Dăianu, BNR: Când pledăm cu nonşalanţă pentru o aderare rapidă la euro, înseamnă că nu înţelegem dezavantajele

România se confruntă cu un deficit de analiză economică referitoare la implicaţiile şi costurile aderării la zona euro, iar faptul că se pledează pentru o aderare rapidă denotă o neînţelegere a dezavantajelor acestui proces, susţine Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR).
Economica.net - mar, 05 mai 2015, 13:16
Dăianu, BNR: Când pledăm cu nonşalanţă pentru o aderare rapidă la euro, înseamnă că nu înţelegem dezavantajele

‘Aderarea la zona euro presupune nu numai convergenţă reală. (…) Părerea mea este că avem un deficit de analiză economică. Atunci, cu atâta nonşalanţă pledăm pentru o aderare rapidă! Înseamnă că nu înţelegem care sunt problemele cu funcţionarea zonei euro şi că ai nevoie de convergenţă reală pentru a rezista, pentru a nu te sufoca în zona euro’, a explicat Dăianu.

În opinia sa, este bine că se vorbeşte despre convergenţa reală, dar se spun foarte puţine despre funcţionarea zonei euro, scrie Agerpres.

‘Şi asta, din varii motive, uneori din raţiuni de diplomaţie, să nu supărăm pe unii sau pe alţii. Dar se discută în alte ţări din răsăritul Europei. Cehia, mâine poate intra (în zona euro – n. r.) şi nu intră! Şi nu vorbesc de euroscepticismul tradiţional al fostului preşedinte, ci de analizele economice care se fac acolo. Şi Polonia poate să intre – şi nu intră. Este adevărat că tratatele (de aderare la UE – n. r.) te obligă, dar trebuie să judeci foarte bine care sunt costurile şi dezavantajele. Nu mai vorbim de faptul că, bătând la uşă, nu eşti primit automat’, a explicat Dăianu.

El a reamintit că economia are nevoie de investiţii pentru a-şi majora potenţialul de creştere.

‘Investiţiile sunt esenţiale pentru o creştere durabilă! Repet o teză pe care cei care vorbesc în numele BNR o afirmă în mod sistematic. Şi oamenii lucizi din Guverne îşi dau seama că, dacă ai tăiat cheltuielile cu investiţiile din nevoia de a reduce deficitele, trebuie la un moment dat să încerci să revii la o dimensiune a investiţiilor care să îţi susţină o creştere economică pe termen lung, mai ales dacă vrei să depăşeşti creşterea potenţială care se învârte între 2,5% şi 3%’, a subliniat Daniel Dăianu.

Potrivit acestuia, economia României creşte cu o medie de 3% în ultimii ani, ceea ce este la potenţialul său, într-un context cu incertitudini foarte mari.

Daniel Dăianu a făcut referire şi la modificarea Codului Fiscal care, în opinia sa, presupune intrarea într-un nou regim fiscal, având în vedere amplitudinea schimbărilor prevăzute.

‘Pachetul fiscal trebuie să protejeze echilibrele. Eu zic că sunt oameni în Ministerul Finanţelor şi în Guvern care înţeleg că noul regim fiscal trebuie să protejeze aceste echilibre nu doar pe termen scurt, ci şi pe termen mediu şi lung, pentru că perioada dificilă va continua în economia europeană şi globală’, a explicat Dăianu.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...