Decizie controversată a CJUE: Poliţia unui stat membru poate păstra datele biometrice şi genetice ale unui suspect de infracţiuni

Poliţia dintr-un stat membru al Uniunii Europene (UE) poate decide să păstreze datele biometrice şi genetice ale unei persoane care este judecată în cadrul unor proceduri penale sau este suspectată de comiterea unei infracţiuni, a decis joi Curtea de Justiţie a UE (CJUE), informează EFE.
AGERPRES - vin, 21 nov. 2025, 08:54
Decizie controversată a CJUE: Poliţia unui stat membru poate păstra datele biometrice şi genetice ale unui suspect de infracţiuni

Instanţa cu sediul la Luxemburg a indicat, de asemenea, că, dacă legislaţia naţională stabileşte „perioade de revizuire adecvate” pentru astfel de date, nu este necesar să se prevadă o perioadă maximă de păstrare a lor, scrie Agerpres.

Hotărârea se referă la un caz intentat în Cehia, unde un funcţionar public a fost interogat de poliţie în cadrul unei proceduri penale împotriva sa.

În pofida obiecţiilor sale, poliţia a ordonat prelevarea amprentelor digitale, a unei mostre de salivă cu care a creat un profil genetic, şi a unor fotografii, şi a întocmit o descriere a acestuia. Aceste informaţii au fost apoi introduse în diverse baze de date.

În 2017, funcţionarul a fost condamnat pentru abuz de putere, dar a contestat măsurile de identificare luate de poliţie şi păstrarea datelor obţinute, argumentând că acestea constituie o intruziune ilegală în viaţa sa privată.

Judecătorul ceh i-a admis apelul şi a ordonat autorităţilor poliţieneşti să şteargă toate datele cu caracter personal din bazele lor de date.

Decizia a fost atacată în apel de poliţie la o instanţă cehă, care, la rândul ei, a sesizat CJUE pentru a stabili compatibilitatea cadrului juridic stabilit în legea poliţiei cehe cu directiva europeană din 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente pentru prevenirea, investigarea, detectarea, urmărirea penală sau executarea pedepselor penale.

Instanţa europeană a concluzionat că o lege care permite colectarea de date biometrice şi genetice de la persoane acuzate sau suspectate de comiterea unei infracţiuni intenţionate este compatibilă cu reglementările europene dacă îndeplineşte mai multe condiţii, precum obligaţia operatorilor de date de a respecta toate principiile şi cerinţele aplicabile privind datele sensibile.

O lege ce permite autorităţilor de aplicare a legii să evalueze necesitatea păstrării datelor biometrice şi genetice pe baza unor norme interne este, de asemenea, compatibilă, a mai precizat CJUE.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Lucrările la cel mai lung tunel ar putea începe din toamnă – surse
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Lucrările la cel mai lung tunel ar putea începe din toamnă – surse
WeBuild va lansa utilajul TBM pentru forarea tunelului Poiana (1,78 kilometri) la portalul dinspre Sibiu, și nu la cel dinspre Pitești, cum era prevăzut inițial. Lucrările la cel mai lung tunel......
Electro-Alfa International raportează venituri în creştere cu 18% în primele şase luni din 2026
Electro-Alfa International raportează venituri în creştere cu 18% în primele şase luni din 2026
Electro-Alfa International, producător român de echipamente electrice şi furnizor deservicii EPC şi IT, listat la Bursa ...
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...