Datoriile statului către furnizorii de energie pe schema de plafonare a prețurilor au ajuns la 8,3 miliarde de lei. În ritmul actual, firmele își recuperează banii în 16 ani, acuză ACUE

Dana Dărăban, directorul executiv al federației ACUE, care grupează marile grupuri de distribuție și furnizare a energiei, amintește că Guvernul are de returnat furnizorilor 8,3 miliarde de lei în contul schemei prețurilor plafonate la energie electrică. Iar în actualul ritm de plată, datoria se va stinge în 16 ani. Industria cere un calendar realist de plată.
Mihai Nicuţ - mar, 11 nov. 2025, 22:09
Datoriile statului către furnizorii de energie pe schema de plafonare a prețurilor au ajuns la 8,3 miliarde de lei. În ritmul actual, firmele își recuperează banii în 16 ani, acuză ACUE

“Problema este îngreunată de aceste datorii pe care statul român le are pentu schema de plafonare. Eu cred că orice stat responsabil are obligația de a trata acest subiect și încă așteptăm un plan care să asigure un calendar realist de analiză și plată a banilor care sunt în continuare neconfirmați furnizorilor.

Cel puțin ultimele date publice ne arată (că sunt de recuperat – n.red.) 8,3 miliarde de lei, deci 8,3 miliarde de lei datorie către furnizori pe cererile depuse la ANRE. Cu un ritm de confirmare a dosarelor undeva la 40 de milioane pe lună – puteți să calculați, și avem obligația să vorbim – cam în 16 ani ajungem să confirmăm cele 8,3 miliarde”, a spus Dana Dărăban la o conferință organizată de publicația Focus Energetic.

“Deci trebuie să abordăm serios problema. Nu este o glumă, nu poți bloca niște fonduri care sunt datoria statului – pentru că ai promis clienților (prețuri plafonate sub prețul de piață – n.red.) – și ai nevoie de un plan realist de ieșire din această situație”, a spus Dărăban.

Mecanismul de plată către furnizori a sumelor care reprezintă diferența dintre costurile de achiziție ale energiei și prețurile plafonate, sume care au fost suportate inițial de furnizori, presupune ca ANRE să confirme inițial aceste sume după ce verifică cererile de compensare depuse de furnizori, după care Guvernul face plățile.

ANRE a emis un ultim comunicat pe tema rambursărilor la data de 11 noiembrie. În el se arată că “în săptămâna 03-07.11.2025, ANRE a verificat şi a avizat spre decontare suma totală de 47.776.010,28 RON”.

Schema de plafonare a prețurilor finale la energie electrică a fost deființată la data de 1 iuliie, după mai bine de trei ani și jumătate de la instituire.

 

Te-ar mai putea interesa și
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele în ordine
Anunț în premieră! Când trece România la euro. Primul ministru care dă o dată oficială. Pîslaru: Punem finanțele ...
Dragoș Pîslaru, ministru al investițiilor și proiectelor europene, este primul oficial guvernamental care înaintează o dată concretă pentru trecerea României la zona euro. ...
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania permite deschiderea online a contului de business, direct din BT Go
Banca Transilvania le oferă antreprenorilor posibilitatea de a-și deschide contul de business 100% online, direct din aplicația ...
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
FOTO Centura Comarnic, pe „ultima sută de metri”. Ce lucrări se mai execută acum
Consiliul Județean Prahova transmite marți detalii despre stadiul lucrărilor la Centura Comarnic, programată pentru deschiderea ...
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de letoni au fost sustrase
Atac informatic uriaș. Două treimi din populația țării ostile Rusiei este afectată. Datele a peste 1,2 milioane de ...
Atac informatic uriaș într-o țară ostilă Rusiei. Datele a aproape două treimi din populația Letoniei au fost sustrase ...