De ce clienţii actuali ai băncilor sunt mai importanţi decât cei viitori? Un punct de vedere despre strategia BNR de reducere a ratei inflaţiei

Ce urmărește BNR prin creșterea ratei dobânzii de politică monetară?

Majorarea ratei inflației din România a fost generată atât de șocuri specifice cererii interne, cât și de șocuri pe latura ofertei/șocurilor externe (în special, în ultimul trimestru al anului 2017), astfel că prin creșterea ratei dobânzii de politică monetară BNR și-a propus să reducă excesul de cerere din economie, dar și anticipațiile inflaționiste ale agenților economici. Impactul asupra inflației nu va fi instantaneu, deoarece există o serie de condiții care trebuie îndeplinite pentru a asigura succesul strategiei dezinflaționiste.

Astfel, BNR a intervenit pentru a steriliza lichiditatea excedentară din piața monetară (inclusiv prin operațiuni reverse repo), pentru a asigura creșterea ROBOR în concordanță cu dinamica ratei dobânzii de politică monetară. Mai departe, creșterea ratei de referință ar trebui să se reflecte în majorarea ratelor dobânzilor la depozitele și creditele noi ale gospodăriilor și companiilor nefinanciare. În aceste condiții, creditele noi acordate sectorului neguvernamental vor deveni mai scumpe, ceea ce va reduce înclinația spre creditare a viitorilor clienți. În plus, depozitele noi vor avea dobânzi mai atractive, ceea ce ar trebui să stimuleze economisirea și să restrângă consumul. Reducerea consumului și a investițiilor va micșora excesul de cerere din economie și odată cu acesta se vor atenua presiunile inflaționiste, iar inflația Core2 ajustat va intra pe o traiectorie descendentă. Dincolo de mecanismul descris anterior, BNR speră ca agenții economici privați să creadă în capacitatea de reducere a inflației prin politica monetară și să-și reducă anticipațiile inflaționiste.

Care este contextul în care acționează BNR?

În primul rând, transmisia creșterii ROBOR asupra ratelor dobânzilor la creditele noi tinde să se realizeze mai rapid comparativ cu impactul asupra dobânzilor la depozitele noi. Dobânzile la depozitele noi nu sunt stabilite în funcție de ROBOR, astfel că vor crește mult mai lent, ceea ce nu este în măsură să încurajeze economisirea și să reducă nivelul cererii sectorului privat. Conform BNR (2015), dobânzile la creditele către societățile nefinanciare (în majoritate cu dobânzi variabile și pe termene scurte) tind să reacționeze într-o măsură mai mare la dinamica ROBOR comparativ cu dobânzile la creditele pentru consum/ipotecare.

Chiar dacă are loc creșterea dobânzilor la creditele noi totuși nu va exista în mod automat și o restrângere imediată/semnificativă a creditării sectorului privat, care să reducă excesul de cerere și rata inflației Core2 ajustat. Decizia de creditare nu este influențată doar de costul creditării (ca urmare a majorării ROBOR), ci și de alți factori precum creșterea veniturilor (actuale/anticipate) datorită accentuării deficitului de forță de muncă, remitențelor, majorării salariului minim în 2019 etc. În plus, anticipând dobânzi și mai mari în următoarele luni, anumiți agenți economici privați vor fi stimulați să acceseze mai multe credite în prezent și să negocieze rate fixe ale dobânzilor pe o perioadă mai mare de timp.

În consecință, este de așteptat ca dobânzile viitoare la creditele și la depozitele noi să nu urmeze întocmai obiectivul BNR, iar creditarea să nu scadă semnificativ pe seama viitorilor clienți ai băncilor.

