Dacia Spring, în versiunea pentru transportul mărfurilor, lansată pe anumite piețe europene

Dacia a anunțat debutul unei versiuni Spring destinată transportului de mărfuri. Vehiculul va fi lansat doar pe anumite piețe europene dintre care România nu face, deocamdată, parte.
Robert Stan - joi, 23 mart. 2023, 14:47
Dacia Spring, în versiunea pentru transportul mărfurilor, lansată pe anumite piețe europene

Din dorința de a extinde gama de versiuni a modelului Spring astfel încât să îndeplinească toate dorințele utilizatorilor, Dacia a decis să lanseze pe piață o versiune dedicată transportului de mărfuri pe distanțe scurte.

Conform oficialilor mărcii, „odată cu lansarea noii sale versiuni Cargo, gama Spring oferă acum o opțiune pentru clienții profesioniști (…) Deopotrivă, comercianții și cei care se ocupă de livrări au nevoie de acces nerestricționat la drumurile urbane din centrul orașelor, cu opțiuni de mobilitate mai curate. Fie că este vorba despre livrare pe distanțe scurte (last mile delivery), sau de transport de mărfuri în general, Spring este soluția simplă și accesibilă oferită de Dacia”.

În esență, versiunea pentru transportul mărfurilor pusă la dispoziția clienților din Europa de Dacia este derivată din vehiculul pentru persoane existent deja pe piață și care este modificat fie încă din fabrică, fie la subsidiara Renault Qstomize. Pentru a deveni vehicul utilitar, modelului Spring i se elimină bancheta din spate și i se instalează o grilă despărțitoare în spatele scaunelor din față.

Rezultatul acestei modificări este o capacitate maximă de depozitare de 1.000 de litri. Pentru a menține aceeași autonomie maximă cu vehiculul destinat persoanelor (230 km în regim mixt sau 305 km în ciclu urban) greutatea transportată în spațiul destinat mărfurilor nu trebuie să depășească 350 kg.

„În mai puțin de doi ani Dacia Spring a devenit unul dintre principalele vehicule electrice din Europa. Prezentată la Salonul Auto de la Bruxelles la începutul anului, varianta Extreme dotată cu motorul de 65 CP completează gama Spring cu un motor mai puternic. Versiunea utilitară înseamnă acum că profesioniștii se pot bucura și de o experiență de condus complet electrică simplă, dar practică”, a declarat Xavier Martinet, vicepreședinte senior Dacia având în subordine Marketingul, Vânzările și Operațiunile.

Deși versiunea Cargo a modelului Dacia Spring vizează piața europeană, România nu se află încă printre statele care vor comercializa acest vehicul.

Odată cu anunțul privind Dacia Spring Cargo, cei de la Dacia au dezvăluit și câteva dintre datele privind utilizarea modelului de posesorii de până acum. Astfel, din totalul de peste 108.000 de unități ajunse deja la clienți, doar un sfert a fost achiziționat de firme.

În 2022 au fost vândute 48.900 de unități Spring, cu 75% mai multe decât în 2021, modelul devenind astfel al treilea cel mai vândut vehicul electric din Europa către clienții persoane fizice.

Chiar mai interesant, datele colectate de la utilizatori arată că deținătorii Spring parcurg, în medie, 31 km pe zi, iar 68% dintre ei chiar mai puțin de 30 km. În aceste condiții mașina poate fi încărcată complet doar o dată pe săptămână, însă majoritatea șoferilor preferă să alimenteze bateriile mai des.

Tot în medie, posesorii de Dacia Spring fac 5,4 călătorii/drumuri zilnic, iar viteza medie de deplasare este de 26 km/h.

Achiziționată în special ca a doua mașină a familiei, Spring devine principalul mijloc de transport în timpul săptămânii pentru 90% dintre utilizatorii săi care dețin mai multe vehicule. 93% dintre proprietarii Spring sunt pentru prima dată proprietari de vehicule electrice.

Prețul versiunii Dacia Spring dedicată transportului de mărfuri nu a fost încă anunțat.

Citește și:

– Dacia Spring poate fi achiziționată cu livrare rapidă pentru prima dată de la lansare
– Dacia Spring primește o nouă versiune cu motor de 65 CP – Extreme

Te-ar mai putea interesa și
Fără speranța că ar mai putea fi salvată, industria fotovoltaică europeană se mută în Statele Unite, ca să nu o îngroape definitiv China
Fără speranța că ar mai putea fi salvată, industria fotovoltaică europeană se mută în Statele Unite, ca să nu o ...
O potențială decizie a guvernelor europene care ar urma să sprijine producătorii de echipamente pentru energia regenerabilă va fi deja tardivă pentru a împiedica producătorul de panouri......
Autostrada Transilvania: Prelungiri pentru cea mai mare licitație, cu Tunelul Meseș. WeBuild contestă în instanță decizia CNSC favorabilă turcilor de la Makyol
Autostrada Transilvania: Prelungiri pentru cea mai mare licitație, cu Tunelul Meseș. WeBuild contestă în instanță decizia ...
Constructorul italian WeBuild a atacat la Curtea de Apel București decizia CNSC favorabilă constructorului turc Makyol ...
Piața lactatelor își revine cu materie primă de import. Cantitățile cumpărate de procesatori au crescut cu 34% în primele două luni
Piața lactatelor își revine cu materie primă de import. Cantitățile cumpărate de procesatori au crescut cu 34% în ...
Procesatorii locali de lapte au cumpărat în primele două luni ale acesti an cu până la 40% mai mult decât în perioada ...
Turcii de la MSG Uluslararasi Saglik Yatirimlari injectează 2,5 milioane de euro în Memorial Healthcare, care deţine un spital privat în Bucureşti
Turcii de la MSG Uluslararasi Saglik Yatirimlari injectează 2,5 milioane de euro în Memorial Healthcare, care deţine un ...
Capitalul Memorial Healthcare a fost majorat cu peste 12 milioane de lei de către compania-mamă din Turcia, reiese dintr-o ...