Debranşarea de la RADET devine imposibilă. Se schimbă legea energiei termice

Debranşarea de la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice a cetăţenilor care locuiesc în blocuri, procedeu oricum destul de anevoios şi până acum, va deveni efectiv imposibilă după intrarea în vigoare a noii legi a energiei termice, aflată acum în dezbaterea Parlamentului.
Mihai Nicuţ - mie, 20 sept. 2017, 20:12
Debranşarea de la RADET devine imposibilă. Se schimbă legea energiei termice

Noua lege, care modifică legea 325/2006 a energiei termice, face practic imposibilă debranşarea, prin mai multe prevederi, potrivit ultimului draft al actului normativ, obţinut de ECONOMICA.NET.

În primul rând, legea introduce noţiunea de zonă unitară de încălzire. Adică orice zonă, care va fi definită de autoritatea locală (poate fi nu neapărat un oraş întreg, poate fi un cartier sau un cvartal de blocuri), în care funcţionează un singur sistem de alimentare cu energie termică, după cum a explicat mai demult vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Noua lege spune din capul locului: în zona unitară de încălzire în care funcţionează sistemul centralizat, debranşarea este interzisă. „Deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu şi debranşarea totală a instalaţiilor interioare de încălzire şi/sau pentru apă caldă menajeră ale unui utilizator tip condominiu sunt interzise în cazul în care condominiul se află într-o zonă unitară de încălzire prin sistem centralizat de alimentare cu energie termică”, se arată în noua lege.

Aşadar, dacă Primăria a definit zonă unitară de încălzire prin sistem centralizat cartierul în care locuiţi, sau cvartalul în care este blocul dvs. sau, de ce nu? tot oraşul, drebranşarea este interzisă din start. Asta în condiţiile în care, în majoritatea oraşelor din România, Primăria este şi „patronul” regiei locale sau a societăţii comerciale care distribuie energia termică în sistem centralizat.

Deci debranşarea se poate face doar în cazul imobilelor care nu sunt în această zonă unitară deservită de regiile locale care furnizează apă caldă şi căldură în regim centralizat. Însă, chiar şi aici, procedura va fi mult mai complicată.

Citeşte şi: 

Constructorii de locuinţe care pun centrale pe gaz trebuie să dovedească primăriei că sunt mai eficiente decât termoficarea. Altfel nu primesc autorizaţie de construire

Dacă în forma actuală a legii, debranşarea era permisă cu acordul Adunării Generale a Asociaţiei de Proprietari, de acum încolo va fi nevoie de acordul scris al fiecărui membru al asociaţiei. În plus, dacă acum cel care doreşte debranşarea trebuie doar să anunţe că ulterior vrea un nou sistem de încălzire, în viitor, trebuie să vină şi cu o autorizaţie de construcţie pentru viitorul sistem.

Iată forma actuală şi forma viitoare a legii

Forma actuală:

Art.30. – (1) Debranşarea totală a instalaţiilor interioare de încălzire şi/sau pentru apă caldă menajeră ale unui utilizator tip condominiu se va face în următoarele condiţii cumulative:

a) acordul scris al asociaţiei de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale;

b) anunţarea operatorului care are şi calitatea de furnizor şi a autorităţii administraţiei publice locale cu 30 de zile înainte de debranşare.

(2) Deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu se face cu respectarea următoarelor condiţii cumulative:

a) acordul vecinilor de apartament, atât pe orizontală, cât şi pe verticală;

b) acordul scris al asociaţiei de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, asupra intenţiei de realizare a unui sistem individual de încălzire;

c) anunţarea, în scris, a operatorului care are şi calitatea de furnizor, cu cel puţin 30 de zile înainte.

