Davos, forumul eşecurilor

Forumul Economic Mondial de la Davos s-a încheiat ieri, fără niciun rezultat. 2600 de lideri lumii au luat parte la reunine pentru a găsi soluţii la actuala criză economică. S-au contrazis însă pe tot parcursul summit-ului şi au plecat acasă fără să adopte vreun pact.
Economica.net - D, 29 ian. 2012, 07:41

La începutul summitului, organizatorii promiteau o nouă viziune economică asupra viitorului, spunând că, în esenţă, vor cere crearea unei noi relaţii între afaceri şi societate. La final însă, această viziune comună lipsea cu desăvârşire, iar sentimentul general a fost pesimismul, după cum a afirmat Nouriel Roubini, economistul care a prezis criza mondială din 2008. El a descris stuaţia ca fiind „un haos din care ar putea izbunci conflicte.”

Chiar şi aşa, liderii marilor corporaţii spun că vor încerca să ajute. „Fie că este vorba de crearea de noi locuri de muncă, sau de securitatea alimentară este destul de clar pentru toată lumea că guvernele nu vor putea rezorva problemele. Cel puţin nu singure. Tot mai mulţi directori de companii analizează aceste probleme sociale şi fac parteneriate cu ONG-urile ca să ajute”, a adaugat economistul. 

Militanţii din mişcarea Occupy, care luptă împotriva inegalităţilor sociale, i-au avertizat pe oameni să nu se lase
păcăliţi. Ei cred că marile corporaţii vor profita de criză pentru a-şi spori câştigutile, în vreme ce marea majoritate a populaţiei va deveni tot mai săracă.

Discrepanţele dintre bogaţi şi săraci au fost subliniate şi de publicaţia Huffington Post. Jurnaliştii comentau momentul  în care liderii mondiali au plecat de la Davos cu limuzinele sau cu avioanele private – în vreme ce problemele legate de criză au rămas nerezolvate.

Roubini a avertizat pe de altă parte că, la ora actuală, cel mai mare pericol care ameninţă omenirea este un posibil atac armat asupra Iranului.El spune că SUA sau Israelul ar putea bombarda Teheranul, din cauza programului său nuclear, ceea ce ar face ca preţul ţiţeiului să crească vertiginos şi ar arunca lumea într-o nouă recesiune globală.

De asemenea, a avertizat că zona euro este pe cale să se destrame şi că s-ar putea ca  Grecia să intre în incapacitate de plată până la sfârşitul acestui an şi să abandoneze moneda unică europeană. Portugalia s+ar putea să fie următoarea pe listă.

Te-ar mai putea interesa și
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Fundația Kálnoky, al cărei reprezentant este Tibor Gustav Kálnoky, desfășoară lucrări de reabilitare a castelului cu același nume din Valea Crișului, în apropierea de Sfântu Gheorghe,......
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse exporturilor belaruse de potasiu
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse ...
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a eliberat sâmbătă 123 de opozanţi deţinuţi politici, precum şi cinci ucraineni, ...
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor de către Primăria Ciumeghiu (județul Bihor)
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor ...
Prima confiscare a unui utilaj folosit de către cei care scapă de deşeuri aruncându-le ilegal pe câmpuri a fost realizată ...
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a prezentat sâmbătă imagini cu lotul 1 Nord (17,5 km) din ...