Date-cheie pentru Brexit, de la alegerea unui nou premier până la termenul din 31 octombrie

În Regatul Unit trebuie desemnat un nou prim-ministru, care să încerce renegocierea condiţiilor pentru Brexit, înaintea datei de 31 octombrie, prevăzută pentru retragerea din Uniunea Europeană. Reuters prezintă calendarul politic al Londrei pentru perioada rămasă.
Economica.net - mar, 16 iul. 2019, 16:23
Date-cheie pentru Brexit, de la alegerea unui nou premier până la termenul din 31 octombrie

Confruntarea liderilor Partidului Conservator, pentru desemnarea celui care o va înlocui pe Theresa May, a ajuns în faza finală. În cursă au rămas doar doi candidaţi – Jeremy Hunt şi Boris Johnson. Câştigătorul va fi desemnat în urma unui vot prin corespondenţă al celor aproximativ 160.000 de membri ai partidului.

Votul se va încheia pe 22 iulie la ora 16:00 GMT, iar rezultatele vor fi anunţate pe 23 iulie. Încă nu se cunosc detaliile, însă un e-mail trimis de conducerea conservatoare membrilor de partid, pentru strângerea de fonduri, sugerează că anunţul va fi făcut la Londra, în jurul orei 10:00 GMT.

Pe 24 iulie, Theresa May îşi va preda mandatul succesorului desemnat. După ora 10:00, ea va părăsi reşedinţa oficială a prim-miniştrilor britanici din Downing Street nr. 10 şi va merge la Parlament, unde va susţine ultima sesiune de interpelări în calitate de premier. La ora 12:00, May va fi primită la Palatul Buckingham de regina Elisabeta şi va demisiona oficial, iar după aceea nu se va mai întoarce, probabil, în Downing Street.

La scurt timp, noul premier îi va face la rândul său o vizită suveranei, care îl va însărcina cu formarea noului guvern. Ulterior, prim-ministrul va merge în Downing Street. Nu au fost anunţate detalii privind programul zilei, însă este posibil un discurs la reşedinţa oficială şi numirea câtorva miniştri importanţi.

În Parlament, noul şef al guvernului s-ar putea confrunta cu primul test al capacităţii sale de guvernare: Partidul Laburist, de opoziţie, ar putea prezenta o moţiune de cenzură, pentru respingerea căreia este nevoie de votul majorităţii parlamentarilor. Dacă moţiunea trece, guvernul are la dispoziţie 14 zile pentru a obţine un vot de încredere, iar un nou eşec duce automat la alegeri.

Pe 25 iulie începe vacanţa parlamentară; dacă votul asupra moţiunii de cenzură nu are loc în data respectivă, procedura va fi amânată până în următoarea sesiune.

Parlamentarii revin din vacanţă pe 3 septembrie, pentru o sesiune scurtă, care de obicei durează doar două săptămâni. Urmează o nouă pauză, în timpul căreia partidele îşi desfăşoară conferinţele anuale. Durata exactă a sesiunii de toamnă nu a fost încă precizată.

Conferinţa anuală a Partidului Laburist va avea loc în 21-25 septembrie, iar cea a Partidului Conservator în 29 septembrie – 2 octombrie.

În prima jumătate a lui octombrie, Parlamentul se întruneşte din nou; datele sesiunii nu au fost stabilite.

Conform legislaţiei în vigoare, orice acord pentru Brexit trebuie aprobat de Parlament înainte de ratificare.

Pe 31 octombrie, Regatul Unit urmează să iasă din Uniunea Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
OLX organizează o nouă ediție a Târgului Digital de Piese Auto
OLX organizează o nouă ediție a Târgului Digital de Piese Auto
În perioada 20–26 aprilie 2026, platforma OLX organizează cea de-a treia ediție a Târgului Digital de Piese Auto, agro și accesorii....
Schimbare istorică în Japonia – După mai mult de 80 de ani, niponii vor relaxa regulile pentru exportul de arme
Schimbare istorică în Japonia – După mai mult de 80 de ani, niponii vor relaxa regulile pentru exportul de arme
Japonia va relaxa regulile privind exportul de armament în vigoare de decenii, a anunţat marţi guvernul nipon, o schimbare ...
Două zile înainte de sfârşitul armistiţiului dintre Iran şi SUA – Şanse slabe pentru o nouă înţelegere. JD Vance şi Steve Witcoff merg la Islamabad pentru noi negocieri cu Teheranul
Două zile înainte de sfârşitul armistiţiului dintre Iran şi SUA – Şanse slabe pentru o nouă înţelegere. JD ...
Statele Unite şi Iranul s-au ameninţat reciproc luni, cu două zile înainte de sfârşitul armistiţiului de două săptămâni, ...
IULIUS lansează TILIA – Summitul Orașelor din România, la Iași: finanțarea dezvoltărilor urbane și parteneriatele public-privat în prim-plan
IULIUS lansează TILIA – Summitul Orașelor din România, la Iași: finanțarea dezvoltărilor urbane și parteneriatele ...
Iașul devine, săptămâna aceasta, un punct de convergență pentru reprezentanții care modelează viitorul orașelor ...