de foc a Pacificului, cea mai importantă zonă vulcanică din lume (400 de vulcani, din care cel puţin 126 activi), înregistrează circa 7 000 seisme pe an, dar marea majoritate sunt de intensitate redusă. Este ţara cea mai afectată de puternicul cutremurul din decembrie 2004, produs la o adâncime de 40 de kilometri în Oceanul Indian, numărul morţilor şi al dispăruţilor fiind estimat la 232 732, dintre care 170.000 numai în insula Sumatra. Mai multe sate de pe coasta de vest a provinciei Aceh, au fost pur şi simplu spulberate de pe faţa pământului de valurile uriaşe care au lovit zone extinse din Asia de Sud şi de Sud-Est, cât şi din Africa.

Indonezia continuă să înregistreze cele mai multe cutremure de intensitate mare. Un seism cu magnitudinea de 8,7 cu avertisment de tsunami, a fost înregistrat la 11 aprilie 2012 în largul coastei de vest a provinciei indoneziene Sumatra (nord), şi a fost urmat de o replică de 8,2 grade pe scara Richter. Un cutremur cu aceeaşi intensitate de (8,7 grade) a lovit Sumatra, la 28 martie 2005, cauzând moartea a 547 de persoane, 1.000 dispăruţi şi 1.000 răniţi. Mai multe cutremure cu magnitudinea până la 8,2 grade s-au produs pe Coasta de vest a Sumatrei, la 12 septembrie 2007, înregistrându-se 23 morţi şi peste 30.000 de clădiri avariate.

Cutremure sub 8 grade au provocat de multe ori mai importante pierderi umane şi materiale. La 27 mai 2006, un cutremur de 6,2 grade, a făcut 6.234 morţi, 20.000 răniţi şi 34.0000 strămutaţi în Java (Indonezia).

Cronologia cutremurelor cu magnitudine mai mare pe scara Richter, care au provocat şi victime, în Indonezia:

12 februarie 2016 – Un cutremur de magnitudinea 6,5 s-a produs în largul Pacificului, în estul Indoneziei, a informat Institutul american de geologie USGS, fără alertă de tsunami. Cutremurul de pământ s-a produs la orele 17.02 (10.02 GMT), la o adâncime de 30 de km în marea Sawu, din oceanul Pacific, la trei kilometri de localitatea Andekantor.

25 septembrie 2015 – un seism submarin cu magnitudinea de 6,6 s-a produs în estul Indoneziei, în jurul orei locale 01.00 (16.00 GMT), la o adâncime de 64 de kilometri, la 30 de kilometri de Sorong. Peste 60 de persoane au fost rănite şi circa 200 de case avariate. Nu a fost emisă alertă de tsunami.

18 martie 2015 – 6,2 grade, Marea Molucelor, în Indonezia, la o adâncime de 45,8 kilometri.

26 noiembrie 2014 – 7,0 grade, largul mării, la o distanţă de 150 de kilometri nord-vest de localitatea Kota Ternate din Insulele Moluce (Indonezia). Seismul s-a produs la adâncimea de 65 de kilometri. Nu s-a emis o alertă de tsunami.

21 noiembrie 2014 – 6,9 grade, largul Arhipelagului Molucelor, din Indonezia. Seismul s-a produs la o adâncime de numai aproximativ 48 de kilometri în Marea Molucelor.

15 noiembrie 2014 – 7,3 grade, în Insulele Moluce din Indonezia, la o adâncime de 47 de kilometri, cu epicentrul la 154 de kilometri nord-vest de Insula Ternate.

18 mai 2014 – 6,2 grade, largul insulei indoneziene Sumatra, fără decretarea alertei de tsunami. Hipocentrul cutremurului a fost localizat la o adâncime de 9,8 kilometri, la 300 de kilometri vest de portul Banda Aceh.

4 februarie 2014 – 6,1 grade, largul coastelor Indoneziei şi ale Timorului de Est, la o adâncime de 18 kilometri, fără să existe riscul producerii unui tsunami.

25 ianuarie 2014 – 6,1 grade, Indonezia cu epicentrul la 39 kilometri sud-est de oraşul Adipala, în largul coastelor insulei Java.

1 decembrie 2013 – 6,3 grade, la o adâncime de nouă kilometri, cu epicentrul în Oceanul Indian, la 260 de km vest de oraşul Sibolga, fără provoca, victime sau daune materiale.

19 noiembrie 013 – 6,3, grade, la 110 km nord-nord-est de oraşul Tobelo, situat în Insulele Moluce, şi la o adâncime de 63 km.

12 august 2013 – 6,3 grade, largul coastei de est a Indoneziei, regiunea Kepulauan Babar, estul insulelor Moluques.

6 iulie 2013 – 6,4 grade, în largul insulei indoneziene Sumatra, la o adâncime de 23 de km, la o distanţă de 154 de km sud-vest de oraşul Sungai Penuh.

2 iulie 2013 – 6,1 grade, provincia Aceh din Indonezia, la o adâncime de 10 km şi la 55 de km sud de oraşul Bireun, situat pe coasta de nord a provinciei. 22 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 210 au fost rănite.

27 iunie 2013 – 6 grade, Indonezia, cu epicentrul la 47 de km de Ternbate, în insulele Maluku, la o adâncime de 104 kilometri sub fundul mării.

14 iunie 2013 – 6,7 grade, în largul insulei Java, la o adâncime de 11 km, la 23 km sud de capitala indoneziană Jakarta, fără a fi emisă alertă de tsunami.

6 aprilie 2013 – 7,1 grade, Papua Occidentală (Indonezia). Cutremurul s-a produs la o adâncime de 75 de kilometri. Local, seismul a fost evaluat la 7,2 grade. Nu a fost anunţată alertă de tsunami

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...