Dăncilă i-a prezentat lui Juncker ultimele evoluţii privind ”reforma şi modificările din sistemul judiciar”

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a prezentat, în cadrul unei întrevederi avute marţi, la Bruxelles, cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, 'ultimele evoluţii în ceea ce priveşte reforma şi modificările din sistemul judiciar' din România.
Economica.net - mar, 10 iul. 2018, 18:14
Dăncilă i-a prezentat lui Juncker ultimele evoluţii privind ”reforma şi modificările din sistemul judiciar”

‘Prim-ministrul a prezentat ultimele evoluţii în ceea ce priveşte reforma şi modificările din sistemul judiciar şi a arătat ca finalizarea MCV rămâne un obiectiv important pe agenda guvernamentală’, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Potrivit sursei citate, întâlnirea Dăncilă – Juncker a avut loc cu ocazia vizitei de lucru a premierului român la Bruxelles. La întrevedere au participat şi Frans Timmermans, prim-vicepreşedinte al CE, şi Corina Creţu, comisar european pentru politică regională.

În perspectiva preluării de către România, în prima jumătate a anului 2019, a preşedinţiei Consiliului UE, Dăncilă a subliniat angajamentul autorităţilor române de a asigura un mandat de succes.

Conform Executivului, ea a evidenţiat obiectivul României de a contribui, de o manieră constructivă, la definirea şi promovarea interesului comun european, la asigurarea unităţii şi coeziunii între statele membre şi la reapropierea cetăţenilor de UE. De asemenea, aceasta a exprimat dorinţa Guvernului României de a continua ‘cooperarea apropiată şi eficientă’ cu Comisia Europeană pentru facilitarea procesului decizional la nivel european.

‘Cei doi oficiali au agreat necesitatea asigurării unui consens general pentru susţinerea obiectivelor pe care România şi le-a propus înainte şi în timpul preşedinţiei Consiliului UE, fiind necesară implicarea tuturor actorilor instituţionali, sociali şi politici’, se precizează în comunicat.

Dăncilă a prezentat şi priorităţile preşedinţiei României a Consiliului UE cu privire la principalele dosare aflate pe agenda europeană, precum procesul de reflecţie privind viitorul UE, discuţiile pe marginea viitorului Cadru Financiar Multianual şi negocierile în cazul Brexit.

De asemenea, prim-ministrul a arătat ‘disponibilitatea deplină’ pentru canalizarea eforturilor viitoarei preşedinţii române a Consiliului UE ‘în direcţia asigurării unui progres substanţial’ în viitorul Cadru Financiar Multianual 2021 – 2027.

Premierul Dăncilă a subliniat importanţa menţinerii unei abordări a CE în sensul unor propuneri privind viitorul Cadru Financiar care să asigure faptul că politica de coeziune şi politica agricolă comună rămân principalele politici investiţionale ale Uniunii. Ea şi-a exprimat aşteptarea ca rolul important al acestora să fie reflectat corespunzător în nivelul alocărilor aferente, se mai arată în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune şeful Volkswagen
Giganţii auto din UE sunt „sufocaţi” de invazia maşinilor din China şi de schimbările din piaţă, spune ...
Industria auto europeană este "sub o enormă presiune" din partea concurenţei chineze şi a schimbărilor de pe piaţă, a avertizat marţi şeful Volkswagen, Oliver Blume, reînnoind solicitările......
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala Cernavodă
Presiune pe Sistemul Energetic Naţional – Ce spune Ministerul Energiei despre cele două reactoare de la centrala ...
Prelungirea închiderii celor două reactoare de la Cernavodă creează o presiune pe Sistemul Energetic Naţional şi o ...
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Tranzacție majoră, aprobată de UE: Tenaris cumpără Artrom Steel în România
Comisia Europeană a aprobat, marţi, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului ...
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Noul Guvern – Ce spune Luca Niculescu după discuțiile cu partidele
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat, marţi, după discuţiile cu reprezentaţii partidelor şi grupurilor parlamentare ...