Dacă Francois Hollande devine preşedintele Franţei, Europa se destabilizează

Alegerile sunt importante în primul rând pentru Franţa, dar pot fi considerate şi ca un referendum privind abordarea germană de reproiectare a uniunii monetare europene, care este susţinută de actualul preşedinte francez Nicolas Sarkozy, se arată în articol, care conţine punctul de vedere personal al lui Magnus, transmite Bloomberg, citat de Mediafax.

Hollande şi-a construit campania electorală pe criticarea metodei germane, astfel încât nu este de mirare că Angela Merkel, cancelarul Germaniei, îl sprijină pe Sarkozy. Dar autorul articolului se întreabă cum vor fi relaţiile între Franţa şi Germania în primul rând, şi cu toată Europa  dacă Hollande va deveni preşedintele francez care îi va ţine piept lui Merkel şi îi va spune că actualul obiectiv, al unui stil Teutonic al guvernării zonei euro, este un drum către o austeritate permanentă, marcat de riscul tulburărilor sociale.

Magnus se referă în special la relaţiile politice actuale între cancelarul german, Angela Merkel şi preşedintele francez în exerciţiu, Nicolas Sarkozy, care se sprijină reciproc în planurile de salvare a zonei euro, Merkel conducând toată strategia.

Autorul articolului invocă aşa-numitul „compact fiscal pentru Europa”, în spatele căuia, în opinia sa, s-ar afla adevărata substanţă a dezbaterilor pe tema euro, care ar fi reprezentată de problemele sensibile ale suveranităţii şi identităţii naţionale, pe care o uniune monetară bine fundamentată trebuie să le invoce. Aceste probleme vor determina în ultimă instanţă dacă şi cum va evolua integrarea europeană.

Discuţiile pe această temă au provocat deja o dispută în timpul negocierilor pentru „compactul fiscal”, când Germania a propus ca un comisar european să fie însărcinat cu politica bugetară a Greciei. Propunerea a fost imediat respinsă de ministrul elen de Finanţe Evangelos Venizelos, ca şi de oficialităţi ai Comisiei Europene.

Încercarea Germaniei reflectă un adevăr, şi anume că dacă liderii europeni sunt dedicaţi integrării fiscale şi politice, atunci o componentă esenţială este transferul suveranităţii bugetare către instituţiile europene.

Hollande a semnalat în campania sa tot ceea ce este greşit sau lipseşte în strategia de integrare „Merkozy” (joc de cuvinte ce sugerează legătura strânsă între Merkel şi Sarkozy, n.r.), care a dus la „compactul fiscal”, dar care în realitate este mai puţin un parcurs către integrare, cât un Pact de Stabilitate şi Creştere scuturat de praf şi îmbunătăţit.

Candidatul socialist a afirmat că vrea renegocierea „compactului”, pe care l-a calificat drept „o trădare a suveranităţii franceze şi a democraţiei”.

Hollande susţine o serie de obiective fundamentale pe care şi euroscepticii le-ar recunoaşte ca esenţiale integrării şi supravieţuirii zonei euro. Acestea includ un accent puternic pe măsuri de stimulare a creşterii economice, la nivel naţional şi al instituţiilor europene, o politică mai implicată a Băncii Centrale Europene în privinţa achiziţiilor de obligaţiuni suverane, un fond european de salvare mai solid şi emisiuni comune de obligaţiuni în zona euro.

Dar ceea ce este izbitor în platforma lui Hollande este susţinerea unor propuneri concrete pentru funcţionarea uniunii fiscale la care Germania se opune cu hotărâre. Premierul italian Mario Monti, economist respectat în cercurile europene, a spus deja acest lucru liderului german, iar o poziţie similară din partea liderului Franţei, a doua mare economie din zona euro, ar fi un semnal de creştere a opoziţiei faţă de abordarea Germaniei pentru integrare.

În acest fel, viitorul integrării fiscale a zonei euro ar putea fi pus din nou sub semnul întrebării. Însă cedarea suveranităţii în favoarea uniunii fiscale integrale este la fel de dificilă pentru Germania ca şi cedarea controlului bugetar unor forţe externe pentru Grecia. Nu este vorba despre o poziţie pro sau anti Europa, ci despre interese naţionale şi suverane care intră în contradicţie cu o zonă euro integrată politic, este concluzia lui Magnus.