Decizia CCR pe înţelesul tuturor: Darea în plată e constituţională, dar instanţa decide cât plăteşte debitorul şi cât banca

Inițial ne-am bucurat, apoi am stat să ne gândim. Aceasta este pe scurt concluzia zilei de ieri, după ce Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra constituționalității legii dării în plată.

Legea 77/2016 rămâne în picioare, cel puțin în această fază (așteptăm publicarea motivării CCR în Monitorul Oficial pentru o interpretare 100% corectă), dar nu va funcționa ca până acum. Stan Tirnoveanu, partener senior în cadrul societății de avocați Zamfirescu Racoți & Partners, a explicat pentru ECONOMICA.NET că decizia CCR, așa cum poate fi interpretată doar din minuta publicată, pentru că nu avem încă motivarea deciziei, invită practic cele două părți implicate în contract la negocieri.

„Este o decizie sofisticată și probabil așa vor fi toate de acum înainte. Din comunicatul de presă și minuta publicată de CCR se înțelege că instanța este cea care va decide dacă în contractul dintre cele două părți există sau nu un dezechilibru major (fără ca doar deprecierea prețului imobilului să conteze) care să dovedească faptul că pentru împrumutat contractul a devenit exagerat de oneros. Dacă instanța va constata acest lucru, ea va dispune echilibrarea contractului de credit astfel încât pierderile să fie împărțite în mod echitabil între cele două părți. Cel mai probabil, decizia CCR este o invitație la tranzacții între părți”, a declarat Stan Tîrnoveanu.

În concluzie, darea în plată este în esență o lege constituțională, atât că, instanța este cea care va decide dacă debitorul este de bună credință și dă imobilul în plată pentru că nu mai are nici o posibilitate să-l plătească, iar condițiile inițiale ale creditului s-au modificat atât de mult încât contractul între părți nu mai poate funcționa în forma inițială și reclamă renegocierea condițiilor.

Doar devalorizarea ipotecii imobilului adus în garanție nu va fi suficientă pentru acceptarea dării în plată a unui imobil. Impreviziunea va fi decisă de instanță și nu de cifrele statistice de pe piața imobiliară. Contractul între părți rămâne în acest fel o înțelegere valabilă, iar statul nu are o imixtiune în conținutul acestuia. Totuși, dacă se va constata apariția impreviziunii de către instanță dintr-un cumul de factori contractual poate fi renegociat, chiar și în sala de judecată, în așa fel încât pierderile rezultate să fie împărțite în mod echitabil între bancă și client.

La rândul său, avocatul Gheorghe Piperea, artizanul legii dării în plată, declară pe rețelele de socializare că:

„Impreviziunea, care trebuie decisă de instanță, este un dezechilibru contractual survenit încheierii acestuia, în cursul executării sale, dezechilibru care cauzează o împovărare excesivă a debitorului; ea poate fi reliefată de o creștere a volumului de plăți cauzată de riscul valutar, de o scădere drastică a veniturilor debitorului cauzată de o concediere colectivă (sau, în genere, de o concediere care nu intervine din vina salariatului), de o reducere a salariului operată prin lege (cum a fost cea aplicată bugetarilor în 2010), de o boală sau de alte evenimente dincolo de voința debitorului”.

Piperea definește în continuare impreviziunea așa cum scrie în manualul de drept ca pe un dezechilbru al prestațiilor debitorului în contractele dintre consumatori și profesioniști, debitorul nefiind obligat să probeze acest dezechilibru, ci doar calitatea sa de consumator;

„Banca – și nu debitorul – va trebui să probeze, în cazul testului impreviziunii, că debitorul nu este împovărat de datorie, ci că, în realitate, poate plăti; prezumția de dezechilibru rezultă din toată jurisprudența CJUE în domeniu, care consideră că raporturile contractuale dintre consumator și profesionist sunt funciarmente dezechilibrate, inegalitare, legea fiind orientată către re-echilibrarea acestui raport inegalitar din punct de vedere economic, juridic si tehnic, judecatorul având misiunea de a readuce acest raport juridic inegalitar la o situație de egalitate reală”, precizează Piperea. El subliniază că, pentru contractele încheiate înainte de intrarea în vigoare a Codului civil (1 octombrie 2011) nu este necesar testul impreviziunii, întrucât vechiul cod civil nu reglementa expres impreviziunea.

În concluzie, prin decizia Curții Constituționale, contractul între părți își păstrează caracterul absolut, dar poate fi atacat în instanță dacă datele inițiale ale contractului s-au modificat dezechilibrant de mult pentru una sau alta din părți. Lucru valabil și până acum de altfel. Cei peste 3.000 de debitori cărora li s-a suspendat procedura pentru trimiterea celor circa 700 de excepții la CCR pot cere repunerea pe rol a cauzelor. De asemenea, toti cei care au asteptat decizia de ieri a CCR pentru a efectua darea în plată, o pot face începând de azi (desigur, dacă soluția dării în plată este ultima la care se poate apela). Decizia CCR este un preambul și pentru legea conversiei creditelor în franci elvețieni. Și aici „impreviziunea” decisă de instanță va juca probabil un rol foarte important.

Nota Redacţiei: ZRP, casa de avocatură la care activează şi Stan Târnoveanu are printre ariile de practică şi zona de banking