Dacia a anunțat prețurile Jogger Hybrid pentru piața românească

Varianta cu sistem hibrid de propulsie a modelului Jogger are, în România, un preț de bază de 23.750 de euro, modelul devenind astfel cel mai scump din întreaga gamă.
Robert Stan - mar, 03 ian. 2023, 21:29
Dacia a anunțat prețurile Jogger Hybrid pentru piața românească

Producătorul român Automobile Dacia, parte a grupului Renault, a dat publicității prețurile modelului Jogger Hybrid pentru piața din România. Conform Dacia, cea mai accesibilă versiune Jogger Hybrid este Expression, cu cinci locuri, care are un preț de bază de 23.750 de euro. La acest preț pot fi adăugate ca dotări opționale patru culori care costă 460 de euro, cardul pentru acces „mâini libere” (200 de euro), Media Nav cu ecran de opt inchi, navigație, șase difuzoare și pachetul cu hărți (300 de euro), scaune față încălzite (150 de euro) și aer condiționat cu reglare automată (200 de euro). În cazul variantei Expression cu șapte locuri, prețul de catalog este de 24.650 de euro.

Având nivelul de echipare Extreme și cu cinci locuri, Dacia Jogger Hybrid costă minimum 24.600 de euro. Acestui nivel de echipare îi mai pot fi adăugate culorile metalizate (460 de euro), pachetul „City” cu senzor de unghi „mort” și de parcare (200 de euro), Media Nav cu ecran de opt inchi, navigație, șase difuzoare și pachetul cu hărți (300 de euro) și scaune față încălzite (150 de euro). Aceeași versiune, dar cu șapte locuri, are un preț de minimum 25.500 de euro.

Cu toate opționalele disponibile adăugate, prețul modelului Dacia Jogger Hybrid urcă la 26.610 euro.

Așa cum anunța Economica.net în decembrie 2022, Dacia a decis să deschidă comenzile pentru noul Jogger Hybrid în ianuarie 2023. Cei care comandă acum primul model Dacia cu sistem hibrid de propulsie vor primi mașina în martie 2023.

Purtând denumirea Dacia Jogger Hybrid 140, vehiculul preia sistemul de propulsie de la modele Renault deja existente pe piață. Vehiculul inaugurează motorizarea hibridă în gama Dacia oferind o putere combinată de 140 CP.

Ansamblul de propulsie este alcătuit dintr-un motor pe benzină cu patru cilindri de 1.6l și 90 CP, din două motoare electrice (un motor de 50 CP și un demaror/generator de înaltă tensiune) și o cutie de viteze automată electrificată, cu patru trepte dedicate blocului termic și alte două celui electric. Această tehnologie combinată este posibilă datorită absenței ambreiajului.

Frânarea regenerativă, capacitatea înaltă de recuperare a energiei, caracteristică bateriilor de 1,2 kWh (230V), la care se adaugă randamentul cutiei automate, oferă posibilitatea de a rula în oraș în mod 100% electric până la 80% din timp. precum și un consum cu până la 40% mai redus față de un motor termic echivalent în ciclu urban, fără schimbarea stilului de șofat.

Totodată, tracțiunea 100% electrică din momentul demarajului și transmisia automată oferă modelului Jogger un confort ridicat în utilizare. Bateria se încarcă în mers în etapele de frânare și de decelerare. Autonomia versiunii Jogger Hybrid 140 este de peste 900 km (în ciclu mixt omologat WLTP). Bateria de tracțiune dispune de o garanție de opt ani sau 160.000 km.

Noua versiune hibridă reia toate atuurile modelului de bază. Atât spațiul disponibil pentru ocupați cât și volumul de încărcare rămân neschimbate. Acest lucru se datorează faptului că încă din faza de proiectare arhitectura vehiculului a fost gândită pentru a integra bateria de tracțiune specifică motorizării hibride. Bateria este instalată sub planșeu, în locul roții de rezervă, la fel ca rezervorul GPL în cazul motorizării ECO-G 100.

În modul de funcționare „B” („Brake”), cutia de viteze automată cu care este echipat Jogger Hybrid 140 permite amplificarea frânării regenerative și creșterea eficienței frânei de motor. Acest mod asigură un nivel mai ridicat al recuperării de energie și un plus de confort la volan în traficul urban.

Afișajul de bord specific al versiunii Hybrid 140 integrează o serie de informații esențiale precum nivelul de încărcare al bateriei de tracțiune, autonomia rămasă sau transferul de energie. Pentru un plus de confort, Jogger HYBRID 140 dispune, în echiparea de serie, de frână de parcare electrică și de o consolă centrală înaltă cu spațiu de depozitare închis și cotieră.

Te-ar mai putea interesa și
Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului
Prevenirea fraudei: investiție-cheie pentru succesul businessului
Prevenirea fraudei în mediul corporativ nu este neapărat o chestiune de politici și proceduri, ci ține de crearea unei culturi a integrității și vigilenței în rândul angajaților. Conform......
Boloș: Creșterea numărului de posturi de conducere în instituțiile publice poate fi făcută dacă sunt îndeplinite două condiții cumulative (Video)
Boloș: Creșterea numărului de posturi de conducere în instituțiile publice poate fi făcută dacă sunt îndeplinite ...
Creşterea numărului de posturi de conducere de la 8% la 10% în instituţiile publice poate fi făcută doar dacă în ...
CNAIR a început demersurile pentru organizarea licitației de atribuire a lotului cuprins între Miercurea Nirajului și Sărățeni din Autostrda A8
CNAIR a început demersurile pentru organizarea licitației de atribuire a lotului cuprins între Miercurea Nirajului și ...
Compania Națională de Administrate a Infrastructurii Rutiere a trimis astăzi spre validare către Agenția Națională ...
Limitări la importurile de miere. ANPC și MADR vor să elimine din concurența „neloială”
Limitări la importurile de miere. ANPC și MADR vor să elimine din concurența „neloială”
Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) și Ministerul Agriculturii doresc să legifereze importurile ...