De la Cernavodă la Temelin, energia nucleară este pe moarte în Europa

Construcţia unei centrale nucleare la Temelin, în apropiere de graniţa Cehiei cu Germania, este pusă sub semnul întrebării de prudenţa guvernelor faţă de pericolele presupuse de energia atomică după dezastrul din 2011 de la Fukushima, dar şi de scăderea preţurilor la energie în Europa.
Economica.net - joi, 14 feb. 2013, 11:48
De la Cernavodă la Temelin, energia nucleară este pe moarte în Europa

Asemenea proiectelor similare din România şi Elveţia, contrucţia a două reactoare la Temelin, pregătită de companii din Rusia şi Statele Unite, ar putea pierde sursele de finanţare, pe fondul reducerii cererii pentru electricitate în Europa şi scăderii sprijinului politic pentru industria energiei nucleare, potrivit analiştilor şi investitorilor intervievaţi de Bloomberg.

„Viitorul energiei nucleare în Europa este într-adevăr foarte întunecat. Astfel de investiţii necesită prea mult capital, prea mult timp şi sunt pur şi simplu prea riscante”, comentează de la Paris Mycle Schneider, consultant independent pe probleme de energie nucleară.

Abandonarea proiectului de la Temelin, dezvoltat de compania CEZ, ar reprezenta o nouă lovitură grea pentru industria nucleară din Europa, după ce Germania a anunţat închiderea tuturor reactoarelor în termen de 10 ani, iar Italia şi Elveţia au renunţat la planuri de extindere a capacităţii de generare din surse atomice, ca reacţie la catastrofa din 2011 de la centrala Fukushima II din Japonia.

Constructorii proiectului CEZ sunt grupul rus Rosatom şi compania americană Westinghouse Electric.

Proiecte aflate în derulare în Franţa şi Finlanda sunt afectate de întârzieri şi depăşirea cheltuielilor prevăzute. Cehia şi Marea Britanie sunt considerate statele UE cu cele mai ferme angajamente faţă de construcţia unor noi unităţi de generare a energiei nucleare, însă proiectele din ambele ţări sunt puse acum sub semnul întrebării.

„În acest moment proiectul de la Temelin nu are nicio logică de piaţă. Construirea reactoarelor ar fi incredibil de riscantă pentru CEZ şi pentru Republica Cehă în general”, a declarat Michal Snobr, acţionar la CEZ şi consultat pe probleme de energie la J&T Bank, Praga.

În Marea Britanie, grupul Centrica s-a retras la începutul lunii februarie dintr-un proiect care viza construcţia mai multor reactoare nucleare. Gigantul francez Electricite de France a ameninţat imediat cu retragerea dacă guvernul britanic nu va oferi garanţii că proiectul va fi profitabil.

Situaţia proiectului britanic este o veste proastă pentru CEZ, care miza pe acelaşi model de sprijin guvernamental pentru realizarea lucrărilor la Temelin.

Compania cehă de stat a cerut guvernului să ofere garanţii că preţurile la electricitate vor fi menţinute la un nivel suficient pentru a asigura randamentul investiţiei, a declarat directorul financiar al CEZ, Martin Novak, într-un interviu acordat Bloomberg la începutul lunii februarie.

„Negocierile abia au început. Pentru un astfel de sprijin este nevoie de un larg consens la nivelul întregului spectru politic, care să dureze foarte mult timp”, notează acesta.

În Germania, preţurile en-gros la energie au scăzut cu peste 50% din 2008, pe fondul condiţiilor economice dificile din Europa şi creşterii capacităţii instalate în turbine eoliene şi panouri solare, în timp ce scăderea la un minim record a preţurilor permiselor UE pentru emisii poluante a eliminat avantajul energiei nucleare faţă de cea obţinută din surse convenţionale.

În acelaşi timp, proiectele aflate în dezvoltare şi centralele existente sunt verificate mai strict, cu condiţii tehnice mult mai stringente, iar consensul politic a devenit predominant nefavorabil energiei nucleare, în urma incidentului grav de la Fukushima.

Investiţiile în energie nucleară au probleme şi în alte părţi ale Europei de Est, precum România, Bulgaria şi Lituania, notează Bloomberg. Bucureştiul încearcă să găsească investitori pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă după ce RWE (Germania), GDF Suez (Franţa), Iberdrola (Spania) şi CEZ s-au retras în 2011 din proiectul de 4 miliarde euro. Proiectul bulgăresc de la Belene, estimat la 6,3 miliarde euro, duce de asemenea lipsă de surse de finanţare, iar guvernul Lituaniei a început o reevaluare a proiectului pentru un reactor de 1.350 MW la Visaginas, respins de electorat într-un referendum în octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
CFR S.A.: Stadiul lucrărilor de tip Quick Wins între staţiile Tălmaciu – Sibiu și Teiuş – Războieni sunt de 45%, respectiv 30% – 82%
CFR S.A.: Stadiul lucrărilor de tip Quick Wins între staţiile Tălmaciu – Sibiu și Teiuş – Războieni sunt ...
Lucrările de reparaţii de tip Quick Wins aflate în desfăşurare pe cei 22,20 de kilometri de cale ferată între staţiile Tălmaciu - Sibiu şi pe intervalul Teiuş - Războieni, pentru......
CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar
CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar
CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la înființare. 160 de ani în care i-a reconfirmat constant poziția ...
Premierul polonez Donald Tusk avertizează că situația de pe frontul din Ucraina a devenit critică și spune că Varșovia nu poate să cedeze Kievului rachetele sale Patriot
Premierul polonez Donald Tusk avertizează că situația de pe frontul din Ucraina a devenit critică și spune că Varșovia ...
Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri că în Ucraina "situaţia pe front este critică" şi săptămânile următoare ...
UE impune pentru prima dată sancțiuni împotriva coloniștilor evrei din Cisiordania
UE impune pentru prima dată sancțiuni împotriva coloniștilor evrei din Cisiordania
Uniunea Europeană impune pentru prima dată sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni radicali din Cisiordania, pentru ...