Daea: Este al treilea an agricol bun în România, ceea ce nu s-a întâlnit de-a lungul istoriei

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, prezent joi la Brăila la deschiderea celei de-a 23-a ediţii a Târgului Naţional de Agricultură, a declarat că România se află într-o situaţie fără precedent prin faptul că este în cel de-al treilea an consecutiv bun din punct de vedere agricol.
Economica.net - joi, 26 sept. 2019, 13:08
Daea: Este al treilea an agricol bun în România, ceea ce nu s-a întâlnit de-a lungul istoriei

„Este al treilea an agricol bun în România. România nu s-a mai întâlnit de-a lungul istoriei cu trei ani agricoli buni, unul după altul. Se ştie foarte bine că un an agricol prost se vindecă în trei ani agricoli buni. Din fericire, nu am avut parte de această situaţie, ci dimpotrivă am avut trei ani agricoli buni, datorită faptului că ne-a ajutat şi clima, cu mici excepţii acolo unde au fost afectate anumite culturi. Este al treilea an agricol când fermierii români au realizat producţii ce le pot asigura confortul financiar. La nivelul ţării, în 2017-2018 şi până astăzi, au fost aduşi de la Uniunea Europeană aproape 9 miliarde de euro, bani care au intrat în agricultură şi care se văd în producţii, în câştigul fermierilor. M-am bucurat sincer că am văzut pentru prima dată la târgul de anul acesta că există şi un perimetru în care se expun şi maşini de teren, ceea ce înseamnă că există o cerere şi că există potenţă financiară”, a declarat Daea.

Ministrul Daea a ţinut să precizeze că are o dorinţă foarte mare de a veni în Brăila, unul dintre judeţele importante din punct de vedere agricol, mai ales pentru a vedea ritmul de execuţie a lucrărilor de irigaţii, care se află într-o fază avansată de lucru.

„Am o formidabilă dorinţă de a veni în Brăila, pentru că este unul dintre judeţele cele mai importante din punct de vedere agricol. În al doilea rând, Brăila se află într-o zonă extrem de sensibilă, întrucât aici nu este zi să nu bată vântul. Lipsa apei pune în pericol vegetaţia culturilor, motiv pentru care judeţul Brăila a intrat într-un proiect prioritar de reabilitare a sistemului de irigaţii. Pentru Brăila este un obiectiv excepţional. Brăila va fi primul judeţ al României care în 2020 va avea întreaga suprafaţă de irigaţii reabilitată la nivelul anului 1989. (…) De aceea vin cu mare interes în Brăila, să văd ritmul de execuţie şi să văd ce mai este de făcut. Astăzi voi merge să văd execuţia în teren a lucrărilor care se află în desfăşurare. Ca o remarcă, în România toate lucrările sunt în grafic. Aici, la Brăila, sunt chiar în avans făcute anumite lucrări”, a spus Daea.

Ministrul Agriculturii a dezvăluit faptul că a profitat de prezenţa la acest târg pentru a a vedea dacă există interes pentru irigaţii din partea fermierilor din Brăila şi din cea a furnizorilor de instalaţii pentru irigat.

„Având această nevoie de apă la Brăila, am vrut să văd în platoul acesta expoziţional dacă există interes pentru fermieri şi dacă există interes din partea furnizorilor de instalaţii pentru irigat. După cum aţi văzut, aproape jumătate din platoul acesta expoziţional era ocupat de societăţi care puneau spre vânzare instalaţii de irigat, un lucru foarte bun. Am mai putut observa, faţă de precedenta mea participare la acest târg, că paleta de utilaje agricole s-a lărgit şi că cererea este pe măsură. Aceasta este determinată în primul rând de câştigul fermierilor”, a completat Daea.

Preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Brăila, Ştefan Fusea, a declarat în deschiderea evenimentului că târgul reuneşte producători şi comercianţi de maşini şi utilaje agricole, de seminţe, de echipamente pentru energii regenerabile, horticultori, specialişti ai staţiunilor de cercetare agricolă, profesori din facultăţi de profil, meşteri populari, precum şi reprezentanţi ai băncilor şi societăţilor de asigurări.

„Activitatea în agricultură este o muncă neîntreruptă, fapt cunoscut de toţi cei care activează în domeniu. Ea presupune nu numai efortul propriu-zis din teren, ci şi contactul permanent cu noutăţile şi experienţa altora, cu cele mai bune utilaje sau îngrăşăminte, practici noi de cultură sau irigaţii. Toate acestea se întâmplă toamna la Brăila, zonă recunoscută pentru potenţialul său agricol, cu o suprafaţă de aproximativ 351.000 ha teren arabil, cuprinzând Insula Mare a Brăilei şi Bărăganul. Pentru a atinge eficienţa sustenabilă, agricultura românească are nevoie de investiţii, de cercetare, de maşini şi utilaje de ultimă generaţie, de tehnici şi tehnologii moderne, de seminţe şi material săditor de calitate. Toate acestea la Brăila, la primul târg de agricultură organizat în ţară”, a declarat Fusea.

Intitulat ”AgriCultura”, târgul se desfăşoară în perioada 26-29 septembrie şi se adresează producătorilor, distribuitorilor şi importatorilor de maşini şi utilaje agricole, de substanţe pentru fertilizarea şi protecţia plantelor, de sisteme de irigaţii, producători de seminţe, horticultori, energii regenerabile, producători de vinuri şi de servicii bancare.

La eveniment sunt prezenţi şi dealeri auto din Brăila, care vor prezenta o gamă largă de modele de maşini de teren şi autoturisme.

Pe parcursul celor patru zile vor fi organizate seminarii, prezentări şi workshopuri în parteneriat cu Direcţia Comercială din cadrul Ambasadei SUA în România, instituţii de învăţământ superior şi firme din domeniul agricol.

Te-ar mai putea interesa și
Vienna Insurance Group a înregistrat venituri de 10,9 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 12%, și un un profit înainte de taxe de 773 de milioane de euro
Vienna Insurance Group a înregistrat venituri de 10,9 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 12%, și un un profit ...
Grupul financiar austriac Vienna Insurance Group (VIG) anunță că a înregistrat anul trecut venituri din asigurări de 10,9 miliarde de euro (+12%), în timp ce profitul înainte de impozitare a......
Joe Biden a promulgat legislaţia privind ajutarea Ucrainei, Israelului şi Taiwanului. Livrările de arme către Kiev se reiau imediat
Joe Biden a promulgat legislaţia privind ajutarea Ucrainei, Israelului şi Taiwanului. Livrările de arme către Kiev se ...
Preşedintele democrat al SUA, Joe Biden, a promulgat miercuri pachetul legislativ ce prevede un ajutor de 95 de miliarde ...
Kaufland deschide un nou magazin în orașul Năsăud
Kaufland deschide un nou magazin în orașul Năsăud
Kaufland România inaugurează un nou hipermarket în orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, ajungând astfel la ...
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Engie a companiei EP WIND Project (ROM) SIX, care deține o centrală eoliană în județul Constanța
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Engie a companiei EP WIND Project (ROM) SIX, care deține o centrală ...
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care ENGIE România S.A. intenționează să preia EP WIND Project (ROM) ...