Ministrul Transporturilor: Lucrările la Autostrada Bucureşti – Comarnic vor începe în octombrie 2016

Lucrările la Autostrada Bucureşti - Comarnic vor începe anul viitor, în luna octombrie, a declarat, duminică, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, la dezbaterile din comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe pe tema proiectului de buget al ministerului de resort, aferent lui 2016.
Economica.net - D, 13 dec. 2015, 15:42
Ministrul Transporturilor: Lucrările la Autostrada Bucureşti - Comarnic vor începe în octombrie 2016

„Avem trei loturi pentru autostradă. La cele din capăt se desfăşoară licitaţia pentru desfăşurarea lucrărilor, iar pentru tronsonul de mijloc se va termina studiul de fezabilitate”, a spus Costescu, răspunzând unei întrebări venite din partea deputatului Gheorghe Ialomiţianu.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) organizează licitaţie pentru proiectarea şi execuţia sectoarelor Comarnic – Predeal şi Predeal – Cristian, precum şi a drumului de legătură, de pe tronsonul Comarnic-Braşov, valoarea estimată a contractului variind între 316,69 milioane de lei şi 380,03 milioane de lei, fără TVA, potrivit unui anunţ de participare postat la mijlocul lunii iulie pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

Pentru atribuirea contractului intitulat ‘Proiectare şi execuţie Autostrada Bucureşti – Braşov, Tronson Comarnic-Braşov, Lot 1: sector Comarnic – Predeal, km 111+300 – km 115+300; Lot 2: sector Predeal – Cristian, km 162+300 – km 168+600 şi Drum de Legătură’ a fost organizată licitaţie deschisă, criteriul fiind preţul cel mai scăzut.

În cazul Lotului 1 sector Comarnic – Predeal, valoarea estimată a contractului este de 166,86 milioane de lei, fără TVA, şi include şi suma de 7,77 milioane de lei, fără TVA, reprezentând cheltuieli diverse şi neprevăzute în cuantum de 5% (din valoarea estimată fără organizarea de şantier).

Valoarea estimată a contractului pentru Lot 2 sector Predeal – Cristian este de 149,84 milioane de lei fără TVA şi include şi suma de 7,004 milioane de lei, fără TVA, reprezentând cheltuieli diverse şi neprevăzute în cuantum de 5% (din valoarea estimată fără organizarea de şantier).

Lucrările trebuie finalizate într-un termen de 72 de luni de la data atribuirii contractului.

Contractul nu se înscrie într-un proiect/program finanţat din fonduri comunitare.

Termenul limită pentru primirea şi deschiderea ofertelor sau a cererilor de participare a fost 2 septembrie 2015.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a anunţat, în iunie, că renunţă la atribuirea contractului de concesiune pentru Autostrada Comarnic – Braşov către asocierea Vinci-Strabag-Aktor motivând că ofertantul nu a găsit fondurile necesare, iar finanţarea de la bugetul de stat ar fi afectat poziţia bugetară a României.

Conform CNADNR, tronsonul de autostradă Comarnic – Braşov este împărţit în 5 sectoare. Sectoarele 1 şi 5 (dinspre Comarnic, respectiv dinspre Braşov, cu o lungime totală de aproximativ 10 kilometri, la care se adaugă şi drumuri de legătură) vor fi scoase la licitaţie, cu finanţare de la bugetul de stat.

‘Pentru sectoarele 2, 3 şi 4, care reprezintă partea cea mai dificilă a proiectului, va fi scoasă la licitaţie actualizarea studiilor geotehnice, cu finanţare de la bugetul de stat. În paralel, pentru fluidizarea traficului pe DN1, sunt în lucru Studiile de Fezabilitate referitoare la variantele de ocolire Comarnic şi Buşteni. După finalizarea studiilor, vor fi scoase la licitaţie lucrările de construcţie, cu finanţare de la bugetul de stat. Tot pentru fluidizarea traficului, la ieşirea din Sinaia spre Braşov, este proiectat şi urmează să fie realizat un sens giratoriu. De asemenea, se vor finaliza studiile de fezabilitate privind Varianta de Ocolire Câmpina, modernizarea drumului existent pe Valea Doftanei (DJ 102I) şi a drumului forestier până în Săcele, astfel încât, în 2016 să înceapă lucrările pentru a avea un drum naţional modern între Câmpina şi Săcele’, se mai arată în comunicatul CNADNR.

Lungimea totală a sectorului de autostradă Comarnic – Braşov este de 58 de km, iar valoarea estimată pentru această intervenţie este de 997 milioane de euro fără TVA, respectiv 1,237 miliarde de euro cu TVA.

Te-ar mai putea interesa și
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide un centru logistic lângă București
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide ...
Izida Ceramica, cel mai vechi producător de plăci ceramice din Bulgaria și care a deschis anul acesta o subsidiară în România, investește 20 de milioane de euro în fabrica din Elin Pelin și......
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Atacul cibernetic de la Cadastru care a avut loc la mijlocul lunii iulie a dus la înregistrarea celui mai mic număr de ...
Plan  european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Plan european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Există un plan european în caz de blackout, inclusiv în ceea ce privește plățile cu cardul. În actualele condiții ...
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii de la R.Power și constructori românii de la Parapet
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii ...
Producătorul Independent de Energie (IPP) R.Power se apropie de finalizarea primului său proiect BESS (sistem de stocare ...