Dancă: Nu există niciun motiv serios pentru a da jos un Guvern în plină criză sanitară şi economică

Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a declarat, marţi, că nu există niciun motiv "serios" pentru a da jos un Guvern "în plină criză sanitară şi economică", în opinia sa moţiunea de cenzură depusă de PSD reprezentând "disperarea" social-democraţilor că "nu vor mai câştiga niciodată încrederea românilor pe care i-au minţit şi sărăcit ori de câte ori au fost la guvernare", scrie Agerpres.
Economica.net - mar, 18 aug. 2020, 07:21
Dancă: Nu există niciun motiv serios pentru a da jos un Guvern în plină criză sanitară şi economică

„PNL guvernează de 9 luni în slujba românilor şi am reuşit să facem ceea ce trebuie pentru români într-o perioadă extrem de dificilă pe plan mondial, în timp ce scopul PSD a fost tot timpul să provoace haos în România şi să ajungă la putere cu orice preţ. Nu există niciun motiv serios pentru a da jos un Guvern în plină criză sanitară şi economică. Este vorba doar de disperarea PSD că nu vor mai câştiga niciodată încrederea românilor pe care i-au minţit şi sărăcit ori de câte ori au fost la guvernare. PSD este atât de disperat încât vrea să lase oamenii să moară de coronavirus şi economia să se prăbuşească pentru a da vina pe PNL”, a scris Dancă, pe Facebook, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, în primele trei luni de guvernare, PNL „a reparat” tot ceea ce „a stricat” PSD în trei ani de „regim Dragnea-Dăncilă”: „abrogarea recursului compensatoriu, anularea prevederilor OUG 114, salvarea Pilonului 2 de pensii private, desfiinţarea Fondului suveran PSD de jaf naţional, suspendarea pensiilor speciale pentru aleşii locali, desecretizarea dosarului 10 august, apărarea independenţei Justiţiei etc”.

„Apoi, în următoarele şase luni, în plină criză provocată de pandemia COVID-19, am salvat vieţile românilor şi am ajutat economia să treacă peste criză prin măsuri de sprijin pentru companii şi angajaţi, am salvat locurile de muncă şi puterea de cumpărare a românilor prin plata indemnizaţiei de şomaj tehnic pentru 1,4 milioane de salariaţi şi liber profesionişti. (…) În nouă luni de guvernare liberală, am ţinut preţurile sub control şi am redus inflaţia la 2,8%, iar dobânzile ROBOR au scăzut la 2%, ceea ce înseamnă o rată mai mică cu 100 lei pe lună faţă de anul trecut la un credit de 250.000 lei. Mai mult, am amânat la plată ratele bancare pentru nouă luni pentru cei în dificultate şi am asigurat acces la credite pentru investiţii şi capital de lucru pentru companii cu garanţii de stat de până la 90% şi dobândă zero”, a adăugat Ionel Dancă.

El a completat că PNL a elaborat Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică, unul dintre cele „mai ambiţioase” şi „mai extinse” programe din ultimii 30 de ani, cu o valoare a investiţiilor de 100 miliarde de euro în perioada 2020 – 2030.

„Toate măsurile şi programele de relansare economică anunţate de Guvernul PNL sunt în implementare, iar peste 3 miliarde de euro sub formă de granturi nerambursabile şi alte aproape 15 miliarde de lei sub formă de ajutoare şi garanţii de stat vor ajunge în economie în această toamnă”, a susţinut Dancă.

Te-ar mai putea interesa și
EXIT din România: Belgienii de la Atenor au vândut clădirea de birouri Expo în pierdere cu 30 de milioane de euro
EXIT din România: Belgienii de la Atenor au vândut clădirea de birouri Expo în pierdere cu 30 de milioane de euro
Dezvoltatorul belgian Atenor a anunțat vânzarea clădirii de birouri Expo din zona Expoziției din București. Numele cumpărătorului nu a fost făcut public, dar compania spune că a vândut......
Încep discuțiile despre bugetul țării pe 2026. Mesajul ministrului de Finanțe: „Nu ne permitem derapaje”
Încep discuțiile despre bugetul țării pe 2026. Mesajul ministrului de Finanțe: „Nu ne permitem derapaje”
Bugetul pe 2026 este unul de responsabilitate şi echilibru, construit pe un nou nivel record al investiţiilor şi fondurilor ...
Inflaţia în zona euro ar putea creşte dacă războiul din Iran se prelungeşte, avertizează un oficial BCE
Inflaţia în zona euro ar putea creşte dacă războiul din Iran se prelungeşte, avertizează un oficial BCE
Un război prelungit în Orientul Mijlociu ar putea provoca o creştere substanţială a inflaţiei în zona euro şi ar ...
Primăria Turda a cumpărat centrul comercial vândut de italienii de la IGD
Primăria Turda a cumpărat centrul comercial vândut de italienii de la IGD
Immobiliare Grande Distribuzione (IGD), care deține în România rețeaua de centre comerciale Winmarkt, a vândut al cincilea ...