De la 1 aprilie, medicii de familie vor putea recomanda pacienţilor noi analize. Lista schimbărilor din sistemul sanitar

De la 1 aprilie, medicii de familie vor putea recomanda pacienţilor noi analize, printre care osteodensitometria prin care se depistează osteoporoza. De la aceeaşi dată, medicii de familie pot recomanda pacienţilor adulţi măsurarea colesterolului rău în scop preventiv. 
Economica.net - vin, 03 mart. 2017, 10:58
De la 1 aprilie, medicii de familie vor putea recomanda pacienţilor noi analize. Lista schimbărilor din sistemul sanitar

La 1 aprilie intră în vigoare normele de aplicare în anul 2017 a Contractului-Cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 – 2017. Iată ce schimbări aduc noile norme în sistemul sanitar.

Lista schimbărilor care intervin în medicina de familie de la 1 aprilie

Astfel, de la 1 aprilie, pentru asistenţa medicală primară, valoarea minimă garantată a punctului per capita creşte de la 4,6 la 4,8 lei, iar valoarea minim garantată a punctului pe serviciu creşte de la 2,1 la 2,2 lei.

Pentru screeningul sindromului dismetabolic la copiii de peste şase ani, cu indicele de masă corporală (IMC) crescut, sau la cei cu istoric de hipercolesterolemie familială se introduc investigaţiile TSH şi FT4, iar investigaţia „colesterol total” se înlocuieşte cu investigaţia „LDL colesterol”;

Pentru adulţii asimptomatici se introduce investigaţia „LDL colesterol”, cunoscut popular drept „colesterol rău”.

De la 1 aprilie, medicii de familie vor putea recomanda investigaţiile paraclinice: feritină serică, gama GT şi osteodensitometrie segmentară (DXA).

Pentru evitarea suprapunerilor de tratamente, de la 1 aprilie, medicii de familie vor consemna pe biletele de trimitere pentru specialităţi clinice/internare data şi perioada pentru care a fost eliberată ultima prescripţie medicală şi tratamentul prescris, dacă este cazul.

Tot de la 1 aprilie, asiguraţii care reclamă Caselor de Asigurări de Sănătate că nu li se respectă dreptul la libera alegere a medicului de familie vor putea fi eliminaţi de CAS de pe lista medicului de familie la care nu vor să fie înscrişi.

Lista schimbărilor care intervin în medicina de ambulator de la 1 aprilie

Pentru asistenţa medicală ambulatorie clinică de specialitate şi pentru acupunctură, valoarea minim garantată a punctului pe serviciu creşte de la 2,1 la 2,2 lei.

Ce se schimbă în medicina dentară

De la 1 aprilie, pentru medicina dentară, se introduce decontarea integrală a a tarifelor aferente serviciilor acordate elevilor, ucenicilor şi studenţilor, cu vârsta între 18 şi 26 ani (inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni), care nu realizează venituri din muncă. Până acum, CAS decontează 60% din tarifele acestor servicii.

Ce se schimbă în ambulatoriu şi spital

Pentru furnizorii de servicii paraclinice în ambulatoriu sunt prevăzute clarificări ale duratei programului de activitate, inclusiv pentru medicii de specialitate care îşi desfăşoară activitatea în cadrul furnizorilor respectivi.
Pentru asistenţa medicală spitalicească, se introduc servicii noi de spitalizare de zi: colita ulcerativă nespecificată, boala pancreasului nespecificată şi bronhoscopia asociată ecografiei.
Se modifică şi modalitatea de decontare a servicilor medicale paliative, acordate în regim de spitalizare continuă, în sensul decontării zilelor efective realizate lunar/trimestrial (anterior, decontarea se făcea după externarea pacientului).

În lista spitalelor finanțate în sistem DRG se introduc cinci noi unităţi sanitare private cu paturi.

