Daniela Iliescu va fi noul director general al Patria Bank

Consiliul de Administrație al Patria Bank a numit-o pe Daniela Iliescu în poziţia de director general care va prelua funcţia începând cu  1 aprilie 2019, potrivit unui comunicat de presă. 
Economica.net - vin, 08 mart. 2019, 14:00
Daniela Iliescu va fi noul director general al Patria Bank

Astfel, după mai bine de 10 ani de activitate în Grupul Patria Bank, Bogdan Merfea va preda ștafeta poziției executive unui alt membru din Consiliul de Administratie Patria Bank, respectiv Danielei Iliescu.

Bogdan Merfea va rămâne membru al Consiliului de Administrațe al Patria Bank și Președinte al Consiliului de Administrație al Patria Credit, în paralel cu implicarea în proiecte educaționale și de voluntariat.

Daniela Iliescu are o experiență solidă în domeniul financiar-bancar monitorizând de-a lungul carierei investițiile pe care fondurile EEAF (Emerging Europe Accession Fund) și BAF (Balkan Accession Fund) le au în România și coordonând tranzacțiile financiare complexe, respectiv achiziții și fuziuni, în care grupul Patria Bank a fost implicat.

Anterior pozițiilor actual deținute, Daniela Iliescu a lucrat în cadrul PWC România, unde a fost responsabilă cu coordonarea serviciilor de audit și consultanță financiară pentru clienți importanți din domeniul bancar, leasing, companii de creditare și de gestionare a activelor. Totodată, a absolvit Academia de Studii Economice (București) și cursurile Executive MBA ale Universității din Viena.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...