Dăncilă spune că Papa Francisc va veni în România la începutul anului viitor

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că l-a invitat pe Papa Francisc să efectueze o vizită în România, Suveranul Pontif răspunzând că 'la începutul anului viitor va veni' în ţara noastră.
Economica.net - vin, 11 mai 2018, 12:46
Dăncilă spune că Papa Francisc va veni în România la începutul anului viitor

‘L-am invitat pe Papă în România şi mi-a răspuns că la începutul anului viitor va veni în România’, a declarat Viorica Dăncilă, vineri, la Antena 3.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a fost primită vineri în audienţă privată de către Papa Francisc.

Şefa Executivului de la Bucureşti a relatat că, în cadrul discuţiilor cu Suveranul Pontif, acesta a întrebat-o dacă are puterea să îşi ducă la capăt mandatul de prim-ministru şi că a felicitat-o pentru faptul că este prima femeie din România care deţine funcţia de prim-ministru.

‘Răspunsul meu a fost un ‘da’ categoric, că îmi doresc acest lucru’, a spus Viorica Dăncilă.

Ea a spus că, în acelaşi context, Papa s-a arătat bucuros pentru faptul că Dăncilă este prima femeie din România care deţine funcţia de prim-ministru şi că a întrebat-o cum vede provocările din această postură.

‘I-am răspuns că provocările se pliază pe mesajul dumnealui, şi anume că mi-aş dori ca în România să existe mai puţină dezbinare, mai multe cuvinte frumoase care să le înlocuiască pe cele urâte, mai multă atenţie la cei din jurul nostru, la mesaje pozitive în loc de mesaje negative. România să-şi găsească consensul şi să dea dovadă de unitatea pe care am avut-o odată pe lucruri majore pentru ţară, că mi-ar plăcea să nu mai văd dezbinare între generaţii, între categorii socio-profesionale şi că, în fond, toţi putem merge pe acelaşi drum, dar va fi un mers temeinic şi chiar dacă vom ajunge puţin mai târziu, vom ajunge mult mai în siguranţă şi cu rezultate mult mai bune’, a afirmat premierul.

Dăncilă a precizat că Papa a fost ‘încântat’ de mesajul său şi i-a adresat mai multe întrebări ‘legate de România, legate de români, legate de credinţa românilor’.

‘Mi-a pus întrebări… dacă în România oamenii au credinţă, dacă Biserica Catolică, ortodocşii, dacă există o înţelegere între Biserici, dacă există linişte din acest punct de vedere. I-am răspuns că da şi i-am spus acest lucru cu siguranţă, pentru că chiar cred acest lucru şi am văzut acest lucru’, a declarat premierul.

Fiind întrebată ce mesaj a avut Papa Francisc pentru România, Dăncilă a spus că Suveranul Pontif a transmis ‘un mesaj de suflet’.

‘Un mesaj care îndeamnă la pace, la linişte, la unitate în loc de dezbinare şi la faptul că toţi trebuie să ne temem de un Dumnezeu, că atunci când există teamă oamenii nu pot face lucru rele. Deci, cred că sunt mesaje care sunt pliate pe realitatea din România şi sper ca mesajul dat de Papă să fie unul care să meargă la sufletul tuturor, să dea gândit şi să şi-l aplice’, a mai declarat premierul.

Dăncilă a dezvăluit ce cadouri simbolice a primit din partea Suveranului Pontif. ‘Am primit o sculptură în care binele, întotdeauna, învinge răul, trei cărţi şi mesajul Papei despre pace. Cred că sunt cadouri de suflet şi care, într-adevăr, au mers şi la sufletul meu’, a mai spus premierul.

Dăncilă a recunoscut că a avut emoţii ‘foarte mari’ în cursul la întâlnirea cu Papa Francisc.

‘Am avut emoţii foarte mari încă din prima clipă. Nu este un lucru obişnuit să te întâlneşti cu Papa, să-i asculţi cuvintele calde, să simţi acel fior de emoţie, pentru că vorbeşti cu un om care a mers şi merge la sufletul tuturor, prin mesajele date, prin exemplul personal, aş putea să spun. Întâlnirea cu Sanctitatea Sa trebuia să dureze o jumătate de oră, dar Sanctitatea Sa a vrut să discutăm mai mult şi a durat cam 45 de minute’, a declarat premierul.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto germane care se confruntă cu dificultăţi, dar a avertizat că aceasta nu......
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...
Exporturile germane de armament au crescut de peste patru ori în primele șase luni din 2026. Ucraina a fost prima țară de destinație a vânzărilor
Exporturile germane de armament au crescut de peste patru ori în primele șase luni din 2026. Ucraina a fost prima țară ...
Exporturile de armament autorizate de Guvernul german au crescut puternic în prima jumătate a anului în comparaţie cu ...