Citeşte şi: 

Ce spune Radet vecinilor celor care cer să se debranşeze: Riscaţi explozii în bloc şi veţi plăti mai mult dacă vecinul pune centrală

Forma viitoare:

Art.30. – (1) Debranşarea totală a instalaţiilor interioare de încălzire şi/sau pentru apă caldă menajeră ale unui utilizator tip condominiu care nu se află in zona unitară de încălzire prin sistem centralizat de alimentare cu energie termică se va face în următoarele condiţii cumulative:

a) acordul scris al tuturor membrilor asociaţiei de proprietari, exprimat prin vot în cadrul adunării generale;

b) anunţarea operatorului care are şi calitatea de furnizor şi a autorităţii administraţiei publice locale cu 30 de zile înainte de debranşare.

(2) Deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu care nu se află in zona unitară de încălzire prin sistem centralizat de alimentare cu energie termică se face doar cu intenţia înlocuirii sistemului de încălzire centralizat cu o sursă de producere a energiei termice, corespunzătoare zonei unitare în care se afla condominiul, cu respectarea următoarelor condiţii cumulative:
a) acordul vecinilor de apartament, atât pe orizontală, cât şi pe verticală;

b) acordul scris al asociaţiei de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, asupra intenţiei de realizare de către consumator a unui sistem individual de încălzire;”
c) anunţarea, în scris, a operatorului care are şi calitatea de furnizor, cu cel puţin 30 de zile înainte.

d) existenta unei autorizaţii de construire, obţinută în condiţiile legii, care va prevedea toate măsurile tehnice pentru a nu influenţa condiţiile de mediu din imediata vecinătate, astfel încât să fie respectat principiul de asigurare a unui mediu curat şi echilibrat ecologic; deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu şi debranşarea totală a instalaţiilor interioare de încălzire şi/sau pentru apă caldă menajeră ale unui utilizator tip condominiu sunt interzise în cazul în care condominiul se află într-o zonă unitară de încălzire prin sistem centralizat de alimentare cu energie termică.

În luna decembrie a anului trecut, mai erau circa 1,24 milioane de apartamente racordate la sistemele centralizate de distribuţie a energiei termice, în toată ţara. Dintre acestea, aproape jumătate (562.000), erau doar în Bucureşti. Pe de altă parte, în 2016, s-au cumpărat circa 200.000 de centrale termice individuale, pe gaz, potrivit estimărilor comercianţilor.

Citeşte şi: 

Tarifele la energia termică ar putea creşte cu peste 30% în Bucureşti

Te-ar mai putea interesa și
Un român în juriul unuia dintre cele  mai prestigioase concurs dedicat industriei publicității și comunicării. Cine este Cătălin Rusu?
Un român în juriul unuia dintre cele mai prestigioase concurs dedicat industriei publicității și comunicării. Cine ...
Cătălin Rusu, Co-fondatorul și Chief Creative Officer-ul Rusu+Borțun , va face parte din juriul Cresta Awards, una dintre cele mai prstigioase competiții internaționale dedicate industriei......
Scandalul Trăilă-Bolojan. Secretarul general adjunct al Guvernului a demisionat – Ce a declarat (FOTO)
Scandalul Trăilă-Bolojan. Secretarul general adjunct al Guvernului a demisionat – Ce a declarat (FOTO)
Secretarul general adjunct al Guvernului Cristina Trăilă a anunţat, pe Facebook, că a prezentat demisia premierului Bolojan ...
Inginerie românească pentru spitalele din Japonia. GlobalLogic și Hitachi au dezvoltat o platformă integrată de management
Inginerie românească pentru spitalele din Japonia. GlobalLogic și Hitachi au dezvoltat o platformă integrată de management
Echipa GlobalLogic din România și Hitachi Information & Telecommunication Engineering au dezvoltat o platformă integrată ...
SAFE – Polonia şi Spania vor achiziţiona în comun avioane Airbus pentru realimentare şi transport
SAFE – Polonia şi Spania vor achiziţiona în comun avioane Airbus pentru realimentare şi transport
Polonia şi Spania vor achiziţiona în comun cel puţin şapte avioane Airbus A330 MRTT pentru realimentare şi transport, ...