Danezii de la Eurowind construiesc un parc hibrid, eolian-fotovoltaic, de 50 MW, în Constanța. Au luat autorizația

Eurowind Energy România a obținut autorizațiile de construire pentru proiectul Siminoc, primul parc hibrid eolian–fotovoltaic al Eurowind Energy România, amplasat în județul Constanța, cu o investiție estimată la aproximativ 65 de milioane de euro, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
Mihai Nicuţ - mar, 09 iun. 2026, 09:12
Danezii de la Eurowind construiesc un parc hibrid, eolian-fotovoltaic, de 50 MW, în Constanța. Au luat autorizația

Proiectul va avea o capacitate instalată totală de aproximativ 49,6 MW, împărțită în mod echilibrat între componenta eoliană și fotovoltaică, fiecare de circa 24,8 MW. Pe baza modelărilor tehnice curente, producția anuală este estimată la aproximativ 120 GWh, echivalentul consumului a peste 50.000 de gospodării.

Proiectul beneficiază de sprijin prin mecanismul Contractelor pentru Diferență (CfD), ceea ce conferă stabilitate investiției și susține o execuție predictibilă.

Calendarul de implementare prevede etapele de avizare și obținerea autorizației de construire în prima jumătate a anului 2026 – etapă finalizată, demararea lucrărilor în 2027 și punerea în funcțiune în 2028, cu ajustări posibile în funcție de ritmul procedurilor administrative și de programarea ferestrelor de racordare.

Selectarea modelelor de turbine și a panourilor fotovoltaice, precum și configurarea finală a echipamentelor BESS, sunt etape ulterioare pe măsură ce proiectul avansează în faza de achiziții.

„Nu mai privim proiectele doar ca pe simple capacități de producție, ci ca pe active care oferă flexibilitate reală sistemului energetic, iar primul nostru parc hibrid eolian-fotovoltaic din România, Siminoc, este un exemplu în acest sens. Ne propunem să integrăm stocarea în baterii în toate proiectele noastre, astfel încât să putem alinia mai bine producția la cerere, să reducem impredictibilitatea locală și să contribuim în mod responsabil la integrarea sigură a energiilor regenerabile. Ambiția noastră la nivel local este să atingem 1 GW până în 2030, printr-un plan de investiții sustenabil de aproximativ un miliard de euro în următorii patru ani”, a declarat Adrian Dobre, Country Manager Eurowind Energy România.

“La nivel local, proiectul va genera activitate economică în perioada de construcție, va crea locuri de muncă temporare și poziții permanente în exploatare și va contribui la bugetele comunității prin taxele și impozitele aferente. Implementarea lucrărilor se va realiza în strânsă colaborare cu autoritățile și operatorii de rețea”, mai arată compania.

Citește și:

Nou parc eolian operațional în România. Eurowind a inaugurat centrala Pecineaga, de 48 MW, cu cele mai mari turbine eoliene de la noi

Activă pe piața locală din 2011, Eurowind Energy România dezvoltă și operează proiecte de energie regenerabilă, cu o echipă locală dedicată. Portofoliul companiei include patru parcuri solare operaționale – Hălchiu, Măgurele, Pufești și Teiuș – și un pipeline de aproximativ 7,5 GW în diferite stadii de dezvoltare.

Până la finalul Q2 2026, compania va ajunge la o capacitate operațională de 184 MW în România, inclusiv 60MW stocare în baterii de la Teiuș.

Eurowind Energy A/S este o companie daneză specializată în dezvoltarea, construcția și operarea de parcuri de energie regenerabilă. Portofoliul său include proiecte din domeniile eolian, solar, hidrogen, biogaz, soluții de conversie energie electrică în căldură (power-to-heat) și stocare în baterii. Fondată în 2006, compania a devenit un jucător important în sectorul energiei verzi, cu peste 700 de angajați și operațiuni în 16 piețe din Europa și Statele Unite.

Citește și:

Jens Rasmussen, CEO Eurowind Energy: “Regenerabilele sunt soluția disponibilă acum, Europa trebuie să își poată asigura singură energia”. Ce spune despre proiectele din România, unde va investi 300 mil. euro pe an INTERVIU

Te-ar mai putea interesa și
Venit fiscalizat al Cezarei Cristescu, urmărită de peste 500.000 de oameni pe tiktok: afaceri nete de peste 370.000 lei, marjă de profit de 11% şi 2 salariaţi
Venit fiscalizat al Cezarei Cristescu, urmărită de peste 500.000 de oameni pe tiktok: afaceri nete de peste 370.000 lei, ...
Cezara Cristescu, creator de conţinut digital urmărit de aproape 600.000 de indivizi pe tiktok şi cu peste 200.000 de abonaţi (subscribers) pe YouTube, are afaceri nete de aproape 380.000 de lei......
Panama anunță că mai mulți cetățeni de-ai săi au fost recrutați să lupte în războiul din Ucraina, unul dintre aceștia fiind ucis
Panama anunță că mai mulți cetățeni de-ai săi au fost recrutați să lupte în războiul din Ucraina, unul dintre ...
Cel puţin 15 panamezi au fost recrutaţi pentru a participa la războiul între Rusia şi Ucraina, unul dintre ei fiind ...
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat orașul port Hodeidah
Rebelii Houthi din Yemen revendică mai multe atacuri asupra unor instalații petroliere saudite, după ce Regatul a atacat ...
Rebelii Houthi din Yemen au susţinut sâmbătă că au lansat atacuri cu rachete şi drone asupra instalaţiilor societăţii ...
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova scoate la vânzare mai multe active deținute de stat, din domeniile industrie, turism și edituri
Republica Moldova a anunţat noi oportunităţi de privatizare care vizează active selectate proprietate publică de stat ...