Decizie importantă în Italia – Guvernul va hotărî dacă îi va sancţiona compania chineză Sinochem, cel mai mare acţionar al gigantului Pirelli

Guvernul italian va decide până la finele lunii septembrie dacă îl sancţionează pe acţionarul chinez al producătorului italian de anvelope Pirelli, grupul chinez de stat Sinochem, pentru încălcarea regulilor impuse de Roma vizând limitarea influenţei Beijingului asupra producătorului de anvelope, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.
AGERPRES - mie, 27 aug. 2025, 15:53
Decizie importantă în Italia - Guvernul va hotărî dacă îi va sancţiona compania chineză Sinochem, cel mai mare acţionar al gigantului Pirelli

Investigaţia guvernului de la Roma riscă să agraveze o dispută între echipa managerială de la Pirelli, principalul său acţionar italian Camfin şi Sinochem, primii doi susţinând că participaţia substanţială deţinută de grupul chinez reprezintă un risc la adresa ambiţiilor Pirelli de a-şi extinde afacerile din SUA, scrie Agerpres.

Executivul condus de premierul Giorgia Meloni, care a decretat deja că Pirelli nu trebuie să primească instrucţiuni de la investitorul chinez, a demarat o investigaţie, în luna noiembrie 2024, pentru a verifica dacă nu cumva prezenţa executivilor chinezi în consiliul de administraţie al producătorului italian de anvelope reprezintă o încălcare a regulilor.

Cabinetul de la Roma urma să ia o decizie cu privire la această investigaţie până la data de 31 iulie anul curent, dar a prelungit termenul limită pentru finalizarea investigaţiei sale, cu 60 de zile, până la finele lunii septembrie, au dezvăluit sursele care au dorit să îşi păstreze anonimatul.

Grupul chinez de stat Sinochem este cel mai mare acţionar individual de la Pirelli, cu o participaţie de 37%, iar Camfin, vehiculul de investiţii al omului de afaceri italian Marco Tronchetti Provera, controlează o participaţie de 27,4%.

Tronchetti Provera, care a fost şef la Pirelli timp de peste trei decenii, face presiuni asupra guvernului italian să adopte noi măsuri prin care să limiteze influenţa chineză asupra companiei, a dezvăluit anterior Reuters.

Participaţia deţinută de Sinochem la Pirelli ar putea intra în vizorul Washingtonului pentru că grupul italian a pus la punct o tehnologie care permite ca datele colectate de la anvelopele sale Cyber Tyres să fie transferate, în timp real, către vehicul.

Grupul Pirelli a intrat în România în anul 2004, când a înfiinţat compania „Pirelli Tyres România”. Construcţia fabricii de anvelope de la Slatina este un proiect greenfield început în 2005, iar primele anvelope au fost fabricate în 2006.

Te-ar mai putea interesa și
Motorina s-a ieftinit azi în benzinării, după cinci săptămâni de scumpiri continue. Care sunt prețurile acum
Motorina s-a ieftinit azi în benzinării, după cinci săptămâni de scumpiri continue. Care sunt prețurile acum
Pentru prima dată de la 1 septembrie încoace, motorina standard s-a ieftinit azi la două dintre principalele lanțuri de benzinării din România....
Planul gigantului IKEA pentru România: investiții de 130 de milioane de euro pentru 10 noi magazine. În ce orașe vrea să intre
Planul gigantului IKEA pentru România: investiții de 130 de milioane de euro pentru 10 noi magazine. În ce orașe vrea ...
IKEA va investi 130 de milioane de euro în România, în următorii trei ani, au anunțat oficialii companiei.
Şoc în facturile de energie electrică. Preţul mediu al ofertelor pentru populaţie ar putea creşte cu 22% – Opinie Asociaţia Energia Inteligentă (AEI)
Şoc în facturile de energie electrică. Preţul mediu al ofertelor pentru populaţie ar putea creşte cu 22% – Opinie ...
Preţul mediu al ofertelor de energie electrică pentru consumatorii casnici ar putea ajunge la aproximativ 1,67 lei/kWh, ...
Cinci directori ai gigantului petrolier polonez ORLEN au fost reținuți de procurori pentru că ar fi scăzut prea mult prețul carburanților în benzinării
Cinci directori ai gigantului petrolier polonez ORLEN au fost reținuți de procurori pentru că ar fi scăzut prea mult ...
Cinci actuali și foști manageri ai companiei ORLEN au fost reținuți luni de ofițeri ai Agenției de Securitate Internă. ...