În plus, nu trebuie pierdut din vedere faptul că doar o mică parte din creșterea excesului de cerere din 2017 comparativ cu 2016 (conform BNR, 2018), poate fi pusă pe seama creditării sectorului privat. Astfel, creditele noi au crescut cu numai 3 mld lei în 2017, iar rata anuală de majorare a creditelor noi acordate gospodăriilor a scăzut de la 43% în 2015, la 17% în 2016 și la 9% în 2017, iar în cazul firmelor nefinanciare de la 18% în 2015, la 10% în 2016 și la doar 1,7% în 2017. Prin urmare, situația din 2015-2017 este total diferită de cea din perioada 2006-2008, atunci când creditarea sectorului privat a contribuit decisiv la supraîncălzirea economiei.

În al doilea rând, capacitatea de atenuare a așteptărilor inflaționiste și de reducere a inflației Core2 ajustat este influențată de tipul așteptărilor. Dacă în perioadele cu inflație redusă agenții economici se uitau în trecut atunci când stabileau politica de prețuri (anticipații adaptive), în ultima perioadă prețurile actuale sunt stabilite în funcție de excesul de cerere anticipat pentru perioada următoare (anticipații raționale). Dacă agenții economici vor crede că majorarea ratei dobânzii de politică monetară va genera o reducere a cererii în economie, atunci anticipațiile inflaționiste vor scădea în prezent. Dacă agenții economici se vor baza mai degrabă pe certitudini, atunci vor aștepta ca rata anuală a inflației (comunicată lunar de către INS) să scadă și numai după aceea își vor reduce anticipațiile în privința dinamicii prețurilor. Oricare ar fi tipul anticipațiilor, este esențial ca economia să nu mai fie lovită în următoarea perioadă de șocuri negative pe latura ofertei care să inducă presiuni inflaționiste suplimentare în economie.

Ce sprijină strategia BNR de reducere a inflației?

După părerea mea, analiza impactului politicii monetare a BNR asupra inflației ar trebui să ia în considerare și reacția clienților actuali ai băncilor. Ca urmare a creșterii ROBOR, ratele debitorilor existenți (stabilite în funcție de această referință) devin automat mai mari, iar sumele rămase pentru consum vor fi mai mici, ceea ce va fi în măsură să reducă o parte din excesul de cerere estimat.

Conform oficialilor BNR (2017), o majorare cu 2 puncte procentuale a ratei dobânzii interbancare (mai mult de jumătate din această creștere a avut loc deja!) va fi dificil de suportat de către clienții actuali mai vulnerabili, din cauza creșterii serviciului datoriei chiar până la un prag de 75% din venit. În mod similar, ratele bancare mai mari plătite de către firmele debitoare vor diminua apetitul investițional al acestora, generând scăderea cheltuielilor planificate de investiții și a excesului de cerere.

În consecință, acțiunile ANPC concretizate în OUG 50/2010 (înlocuirea dobânzilor de referință stabilite arbitrar de către bănci cu ROBOR), limitarea creditării în valută (sub 35% în prezent, comparativ cu aproximativ 60% în 2008), dar și preponderența creditelor în lei cu dobândă variabilă vor conduce la o reacție instantanee a majorității ratelor de plată în funcție de dinamica actuală a ROBOR. Astfel, numai în ultimii 3 ani gospodăriile au accesat credite noi cu dobândă variabilă în proporție de 65%, iar firmele s-au împrumutat în proporție de 96% la dobânzi variabile sau la dobânzi cu perioada inițială fixă de sub un an.

Prin urmare, s-a creat în ultimii ani un anumit context favorabil care contribuie la îmbunătățirea mecanismului de transmisie a politicii monetare asupra ratei inflației, prin intermediul celor care au contractat în ultimii ani credite în lei, cu dobânzi variabile. În concluzie, actualii clienți ai băncilor vor contribui la reducerea cererii din economie și a inflației, mai rapid și într-o măsură mai mare comparativ cu viitorii clienți și cu ritmul de atenuare a anticipațiilor. Așadar, obiectivul BNR de stabilitate a prețurilor va fi realizat mai ușor pe fondul reducerii veniturilor disponibile ale debitorilor actuali.

Marius-Corneliu Marinaş este Profesor de economie la Departamentul de Economie și Politici Economice, ASE Bucureşti