Date îngrijorătoare. Un român din trei moare de foame de a doua zi, dacă își pierde principala sursă de venit-UNSAR

Aproape 30% dintre români declară că nu au nicio soluție de protecție (bani puși deoparte sau asigurări) în cazul în care, din cauza unei boli sau a unui accident, își pierd principala sursă de venit, expunându-și astfel și familia arată ultimul Barometru UNSAR-IRES.
Şerban Buşcu - mar, 16 iun. 2026, 11:47
Date îngrijorătoare. Un român din trei moare de foame de a doua zi, dacă își pierde principala sursă de venit-UNSAR

Aproape o treime dintre români (29%) declară că nu are încă niciun plan pentru situația în care, din cauza unui accident sau a unei boli grave, nu ar mai putea contribui la veniturile familiei, transmite un comunicat al Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare(UNSAR). Barometrul UNSAR-IRES privind percepția riscului și cultura asigurărilor din România este realizat anual și urmărește modul în care românii percep principalele riscuri cu care se confruntă, precum și atitudinile și comportamentele acestora în raport cu protecția financiară.

În cazul celor care au un luat în calcul un astfel de scenariu, familia rămâne principalul sprijin financiar. Astfel, 47% dintre români spun că s-ar baza pe sprijinul celor apropiați, în creștere cu 4 p.p. față de 2025. Economiile personale reprezintă a doua opțiune indicată de respondenți (36%), fiind urmate de asigurările de viață. Acestea înregistrează, de altfel, și cea mai mare creștere față de anul anterior. Astfel, 17% dintre români declară că au o asigurare de viață pentru a-și proteja veniturile familiei în cazul producerii unor evenimente neprevăzute, cu 6 p.p. mai mult decât în 2025.

„Orice familie poate fi pusă, la un moment dat, în fața unui eveniment care îi afectează veniturile. Ne bucură faptul că tot mai mulți români aleg asigurările de viață ca instrument de protecție financiară, însă faptul că aproape o treime dintre respondenți nu au încă niciun plan arată că există încă un potențial important de creștere a gradului de protecție financiară”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Președinte & Director General al UNSAR.

Evoluția pieței confirmă aceste tendințe. Astfel, numărul contractelor de asigurări de viață în vigoare a depășit pragul de 2,2 milioane, pe fondul interesului tot mai mare pentru acest tip de polițe. În același timp, deficitul de protecție financiară continuă să se adâncească, ajungând la 165.400 lei pentru fiecare familie din România, ceea ce evidențiază decalajul dintre resursele disponibile și nevoile financiare care pot apărea în urma unor evenimente neprevăzute.

„Construirea rezilienței financiare ține de un ansamblu de măsuri care includ informare, planificare și acces la instrumente de protecție adecvate. Creșterea nivelului de educație financiară și încurajarea comportamentelor responsabile prin politici publice pot contribui semnificativ la reducerea vulnerabilității financiare a familiilor”, a declarat Roxana BĂLUȚĂ, Specialist Asigurări de Viață și Sănătate și Coordonator Programe în cadrul UNSAR.

Te-ar mai putea interesa și
Primăria Craiova a scos la licitație un acord-cadru pentru achiziția de mobilier urban. Valoarea maximă pentru cele trei loturi ale procedurii este de 10,7 milioane de lei
Primăria Craiova a scos la licitație un acord-cadru pentru achiziția de mobilier urban. Valoarea maximă pentru cele trei ...
Primăria Municipiului Craiova a lansat o licitaţie pentru încheierea unui acord-cadru pe o perioadă de patru ani privind achiziţia de bănci stradale şi ansambluri de mobilier urban, valoarea......
Raiffeisen anunță că oferta sa de preluare a Addiko Bank a trecut de pragul de acceptare
Raiffeisen anunță că oferta sa de preluare a Addiko Bank a trecut de pragul de acceptare
Grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International AG (RBI) a prezentat luni rezultatul ofertei sale publice voluntare ...
Criză energie. Amintiri care dau fiori. Prima firmă răspunde public apelului lui  Bolojan pentru închiderea economiei: Austriecii de la Kronospan, cu o fabrică care a explodat în iunie și 800 de angajați, oprește producția „din solidaritate”
Criză energie. Amintiri care dau fiori. Prima firmă răspunde public apelului lui Bolojan pentru închiderea economiei: ...
Premierul Ilie Bolojan, care s-a folosit inclusiv de opriri controlate și anunțate ale celor mai mari două fabrici din ...
Bolojan: Marii consumatori industriali sunt conștienți de situație și sunt de acord cu reducerea voluntară a consumului de energie
Bolojan: Marii consumatori industriali sunt conștienți de situație și sunt de acord cu reducerea voluntară a consumului ...
Marii consumatori industriali şi-au exprimat disponibilitatea de a reduce voluntar consumul de energie în orele de vârf, ...