Daniel Constantin a înmânat primele atestate pentru 13 produse obţinute după reţete consacrate

Daniel Constantin, viceprim-ministru şi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a înmânat, vineri, primele 13 atestate pentru produse obţinute după reţete consacrate unor producători din industria de morărit-panificaţie şi din industria cărnii.
Economica.net - vin, 14 nov. 2014, 12:47
Daniel Constantin a înmânat primele atestate pentru 13 produse obţinute după reţete consacrate

Astfel, preşedintele Angst, Sorin Minea, a primit atestatele pentru şapte reţete consacrate: crenvurşti cu carne de vită, jambon afumat fără os, ciolan presat, cabanos, muşchi file afumat, parizer şi salam Torpedo. Directorul general al Rompan Proiect Service, Aurel Popescu, a intrat în posesia atestatelor pentru şase reţete consacrate: pâine albă cu cartofi, pâine cu secară, pâine semialbă cu cartofi, pâine neagră cu cartofi, franzelă Bucureşti şi împletiţii suprapuşi,
scrie Agerpres.

Aurel Popescu a subliniat că se aşteaptă ca în perioada următoare să apară şi produse din lapte realizate după reţete consacrate. La rândul său, Sorin Minea a menţionat că se aşteaptă să existe tentative din partea unor producători de a încerca să se înscrie cu reţete consacrate, dar care să nu le respecte ulterior, ‘însă aceştia vor fi prinşi’.

Reţeta consacrată reprezintă produsul alimentar românesc fabricat cu respectarea compoziţiei utilizate cu mai mult de 30 de ani înainte de data intrării în vigoare a Ordinului privind atestarea produselor alimentare obţinute conform reţetelor consacrate româneşti, la care operatorii din sectorul alimentar aderă voluntar în vederea înregistrării.

MADR, Ministerul Sănătăţii şi ANPC au elaborat în acest an un ordin comun care reglementează condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească operatorii din sectorul alimentar ce produc şi comercializează produse alimentare conform reţetelor consacrate româneşti. Produsele astfel fabricate sunt considerate produse de calitate, cu o compoziţie îmbunătăţită, garantate de MADR şi a căror calitate este constantă la nivel naţional.

Atestatul de produs alimentar obţinut conform reţetei consacrate româneşti este valabil pe toată perioada în care operatorul îndeplineşte criteriile şi cerinţele care au stat la baza acordării acestuia. Toate produsele atestate astfel vor fi etichetate cu logo-ul ‘Reţeta consacrată’.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol,......
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
Fermierii au recoltat deja între 93% și 99,5% din suprafețele cultivate.
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Primăria Sectorului 6 a inaugurat, sâmbătă, un nou tronson din Parcul Liniei, cuprins între strada Moineşti şi Lujerului, ...
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în ...