Dăncilă: Autorizaţia de construire va fi eliminată din documentaţia pentru proiectele finanţate din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii

Premierul Viorica Dăncilă a declarat miercuri, la Bacău, că în şedinţa Guvernului de joi va fi adoptat un act normativ prin care autorizaţia de construire va fi eliminată din documentaţia ce trebuie depusă în cadrul proiectelor cu finanţare prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii.
Economica.net - mie, 22 mai 2019, 09:08
Dăncilă: Autorizaţia de construire va fi eliminată din documentaţia pentru proiectele finanţate din Fondul de Dezvoltare şi Investiţii

”Mâine (joi – n.r.) avem şedinţă de guvern, o şedinţă în care avem de adoptat o serie de acte normative care se pliază pe solicitările pe care le-am avut în cadrul deplasărilor noastre în teritoriu. Un exemplu este legat de Fondul de Dezvoltare şi Investiţii care permite comunităţilor locale să acceseze două proiecte de importanţă majoră pentru comunitatea respectivă. Din discuţiile pe care le-am avut cu primarii, indiferent de culoarea politică, ne-au solicitat ca, la depunerea documentaţiei, să eliminăm autorizaţia de construcţie pentru că este o barieră în calea accesării unui proiect. Mâine vom face acest lucru”, a precizat Dăncilă.

Primul-ministru a adăugat că în şedinţa de joi vor fi şi alte acte normative ”care, efectiv, să aducă un plus pentru România”.

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Retailerul suedez de mobilă IKEA a introdus prețuri cu până la 25% mai mici la unele produse comercializate în magazinele fizice comparativ cu cele vândute de magazinul online, cu scopul de a......
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor ...
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...