Dan Adamescu, eliberat din arest

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis eliberarea din arest preventiv a omului de afaceri Dan Adamescu, urmând ca acesta să fie judecat în arest la domiciliu, într-un dosar în care este acuzat că a mituit doi magistraţi de la Tribunalul Bucureşti.
Economica.net - S, 30 aug. 2014, 12:16
Dan Adamescu, eliberat din arest

Dan Adamescu se afla în arest preventiv din data de 5 iunie.

Omul de afaceri a fost trimis în judecată alături de patru judecători de la Tribunalul Bucureşti, Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Ciprian Sorin Viziru, practicienii în insolvenţă – Monica Angela Borza, Ilie Preda, Cristina Elena Popa şi Emanoil Postelnicu, omul de afaceri Iosif Armaş şi Gabriel Hanganu.

Potrivit DNA, în decembrie 2013, Dan Adamescu a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro şi 5.000 euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa de la Tribunalul Bucureşti – Secţia VII Civilă, pentru ca în schimb magistraţii să dispună în dosare privind procedura insolvenţei soluţii favorabile unora dintre societăţile la care era acţionar.

‘Sumele de bani au fost remise de către Adamescu unui avocat, care, la rândul său, a remis suma unui intermediar de la una dintre societăţile din grup, prin virament bancar. Pentru a justifica scoaterea banilor din societate, Dan Adamescu a stabilit ca avocatul să emită o factură pentru ‘servicii juridice’. Ulterior avocatul a transferat suma din contul cabinetului său de avocatură în contul personal şi în aceeaşi zi banii au ajuns în contul soţiei intermediarului (persoană fizică) cu titlu de acordare împrumut. Intermediarul a ridicat ulterior din contul soţiei suma de bani’, susţin procurorii.

DNA mai declară că intermediarul, practician în insolvenţă, a remis suma de 15.000 euro judecătorului Stanciu, imediat după deschiderea procedurii insolvenţei SC Baumeister SA, coordonată de Dan Adamescu, şi anume în luna decembrie 2013.

‘În acelaşi context, intermediarul a remis suma de 5.000 euro judecătoarei Rovenţa, în vederea pronunţării unei soluţii favorabile, respectiv în sensul respingerii contestaţiilor celorlalţi creditori, soluţia având ca efect imediat şi desemnarea unui alt lichidator judiciar ‘agreat”, au mai reţinut anchetatorii.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru lipsa de transparenţă a algoritmilor săi, a anunţat miercuri că a......
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...