Decizie importantă pentru toți șoferii. S-a terminat judecata în falimentul Euroins: Când expiră automat cele 2 milioane de polițe RCA și cine se va ocupa de plata creditorilor

Tribunalul București a judecat, astăzi, pe fond, cauza în care se cere falimentul fostului lider RCA, Euroins, și a amânat pronunțarea pentru "peste două săptămâni".
Ion Dobreanu - vin, 26 mai 2023, 15:22
Decizie importantă pentru toți șoferii. S-a terminat judecata în falimentul Euroins: Când expiră automat cele 2 milioane de polițe RCA și cine se va ocupa de plata creditorilor

Toate asigurările RCA emise de Euroins, în număr de peste 2 milioane, își vor pierde, cel mai probabil, valabilitatea la începutul lunii septembrie. Aceasta se întâmplă pentru că Tribunalul București a fixat pentru „peste două săptămâni” pronunțarea în dosarul de faliment al societății. Procesul practic s-a încheiat astăzi, după ce au fost dezbătute atât excepțiile cât și fondul (cererile de faliment formulate de ASF și de aproximativ 50 de creditori, mai ales service-uri), urmând ca judecătorul să se pronunțe pe datele discutate până acum. Conform legii, la 90 de zile de la deschiderea procedurii de faliment, polițele de asigurare emise de societatea aflată în lichidare expiră de drept.

Dacă instanța s-ar fi pronunțat astăzi, momentul expirării ar fi fost 25 august, conform calculelor noastre, ceea ce înseamnă că, în condițiile amânării cu două săptămâni, data expirării va fi undeva la începutul lunii septembrie.

Euroins are încă un portofoliu de peste 2,4 milioane de polițe RCA, ceea ce înseamnă că până la începutul lui septmebri numărul polițelor RCA în vigoare va rămîne unul important, apropiat de 2 milioane, în condițiile în care societatea a emis asigurări, mai ales pe un an, până pe 17 martie, când ASF i-a ridicat licența pentru că nu respecta normele de solvabilitate.

Vedeți AICI toate detaliile falimentului Euroins, așa cum reies din documentele ASF

AICI evoluția dosarului de faliment și numele creditorilor

AICI toate termenele și toți pașii importanți din falimentul Euroins. Orice șofer poate fi lovit, încă, de un asigurat Euroins

În ceea ce privește lichidatorul judiciar care se va ocupa de faliment, acesta va fi desemnat, așa cum mai arătat Economica, dintr-o listă de practicieni desemnați de ASF. Totuși, cele mai mari șanse pare să le aibă cei de la CITR, al căror nume a fost dezbătut astăzi în ședință și care au fost propuți de mai mulți creditori. CITR se ocupă și de falimentele Carpatica Asig, City Insurance și Certasig.

AICI lista posibililor practicieni, cu detalii despre potențialii creditori care vor avea prioritate

Te-ar mai putea interesa și
Cât au crescut cheltuielile cu dobânzile pentru România. Anunțul lui Nazare
Cât au crescut cheltuielile cu dobânzile pentru România. Anunțul lui Nazare
Cheltuielile cu dobânzile au depăşit 40 de miliarde de lei în primele şapte luni ale anului, una dintre "facturile dezechilibrelor acumulate în ultimii ani", iar corecţia bugetară trebuie......
Ce spune Bolojan la final de PNRR despre ce s-a întâmplat la Sănătate
Ce spune Bolojan la final de PNRR despre ce s-a întâmplat la Sănătate
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, la inaugurarea noului Centru chirurgical cardiovascular din cadrul Institutului ...
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,6%, în primele şapte luni – date INS
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,6%, în primele şapte ...
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în primele şapte luni ale anului, respectiv ...
Părinții au început mai devreme cumpărăturile pentru școală. Una din 10 comenzi e achitată în rate
Părinții au început mai devreme cumpărăturile pentru școală. Una din 10 comenzi e achitată în rate
Pregătirile pentru noul an școlar au început mai devreme, iar ritmul cumpărăturilor crește pe măsură ce se apropie ...