Daniel Dăianu: Energia este mult prea importantă pentru a o juca la bursă

Guvernul trebuie să ia nişte măsuri în domeniul energiei ca să permită României să treacă această iarnă cu daune cât mai mici, aşa cum a trebuit şi în pandemie să ia măsuri speciale, a declarat vineri Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, la dezbaterea "Pandemia, schimbarea climatică şi societatea", organizată pe tema cărţii sale.
AGERPRES - vin, 24 sept. 2021, 19:37
Daniel Dăianu: Energia este mult prea importantă pentru a o juca la bursă

„Este esenţial să câştigăm timp şi Guvernul, acum, asta trebuie să facă, să ia nişte măsuri ca să permită României să treacă această iarnă cu daune cât mai mici aşa cum a trebuit şi în pandemie să luăm măsuri speciale, să ajutăm întreprinderi, să ajutăm oamenii, să salvăm locuri de muncă. Şi în 2022, la nivelul Uniunii Europene, trebuie să se regândească întreaga strategie. Noi nu avem o strategie de energie la nivelul Uniunii Europene. Este fals că am avea aşa ceva. Există nişte reguli, care şi acelea sunt aşa cum sunt, de funcţionare a pieţei interne care rămâne foarte segmentată, pentru că diverse ţări mai mari sau mai mici au acorduri de livrare cu state care pot să livreze. Nu există o politică comună la nivelul Uniunii Europene”, a precizat Daniel Dăianu.

Acesta a subliniat că ar trebui să existe o politică a Uniunii Europene în domeniul energiei, adăugând că energia este mult prea importantă pentru a o juca la bursă”.

„Noi vorbim de piaţă în Uniunea Europeană în loc să vorbim de o politică a Uniunii Europene în domeniul energiei. O piaţă care şi aşa e segmentată. Iar a gândi că bursa va aduce neapărat… Bursa este şi un loc al speculaţiilor. Piaţa energiei nu este o piaţă a bomboanelor. Energia este mult prea importantă pentru a o juca la bursă. Din acest punct de vedere răspunderea este a celor de la Bruxelles şi a reglementatorilor. Aşa cum există reglementatori pentru pieţele financiare aşa trebuie să existe şi pentru domeniul energiei”, a transmis preşedintele Consiliului Fiscal.

De asemenea, el a menţionat că există o divizare în societate între cei care sunt vaccinaţi şi cei care nu sunt vaccinaţi, iar acest lucru ridică mari probleme gestionării pandemiei şi treburilor publice.

„Eu sunt un adept fără rezerve al vaccinării şi consider că este singura modalitate de a ieşi la liman. Din păcate nu poţi să mergi să rezolvi problemele în societate prin decret, deşi poţi să spui că lupta contra pandemiei este ca un război sui generis, în care trebuie să adopţi şi măsuri foarte radicale”, a afirmat Daniel Dăianu.

Şeful Consiliului Fiscal a făcut referire la un articol apărut într-un cotidian european în care se făcea referire la situaţia pandemiei şi la faptul că România şi Bulgaria se aflau pe ultimele locuri în ceea ce priveşte vaccinarea populaţiei.

„Se pare că ceea ce a făcut ca să fim noi atât de jos, şi bulgarii, poate şi alte ţări, dar în primul rând acest tandem, este slăbiciunea instituţională şi lipsa de încredere”, a punctat Daniel Dăianu.

Te-ar mai putea interesa și
Seceta a generat pierderi de aproximativ 29 de milioane de tone de producție agricolă în ultimii patru ani, În România. Modelul altor mari puteri agricole în luptă cu natura
Seceta a generat pierderi de aproximativ 29 de milioane de tone de producție agricolă în ultimii patru ani, În România. ...
Conform unor date de la finele lui iulie ale Ministerului Agriculturii, în acest an agricol suprafața calamitată din cauza secetei se cifra la aproximativ 24.000 de hectare, față de 628.000 de......
Oficial: Norvegienii de la Scatec, cu gigantul Equinor în acționariat, încep construcția unui parc eolian în România și deschid birou la București
Oficial: Norvegienii de la Scatec, cu gigantul Equinor în acționariat, încep construcția unui parc eolian în România ...
Scatec, un furnizor de top de soluții de energie regenerabilă, anunță o consolidare suplimentară a prezenței sale în ...
Iranul închide toate negocierile cu SUA. Ce au anunţat autoritățile de la Teheran despre dialogul cu Trump
Iranul închide toate negocierile cu SUA. Ce au anunţat autoritățile de la Teheran despre dialogul cu Trump
Secretarul Consiliului Suprem de Securitate Naţională al Iranului, Mohsen Rezaei, a respins marţi orice dialog cu Statele ...
Record negativ pentru SUA – Cele mai mari dobânzi din ultimii 20 de ani pentru randamentele obligațiunilor pe 10 ani
Record negativ pentru SUA – Cele mai mari dobânzi din ultimii 20 de ani pentru randamentele obligațiunilor pe 10 ...
Randamentele pentru obligaţiunile pe 10 ani emise de Trezoreria SUA au atins marţi cel mai înalt nivel din ultimii aproape ...