Dacă treceţi prin Bulgaria, plecaţi cu puţin carburant! Un plin a ajuns mai ieftin cu 30 de lei decât în România

Diferenţa de preţ la carburanţi între România şi Bulgaria a tot crescut în ultimul timp, aşa că, dacă aveţi drumuri în ţara vecină, faceţi economii substanţiale dacă alimentaţi acolo.
Economica.net - S, 12 mai 2018, 02:52
Dacă treceţi prin Bulgaria, plecaţi cu puţin carburant! Un plin a ajuns mai ieftin cu 30 de lei decât în România

Creşterea taxării de la noi, coroborată cu deprecierea leului faţă de euro,dar şi cu stabilitatea levei bulgăreşti (Bulgaria are Consiliu Monetar, ceea ce înseamnă, printre multe altele, inclusiv curs valutar fix) duce la economii din ce în ce mai importante pentru românii care alimentează la vecinii noştri de la sud de Dunăre.

Astfel, la data de 7 mai, potrivit datelor Oil Bulletin, serviciul de monitorizare a pieţei carburanţilor din Uniunea Europeană, un litru de motorină costa, la noi, în medie, 5,6 lei. În Bulgaria, la aceeaşi dată şi potrivit aceleiaşi surse, motorina costa, în medie, 2,10 leva. La acea dată, cursul comunicat de BNR era de 2,38 lei pentru o leva. Aşadar, la cursul BNR, un litru de motorină în Bulgaria costa 5 lei. Economia este aşadar de 60 de bani pe litru (potenţată totuşi de faptul că nu veţi plăti în staţii la cursul BNR). Păstrând totuşi această cifră, rezultă că, la un plin  de 50 de litri, aţi face o economie de 30 de lei.

Pe 7 mai, benzina costa la noi 5.50 lei, iar în Bulgaria tot 2,10 leva, adică 5 lei. Deci, în aceleaşi condiţii, la un plin similar faceţi o  economie de 25 de lei.

De mai multă vreme, preţurile la carburanţi din Bulgaria sunt mai mici decât cele din România, dar diferenţele au devenit din ce în ce mai mari, în special din cauza creşterii accizelor din România şi, din acest motiv, devine din ce în ce mai “atrăgător” să faci plinul în ţara vecină, dacă ai de făcut drumuri acolo.

În data de 11 septembrie 2017, (ultima centralizare Oil Bulletin înainte de creşterea accizelor), un litru de motorină costa la noi în medie 4,65 lei, iar în Bulgaria 1,94 leva, adică, la cursul din acea zi, 4,56 lei. Deci era o diferenţă de doar 9 bani pe litru. La benzină, preţul era la noi 4,68 lei litrul, iar în Bulgaria 1,98 leva, adică 4,65 lei litrul, adică doar 3 bani pe litru diferenţă.

De reţinut că două dintre marile lanţuri de benzinării din Bulgaria sunt deţinut de companii din România, deci dacă veţi alimenta la OMV (operată de OMV Petrom) şi la Rompetrol, veţi găsi, în general, carburanţi de aceeaşi calitate ca în România, fiind produşi la rafinăriile Petrobrazi şi Petromidia.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Rusia încearcă să provoace o "pană electrică generală" în Ucraina înaintea iernii, a acuzat sâmbătă Volodimir Zelenski, afirmând că Moscova a lansat în ziua precedentă un atac "masiv"......
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde de lei, în creştere ...
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional care limitează împrumuturile publice
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional ...
Ministrul german al Cooperării Economice şi Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanţării destinate ...
Anthropic cumpără compania de securitate AI Opaque Systems, fondată de profesoara universitară Raluca Ada Popa
Anthropic cumpără compania de securitate AI Opaque Systems, fondată de profesoara universitară Raluca Ada Popa
Anthropic, compania americană care a creat asistentul de inteligență artificială Claude, a anunțat că va cumpăra Opaque ...