Daea: Aplicarea Legii privind diminuarea risipei alimentare trebuie amânată pentru a nu crea reţele de comerţ paralele

Aplicarea Legii privind diminuarea risipei alimentare trebuie amânată pentru a nu crea reţele de comerţ paralele, care ar putea să ia produse cu 3% din valoare şi apoi să le vândă la o anumită dată cu 25%, lucruri greu de stăpânit şi de ţinut sub control în România, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea. 
Economica.net - mar, 23 mai 2017, 16:06
Daea: Aplicarea Legii privind diminuarea risipei alimentare trebuie amânată pentru a nu crea reţele de comerţ paralele

Legea risipei alimentare am amânat-o pentru că am considerat că trebuie să facem un act normativ care să răspundă unui asemenea scop. Din nefericire sunt câteva reglementări care trebuie perfectate pentru că, dacă le-am lăsa pur simplu aşa cum sunt prevăzute la articolul 3 alineatul 3 şi 4, ar însemna să realizăm un comerţ paralel, greu de stăpânit şi de ţinut sub control în România, care, în loc să aducă mai mult bine aduce mai mult rău, motiv pentru care am considerat ca ar fi bine să amânam aplicarea legii. Am făcut propuneri în acest sens, să vedem ce hotărâre ia Guvernul, pentru că ducem acest proiect de act normativ în Guvern. Este o responsabilitate formidabilă pe care eu o am şi pe care trebuie să mi-o duc la îndeplinire, şi anume aceea de a realiza acte normative care să aducă binele ţării. Am văzut o serie întreagă de interpretări şi întrebări, de ce acum, de ce în acest moment? Dar noi am căutat în ultima perioadă de timp să găsim soluţii juridice, din respect pentru actul normativ, pentru Parlamentul României şi parlamentari, nu am găsit soluţii tehnice pe care să le introducem în normele Metodologice. Astfel, am ajuns la această concluzie de amânare, pentru că noi considerăm că putem facem un act normativ aplicabil. Repet, din nefericire, dacă s-ar aplica aşa cum este am crea comerţ paralel, reţele paralele care ar putea să ia cu 3% din valoare şi apoi să vândă cu 25% la o anumită dată. Sunt lucruri care pot să scape de sub control’, a explicat ministrul Agriculturii.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale susţine prelungirea, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, a termenului pentru aplicarea Legii privind diminuarea risipei alimentare până la data de 31 decembrie, în urma dezbaterilor cu reprezentanţilor sectoarelor aflate sub incidenţa legii, deşi ea nu avea norme de aplicare, dar trebuia să intre în vigoare de la 21 mai 2017.

‘Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale informează că, în urma dezbaterilor publice care au avut loc ca urmare a postării pe site-ul Ministerului a normelor metodologice de aplicare a Legii nr.217/2016, privind diminuarea risipei alimentare, a propunerilor şi opiniilor cu valoare de recomandare primite de la reprezentanţii sectoarelor aflate sub incidenţa prezentei Legi, a rezultat necesitatea instituirii unor noi termene. În acest sens, MADR susţine prelungirea termenelor până la data de 31 decembrie 2017, prin intermediul unei Ordonanţe de Urgenţă. Facem precizarea că aceste măsuri sunt luate din cauza inaplicabilităţii Legii nr.217/2016 în forma actuală’, menţiona luni MADR într-un comunicat.

Legea 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare crea condiţiile astfel încât produsele aflate aproape de data-limită de consum să poată fi donate către organizaţiile cu scop social.

Conform unui studiu furnizat AGERPRES de către Ministerul Agriculturii, românii aruncă peste 10% din alimentele pe care le cumpără, mare parte reprezentând produse de panificaţie. Cei care risipesc mai mult de 10% din alimente se aprovizionează preponderent din lanţurile de supermarket-uri sau de la hipermarket-uri şi în proporţii relativ echilibrate din alte surse, precum micile magazine, piaţa agroalimentară, surse proprii sau de la ţară. Cei care se aprovizionează din supermarketuri aruncă însă cea mai multă mâncare, procentul fiind, în medie, de 11,9%.

‘Pe grupe de vârstă, tinerii sub 35 de ani risipesc cel mai mult dintre toate categoriile de consumatori. Mărimea familiilor conduce la creşterea risipei, iar familiile cu copii minori au un nivel crescut al risipei. Raportat la venitul familial, se confirmă corelaţia nivelului mediu naţional cu resursele financiare existente, acesta variind de la simplu la dublu, respectiv un nivel de risipă de 6,9% este corelat cu venituri sub 1.500 lei, aproximativ 330 euro, iar un nivel de risipă de 14,4% este corelat cu venituri de peste 3.500 lei (770 euro n.r.)’, informează Ministerul.

Documentul mai arată că absolvenţii de studii universitare aruncă cea mai multă mâncare, respectiv 13,2%. Astfel, dacă s-ar face un portret al persoanei care face cea mai mare risipă alimentară, ar reieşi că are sub 35 de ani, locuieşte la oraş, are studii superioare, îşi face cumpărăturile la supermarket şi are un salariu peste medie.

Din punct de vedere al cantităţii aruncate, din document rezultă că, săptămânal, o gospodărie de circa 3 membri, din mediul urban, aruncă, în medie, 0,83 de kilograme, dar sunt cazuri în care unele gospodării aruncă şi 2 kilograme.

Conform Planului Naţional de Gestiune a Deşeurilor, realizat de Ministerul Mediului, gospodăriile generează mai multe deşeuri alimentare decât industria prelucrătoare, comercianţii şi hotelurile la un loc. Cele mai recente date arată că gospodăriile fac circa 1,7 milioane de tone deşeuri alimentare, iar sectoarele menţionate puţin peste 1 milion de tone.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul petrolului a sărit brusc cu 10%, până la 80 de dolari barilul, în primele tranzacții de după atacul asupra Iranului. Piețele nu exclud atingerea pragului de 100 de dolari
Prețul petrolului a sărit brusc cu 10%, până la 80 de dolari barilul, în primele tranzacții de după atacul asupra ...
Cotația țițieului Brent, de referință pentru Europa, a sărit cu 10% până la aproximativ 80 de dolari pe baril pe piața OTC duminică, au spus traderii de petrol, în timp ce analiștii au......
Armatorul danez Maersk anunţă suspendarea tranzitului maritim prin strâmtoarea Ormuz
Armatorul danez Maersk anunţă suspendarea tranzitului maritim prin strâmtoarea Ormuz
Al doilea armator mondial, grupul danez Maersk, a anunţat duminică suspendarea tuturor trecerilor de nave prin strâmtoarea ...
ANAF:Aproape 34.000 de controale fiscale în 2025; creanţe suplimentare de 2,66 miliarde lei din acţiuni antifraudă
ANAF:Aproape 34.000 de controale fiscale în 2025; creanţe suplimentare de 2,66 miliarde lei din acţiuni antifraudă
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a efectuat 33.839 de controale fiscale în anul 2025, în creştere ...
Nicuşor Dan: România este în deplină siguranţă şi nu se află sub niciun fel de ameninţare directă. Prioritară în prezent este siguranţa cetăţenilor români din zonele de conflict/ Mesajul preşedintelui pentru aceştia
Nicuşor Dan: România este în deplină siguranţă şi nu se află sub niciun fel de ameninţare directă. Prioritară ...
Preşedintele Nicuşor Dan transmite, în contextul conflictului din Orinetul Mijlociu, că România este „în deplină ...