Decalajul de salarizare între bărbaţii şi femeile din UE s-a redus în timpul crizei financiare

Decalajul de salarizare între bărbaţii şi femeile din Uniunea Europeană s-a redus de la 17,3% în 2008 la 16,4% în 2013, o posibilă explicaţie fiind faptul că locurile de muncă pentru multe femei sunt mai protejate decât cele ale bărbaţilor, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 06 mart. 2015, 12:14
Decalajul de salarizare între bărbaţii şi femeile din UE s-a redus în timpul crizei financiare

Datele publicate vineri de Eurostat, înaintea Zilei Internaţionale a Femeii, arată că decalajul de salarizare între bărbaţi şi femei tinde să fie mai mare în economiile bogate ale Europei. În 2013, decalajul de salarizare între bărbaţi şi femei era mai mic de 10% în Slovenia (3,2%), Malta (5,1%), Polonia (6,4%), Italia (7,3%), Croaţia (7,4%), Luxemburg (8,6%) şi România (9,1%). La polul opus diferenţe mai mari de 20% s-au înregistrat în Estonia (29,9%), Austria (23%), Cehia (22,1%) şi Germania (21,6%).

Eurostat nu a oferit explicaţii pentru reducerea decalajului de salarizare între bărbaţi şi femei. Însă Christian Schulz, economist şef la Berenberg Bank, susţine că îmbunătăţirea semnifică faptul că locurile de muncă ale femeilor tind să se concentreze în sectoare precum educaţia sau sectorul public, care au fost mai puţin afectate de criză. ‘Femeile tind să aibă locuri de muncă mai bine protejate la criză. Femeile sunt supra-reprezentate în sectorul public iar acesta a suferit puţine restructurări’, a spus Christian Schulz. În schimb, sectoarele unde bărbaţii sunt suprareprezentaţi, precum construcţiile şi industria, au fost afectate mai grav de criză.

Potrivit datelor Eurostat, 67% din din angajaţii care lucrează în posturi de funcţionari administrativi în UE sunt femei şi doar 33% dintre manageri sunt femei.

Te-ar mai putea interesa și
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul grupului
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul ...
Margaret Versteden-Van Duijn, australianca numită anterior pe poziția de Chief Executive Officer (CEO) al Ahold Delhaize Europa & Indonezia, a devenit și membru în Comitetului Executiv......
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, ...
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia poartă discuţii cu Comisia Europeană pentru a utiliza o parte din flexibilitatea bugetară oferită de aşa-numita ...
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec ...