De ce este oricând preferabilă tăierea sporurilor sau creșterea TVA ratingului junk

Lucrurile trebuie spuse tranșant pentru că iresponsabilitatea de care dau dovadă liderii sindicali refuzând reformele ne poate arunca în sărăcie pentru mulți ani de-acum încolo. Doar explicând impactul asupra economiei și asupra puterii de cumpărare a iminenței retrogradării și ar trebui să fie arhisuficient pentru acceptarea necesității reducerii drastice a deficitului bugetar.

Un astfel de demers nu este simplu, dată fiind precaritatea, ca să folosim un termen blând, a educației financiare. Bugetarii, în primul rând, trebuie să înțeleagă că astăzi nu sporurile lor (multe aberante) sunt în pericol, ci întregul lor salariu. Că nu valoarea nominală a sumei înscrise pe fluturașul de salariu contează, ci puterea de cumpărare a respectivei sume. Și că este preferabilă oricând o scădere pe termen scurt uneia mai mari pe termen mediu și lung. Pentru că asta declanșează ratingul junk, o destabilizare pe termen mediu și lung a economiei cu consecințe sociale mult mai dureroase.

Ce se întâmplă când o țară primește din partea agențiilor de rating calificativul ”nerecomandat pentru investiții” lucru care, în cazul România, are în acest moment o probabilitate de 50% în mai puțin de 2 luni. În primul rând se produce imediat o restrângere brutală a accesului la împrumut pentru finanțarea bugetului de stat și pe cale de consecință cheltuielile curente ale statului (unde intră salariile și pensiile) nu mai pot fi susținute. Pentru că țările cu rating junk sunt considerate nesigure pentru investiții, ele sunt excluse din multe portofolii de investiții. La fel pățesc și companiile și firmele din țara respectivă pentru că vor fi și ele victima aceleiași percepții.

Consecințele se răsfrâng imediat pe piața valutară, pentru că are loc simultan o scădere a ofertei de valută prin diminuarea drastică a fluxurilor de capital străin, dublată de ieșiri de valută. În astfel de condiții deprecierea monedei naționale este inevitabilă și este greu de spus unde s-ar opri. În consecință, un salt major al inflației nu poate fi controlat prin afectarea tuturor prețurilor mărfurilor de import și prin contaminare a tuturor prețurilor și tarifelor serviciilor. La fel se întâmplă, pe cale de consecință, și cu dobânda variabilă a împrumuturilor deja contractacte, în timp ce împrumuturile noi, indiferent de destinație vor deveni inaccesibile pentru majoritatea populației. Și asta pe termen lung. Comparativ cu durerea resimțită și cu pierderea de putere de cumpărare, sporurile tăiate sau cîteva puncte în plus la TVA sunt floare la ureche.

Dar asta nu este totul. Dacă lucrurile scapă de sub control, România poate ajunge Doamne Ferește, să nu mai poată rostogoli serviciul datoriei externe. Asta înseamnă practic că o țară intră în faliment. Este echivalentul financiar al unui purgatoriu. În acest caz extrem și să sperăm că improbabil avem scenariul grecesc. Pot trece peste 15 ani până la recâștigarea încrederii investitorilor. Între timp, criza economică, politică și socială ne va nimici. Nota bene, nici acum, la 17 ani de la momentul intrării în default veniturile grecilor nu au atins încă nivelul anterior falimentului. Între timp însă va suverni inevitabil un acord cu FMI, ca împrumutător de ultină instanță. Sper că asta nu mai trebuie explicat ce înseamnă în materie de austeritate și tăieri de cheltuieli. Dle Bolojan, faceți o conferință de presă și explicați dacă este nevoie și timp de 24 de ore lucrurile acestea.