Daea: România a închis 10 dosare pe agricultură şi pescuit şi a făcut paşi importanţi în legiferarea PAC

România a închis 10 dosare pe agricultură şi pescuit în perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi a făcut paşi importanţi în legiferarea Politicii Agricole Comune, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, la finalul reuniunii Consiliului Agricultură şi Pescuit de la Luxemburg.
Economica.net - mar, 18 iun. 2019, 14:54
Daea: România a închis 10 dosare pe agricultură şi pescuit şi a făcut paşi importanţi în legiferarea PAC

„A fost o responsabilitate uriaşă să conduc lucrările Consiliului în prima jumătate a anului 2019. Cu echipele tehnice ale statelor membre, într-o activitate continuă, responsabilă şi necesară, am făcut paşi importanţi în legiferarea Politicii Agricole Comune şi a dosarelor Politicii Comune de Pescuit. Astăzi, la sfârşit de mandat, avem un bilanţ îmbucurător, care se concretizează în 10 dosare închise pe agricultură şi pescuit. Întreaga activitate pe care am desfăşurat-o s-a subordonat intereselor legitime ale fermierilor din Uniunea Europeană, care au aşteptat şi aşteaptă de la noi decizii, pe care să le utilizeze cu uşurinţă în activitatea concretă a acestor făuritori de hrană ai Europei şi nu numai”, a spus Daea, în conferinţa de presă.

El a apreciat că a avut o Preşedinţie plină de provocări şi extrem de dinamică în ceea ce priveşte legislaţia UE pentru sectorul de pescuit.

„În urma eforturilor depuse, am ajuns la un rezultat semnificativ: 11 regulamente şi trei acorduri internaţionale negociate cu succes. Acestea includ: primul plan de gestionare a pescuitului în Marea Mediterană, regulamentul privind măsurile tehnice, amendamente ale Regulamentului General de TAC şi COTE pentru acest an, transpunerea prevederilor privind Organizaţia de Pescuit din Atlanticul de Nord, Comisia Generală pentru Pescuit în Marea Mediterană (GFCM) şi Comisia Internaţională pentru conservarea speciilor de ton din Atlantic, cât şi patru dosare privind planuri de contingenţă Brexit”, a adăugat şeful MADR.

La aceste rezultate se adaugă şi adoptarea Abordării Generale Parţiale privind Fondul European pentru Pescuit şi Afaceri Maritime, atât România, cât şi celelalte ţări considerând că regulamentul pus în discuţie marţi este esenţial pentru implementarea Politicii Comune de Pescuit.

„Preşedinţia a depus toate eforturile pentru avansarea negocierilor şi adoptarea abordării generale parţiale, pentru a permite viitoarei Preşedinţii să înceapă imediat negocierile cu Parlamentul European. Este deosebit de important să evităm întârzierile în adoptarea regulamentului pentru a asigura punerea în aplicare la timp a programelor naţionale şi facilitarea accesului beneficiarilor la fondurile europene”, a spus ministrul Agriculturii.

Potrivit sursei citate, în cadrul Consiliului a fost prezentat şi un raport de progres privind Politica Agricolă Comună, iar România, împreună cu experţii statelor membre, a lucrat efectiv pe textele propuse de Comisie, „aducându-le cât mai aproape de nevoile tuturor statelor membre”.

„Am luat act de recomandările statelor membre potrivit cărora finalizarea poziţiei Consiliului referitoare la reforma PAC necesită claritate în privinţa următorului cadru financiar multianual şi că cele trei propuneri ar trebui tratate ca un pachet şi, în consecinţă, ne-am adaptat agenda la punctele de vedere ale statelor membre. De la începutul Preşedinţiei ne-am asumat un nivel ridicat de ambiţie, acela de a ajunge la o abordare generală parţială privind pachetul de reformă PAC pentru perioada post 2020. România şi-a luat acest angajament pentru a realiza un progres considerabil în ceea ce priveşte poziţia Consiliului. Şi acum o spun cu toată convingerea: nu am fi ajuns la un stadiu atât de avansat al negocierilor fără ca Preşedinţia română să îşi fi asumat o astfel de ambiţie. Îmi manifest încrederea că examinarea propunerilor este pe calea cea bună şi că o abordare consecventă a Consiliului cu privire la fiecare dintre propuneri şi la reforma PAC în ansamblu se poate materializa în curând”, a subliniat ministrul Agriculturii.

Daea consideră că progresele înregistrate de Preşedinţia română vor servi drept sprijin major pentru Preşedinţia finlandeză în această privinţă.

„Viitoarea preşedinţie poate conta pe România în negocierile care urmează. Urez echipei finlandeze mult succes!”, a adăugat ministrul român al Agriculturii.

În final, Daea a mulţumit tuturor delegaţiilor, miniştrilor şi echipelor pentru sprijinul lor în realizarea acestor progrese.

„Vreau să remarc faptul că rezultatele obţinute sunt deopotrivă ale Preşedinţiei, ale Consiliului în integralitatea lui, ale tuturor acelora care s-au aflat în echipajul de lucru în această perioadă. În mod deosebit doresc să îi mulţumesc comisarului Phil Hogan şi Comisiei Europene pentru suportul continuu şi dedicarea absolută pentru dezvoltarea sectorului”, a concluzionat ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Anunț de la eMAG pentru toți clienții din România
Anunț de la eMAG pentru toți clienții din România
Retailerul online eMAG a listat pe platforma sa brandul de produse de îngrijire și înfrumusețare Kiehl's, o marcă internațională cu peste 175 de ani de tradiție în dezvoltarea de astfel de......
Ministerul Educației a stabilit calendarul de înscriere la creşă sau grădiniţă pentru anul şcolar 2026 – 2027
Ministerul Educației a stabilit calendarul de înscriere la creşă sau grădiniţă pentru anul şcolar 2026 – 2027
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a stabilit forma finală a calendarului de înscriere la creşă sau grădiniţă ...
Action, lanțul olandez de magazine cu produse sub 5 lei deschide un nou magazin. A ajuns la 13 unități în România
Action, lanțul olandez de magazine cu produse sub 5 lei deschide un nou magazin. A ajuns la 13 unități în România
Action, retailerul internațional de tip discount pentru produse non-alimentare, continuă să se extindă pe piața din ...
Zelenski i-a acuzat pe emisarii americani că dau dovadă de lipsă de respect faţă de Ucraina
Zelenski i-a acuzat pe emisarii americani că dau dovadă de lipsă de respect faţă de Ucraina
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a acuzat pe emisarii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner că dau dovadă ...