Pentru îngrijirile medicale la domiciliu, tariful maximal decontat pe ziua de îngrijire creşte de la 55 la 60 lei, în cazul bolnavilor cu status ECOG 4, şi de la 50 la 55 lei, în cazul bolnavilor cu status ECOG 3. Similar, cresc şi tarifele maximale decontate pentru îngrijirile paliative la domiciliu, de la 65 la 70 lei (ECOG 4), respectiv de la 60 la 65 lei (ECOG 3). Pentru claritate, s-a precizat că în tariful pe o zi de îngrijire sunt incluse nu numai costurile materialelor sanitare utilizate, ci și costurile de transport la domiciliul asiguratului.

Pentru medicamentele cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu se clarifică procedura pentru situaţiile în care farmaciile eliberează medicamentele în regim off-line. Totodată, se coroborează normele de aplicare a Contractului-cadru cu prevederile actelor normative referitoare la renunţarea la aprobarea comisiilor de la nivelul CNAS/caselor de asigurări de sănătate pentru prescrierea unor medicamente, respectiv cele referitoare la contractele cost-volum-rezultat.

Pentru dispozitivele medicale în ambulatoriu, protezele de coapsă modulară cu manșon de silicon și cele de gambă modulară cu manșon de silicon, acordate pentru amputația membrului inferior, ca urmare a complicațiilor diabetului zaharat sau a afecțiunilor neoplazice, vor putea fi recomandate şi de medicii din specialităţile chirurgie generală, chirurgie vasculară, chirurgie pediatrică, diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice. Totodată, se clarifică modul în care se asigură continuitatea taloanelor pentru dispozitivele medicale acordate prin închiriere.

Pentru mai multe tipuri de servicii medicale se clarifică ce se înţelege prin epuizarea valorii de contract, precum şi modul în care se diminuează valorile de contract în cazul suspendării contractului de furnizare de servicii medicale.

“Publicarea noilor norme de aplicare a Contractului-cadru în Monitorul Oficial cu o lună înaintea intrării în vigoare este normală, deoarece oferă timpul necesar încheierii contractelor cu furnizorii de servicii medicale şi implementării în sistemul informatic a modificărilor legislative. Astfel se asigură partenerilor noştri contractuali şi predictibilitate financiară”, declară Radu Gheorghe Ţibichi, preşedintele CNAS.

Normele de aplicare în anul 2017 a Contractului-Cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016 – 2017 (Ordinul comun MS – CNAS nr. 196/139/2017, publicat în M.O. nr. 153/ 01.03.2017) vor intra în vigoare la 1 aprilie 2017.

Te-ar mai putea interesa și
Vienna Insurance Group a înregistrat venituri de 10,9 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 12%, și un un profit înainte de taxe de 773 de milioane de euro
Vienna Insurance Group a înregistrat venituri de 10,9 miliarde de euro în 2023, în creștere cu 12%, și un un profit ...
Grupul financiar austriac Vienna Insurance Group (VIG) anunță că a înregistrat anul trecut venituri din asigurări de 10,9 miliarde de euro (+12%), în timp ce profitul înainte de impozitare a......
Joe Biden a promulgat legislaţia privind ajutarea Ucrainei, Israelului şi Taiwanului. Livrările de arme către Kiev se reiau imediat
Joe Biden a promulgat legislaţia privind ajutarea Ucrainei, Israelului şi Taiwanului. Livrările de arme către Kiev se ...
Preşedintele democrat al SUA, Joe Biden, a promulgat miercuri pachetul legislativ ce prevede un ajutor de 95 de miliarde ...
Kaufland deschide un nou magazin în orașul Năsăud
Kaufland deschide un nou magazin în orașul Năsăud
Kaufland România inaugurează un nou hipermarket în orașul Năsăud, județul Bistrița-Năsăud, ajungând astfel la ...
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Engie a companiei EP WIND Project (ROM) SIX, care deține o centrală eoliană în județul Constanța
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea de către Engie a companiei EP WIND Project (ROM) SIX, care deține o centrală ...
Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care ENGIE România S.A. intenționează să preia EP WIND Project (ROM) ...