Dăncilă: Dacă preşedintele CNAS nu îşi dă demisia, îl voi demite

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, vineri, că îl va demite pe preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Răzvan Vulcănescu, dacă acesta nu îşi va da demisia.
Economica.net - vin, 19 iul. 2019, 16:44
Dăncilă: Dacă preşedintele CNAS nu îşi dă demisia, îl voi demite

„Domnul Vulcănescu trebuie să înţeleagă că acest lucru nu este opţional. Este un lucru obligatoriu. Dacă dumnealui nu îşi dă demisia, îl voi demite. Voi cere doamnei ministru (al Sănătăţii – n.r.), că aşa se procedează, (…) îl vom demite noi şi vom numi pe altcineva. Nu am întrebat dacă vrea să îşi dea demisia, am spus că trebuie să îşi dea demisia şi acest lucru îl va face”, a afirmat şefa Executivului.

În opinia sa, viitorul preşedinte CNAS trebuie să fie „o persoană care poate să răspundă tuturor provocărilor din sistem, (…) dar şi o persoană care să îşi aleagă cu grijă purtătorul de cuvânt”.

„Eu nu o să accept niciodată ca cineva să jignească cetăţenii români”, a spus Dăncilă.

Purtătorul de cuvânt de la CNAS, Daniel Osmanovici, a declarat, miercuri, într-un interviu la un post de radio pe tema defecţiunii sistemului informatic de la CNAS, că „oamenii mor oricum, şi cu, şi fără sistem”.

Preşedintele CNAS, Răzvan Vulcănescu, a declarat joi, pentru AGERPRES, că nu a luat în calcul demisia la acest moment. „Nu am luat în calcul o demisie la acest moment. Nu consider că mă fac vinovat de nefuncţionalitatea platformei informatice şi sunt anumite lucruri care trebuie privite în ansamblu, de-a lungul timpului, de ce s-a ajuns la o astfel de situaţie”, a spus Vulcănescu.

Te-ar mai putea interesa și
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în primele nouă luni din 2026, la un preţ mediu de aproximativ 280 de......
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal concurent
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal ...
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a acceptat angajamentele asumate de compania farmaceutică franceză Sanofi de ...
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Acordul dintre Statele Unite şi Rusia ce permite exporturile ruseşti de motorină este o "alegere foarte riscantă", care ...
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
Tribunalul București a amânat decizia privind cererea de insolvență depusă pe 30 septembrie de AnimaWings, arata datele ...