Dan Lazăr va demisiona de la Finanţe. Va pleca la Cluj, ca prorector la Babes-Bolyai

Dan Lazăr va demisiona din postul de secretar de stat în Ministerul Finanţelor, pe care îl ocupă din noiembrie 2010, şi va pleca la Cluj-Napoca, unde va lucra ca prorector la Universitatea Babes-Bolyai (UBB), au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.
Economica.net - J, 22 mart. 2012, 11:57
Dan Lazăr va demisiona de la Finanţe. Va pleca la Cluj, ca prorector la Babes-Bolyai

Demisia va fi depusă la cabinetul premierului Mihai Răzvan Ungureanu săptămâna viitoare, au arătat sursele.

Dan Lazăr, originar din Cluj, a fost ales recent ca prorector al Universităţii Babes-Bolyai.

Conform legii, poziţia de prorector este una de conducere în cadrul universităţilor, dar nu obligă la renunţarea funcţiei de demnitate publică, deoarece o situaţie de incompatibilitate se aplică doar în cazul rectorilor.

Astfel, legislaţia prevede că persoanele care ocupă o funcţie de conducere sau de demnitate publică nu pot exercita funcţia de rector pe perioada îndeplinirii mandatului, dar pot lucra într-un alt post didactic şi/sau de cercetare.

„Chiar dacă legislaţia nu îl obligă să renunţe la postul de secretar de stat, Dan Lazăr preferă să aleagă o carieră didactică, fiind conştient că nu pot fi înregistrate performanţe ridicate în acelaşi timp în două domenii, respectiv şi la Ministerul Finanţelor, şi la Universitatea Babes-Bolyai”, au declarat sursele citate.

La Babes-Bolyai, alături de cursuri universitare, Lazăr se va ocupa şi cu finanţele şi administraţia universităţii.

Dan Lazăr a fost transferat în noiembrie 2010 din postul de consilier de stat pe probleme economice al premierului de atunci, Emil Boc, în cel de secretar de stat în Ministerul Finanţelor.

Ulterior, el a fost numit responsabil naţional cu autorizarea finanţării Phare, Facilitatea de tranziţie şi SAPARD, precum şi membru în Consiliul de Administraţie al CEC Bank.

Dan Lazăr este absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Economice al Universităţii „Babeş-Bolyai”, iar din 2005 a lucrat în această instituţie ca şi conferenţiar universitar la catedra de Administraţie Publică, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, până în 2009 când a fost numit la Guvern consilier al premierului Boc.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Centura Comarnic: Cum arată de la un capăt la celălalt drumul care va fluidiza circulația pe Valea Prahovei
VIDEO Centura Comarnic: Cum arată de la un capăt la celălalt drumul care va fluidiza circulația pe Valea Prahovei
Virgiliu - Daniel Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova, prezintă miercuri imagini cu Centura Comarnic, al cărui traseu de circa șase kilometri a fost filmat integral, după......
Procurorii din Timiș au trimis în judecată patru inculpați acuzați de fraudarea fondurilor europene
Procurorii din Timiș au trimis în judecată patru inculpați acuzați de fraudarea fondurilor europene
Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara a dispus, joi, trimiterea în judecată a patru inculpaţi, cu vârste cuprinse ...
Complex turistic din județul Vâlcea a plătit la negru salarii de 4,3 milioane lei – Antifrauda
Complex turistic din județul Vâlcea a plătit la negru salarii de 4,3 milioane lei – Antifrauda
Inspectorii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală Antifraudă au identificat, în cadrul verificărilor naţionale ...
FOTO Orașul din România a cărui centură va fi dată în trafic marți, după doi ani de blocaj
FOTO Orașul din România a cărui centură va fi dată în trafic marți, după doi ani de blocaj
Drumul de legătură dintre DN2D Focşani-Târgu Secuiesc şi Autostrada Moldovei A7 va fi deschis circulaţiei marţi, 25 ...