Decizie surprinzătoare: ÎCCJ este de acord ca dobânda creditelor unor clienţi BCR să scadă la 2%

18 03. 2014
bcr_66541100

Curtea supremă a respins recursul BCR într-un litigiu privind patru contracte de credit încheiate între V. şi A.O. Mateescu (avocat, membru al baroului Braşov) şi bancă în 2007. Potrivit deciziei instanţelor, dobânda de referinţă variabilă a băncii (DRV) este echivalentul cotaţiei Euribor, la care se va adăuga marja din contract de 1,2 sau 1,5 puncte procentuale, după caz. Dobânda totală va scădea de la aproximativ 10% la sub 2%.

Cei doi braşoveni au luat patru credite de la BCR în toamna anului 2007. Un credit de 62.500 de euro (refinanţare), un credit cu garanţie ipotecară de 35.000 de euro, urmat de alte contracte de 36.000 de euro, respectiv 29.350 de euro la câteva luni distanţă.

În noiembrie 2008, la aproximativ un an de la data semnării contractelor, BCR înştiinţează clienţii că dobânda a crescut.

După un an cu o dobândă fixă mică, clientul urma să plătească o dobândă curentă formată din „dobânda de referinţă variabilă a BCR, care se afişează la sediile băncii, la care se adaugă o marjă fixă, de 1,2 puncte procentuale (sau 1,5 pp, în funcţie de contract).

Clienţii au chemat BCR în primă fază la conciliere şi apoi au făcut o cerere în instanţă, considerând că drept abuzivă clauza referitoare la dobândă, în temeiul legii 193/2000.

Din al doilea an, dobânda a ajuns la 10,7%, respectiv 11%. După emiterea OUG 50/2010, BCR a modificat marja fixă din contracte la 8,9 pp, şi a introdus Euribor – cotaţie care se afla la minime istorice pentru perioada în care s-a efectuat modificarea.

Banca a spus că cererea este neîntemeiată, dobânda practicată raportându-se la condiţiile obiective ale impuse de piaţă şi fiind menţinută în permanenţă în limite absolut rezonabile. Totodată, nu există nicio clauză contractuală care să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, nefiind evidenţiat niciun dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor.

BCR s-a apărat cu nota ANPC din octombrie 2010, care spunea că „modificarea modului de calcul al dobânzii comerciale, prin terecerea de la criteriul dobânzii de referinţă variabilă a BCR la criteriul indicelui de referinţă independent Euribor nu se poate realiza prin menţinerea marjei fixe iniţiale”.

Însă, Tribunalul a considerat că această clauză este abuzivă, deşi se referă la elementul de preţ al contractelor.

„Deşi clauza menţionată priveşte obiectul principal al celor două contrate (dobânda făcând parte din preţ, iar preţul reprezintă obiectul principal al contractului) şi deşi, în aparenţă, aceasta a fost redactată în mod clar, instanţa constată că, de fapt, faţă de lipsa unor criterii de stabilire a dobânzii de referinţă variabilă, în esenţă, clauza nu este definită într-un mod inteligibil pentru consumator, fiind încălcate, în acest mod, dispoziţiile art. 4 al. 6 din leg. 193/2000, limbajul folosit nefiind unul uşor inteligibil. La această concluzie se ajunge şi dacă se au în vedere dispoziţiile art. 9 ind. 3 al.1 lit. g din OG 21/1992”, se arată în motivarea Tribunalului.

În apel, BCR a reclamat că clientul avea o pregătire juridică aprofundată (fiind avocat), care i-ar fi permis să înţeleagă clauzele contractuale, şi că nu ar trebui să fie considerat drept un consumator.

Instanţa de apel spune că „simplul fapt că reclamanta, în virtutea profesiei pe care o are, deţine un nivel ridicat de cunoştinţe în domeniu, nu o exclude de la posibilitatea de a se prevala de actele normative care reglementează protecţia consumatorilor, atâta timp cât nu s-a demnostrat că nivelul de informare a permis exercitarea unei influenţe asupra conţinutului contractului. Prin urmare, reclamanţii au calitatea de consumatori”.

Curtea de apel a constatat că libertatea contractuală clamată de bănci nu este identică cu lipsa practicilor abuzive din contracte.

“Sub pretextul libertăţii contractuale şi al obligativităţii contractului, uneori, istituţiile de creditare inserează şi impun clauze abuzive”, spune intanţa.

ÎCCJ a menţinut, în 14 martie, sentinţa Curţii de Apel Braşov, care la rândul ei o menţinuse pe cea a Tribunalului Braşov.

Decizii contradictorii la ÎCCJ

Clamată de către bancheri ca fiind singura instanţă coerentă din România, capabilă să ofere soluţii în procesele pe clauze abuzive, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat mai multe hotărâri contradictorii în ultimii ani.

Recent, BCR a mai pierdut un proces la ÎCCJ pe clauza de dobândă – cazul Munteanu. Magistraţii de la ÎCCJ au declarat ca abuzivă clauza BCR prin care banca are dreptul să calculeze „discreţionar” dobânda creditului, în temeiul legii 193/2000 privind clauzele abuzive în contractele încheiate între profesionişti şi consumatori. Decizia a venit după ce Curtea de Apel Bucureşti a decis ca formula după care se calculează dobânda creditului trebuie înlocuită cu Euribor + marja din contract.

Judecătorii de la ÎCCJ au hotărât, însă, că formula DRV este abuzivă, dar că instanţa de apel a greşit când a intervenit în contract înlocuind o clauză abuzivă cu o nouă formulă (Euribor + 1,5 pp), şi a cerut ca dobânda contractului să fie pusă de către părţi prin negociere. Legea 193/2000 şi directiva europeană din care se trage, precum şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene spun că instanţa constată caracterul abuziv al unei clauze şi dispune eliminarea acestei din contract ca fiind nulă.

Astfel, în cazul Munteanu, ÎCCJ a criticat intervenţia intanţei de apel în contract, iar în cazul Mateescu a găsit această intervenţie ca fiind acceptabilă, admiţând că DRV este egală cu Euribor.

Până la aceste două cazuri, BCR a avut câştig de cauză în toate acţiunile care au ajuns la instanţa supremă, şase la număr – o parte din ele fiind acţiuni întemeiate pe OUG 50/2010, lege modificată între timp, iar celelalte s-au bazat doar adiacent pe legea 193/2000 fiind cu obiectul obligaţia de a face, nu acţiuni în constatare. De altfel, cei de la BCR au evidenţiat în ultimii ani că hotărârile instanţei cu cel mai înalt grad din România le-au fost favorabile, chiar dacă au pierdut mai multe procese în ţară.

Aceştia au câştigat un proces inclusiv printr-o contestaţie în anulare la ÎCCJ – în cazul Voda – o procedură extraordinară foarte rar admisă de instanţe. La acel moment, ÎCCJ admisese în primă fază că formula DRV + marjă să fie înlocuită cu Euribor + marjă, însă prin admiterea contestaţiei BCR, procesul s-a întors în favoarea băncii, a cărei recurs a fost admis.

Cei de la BCR nu au furnizat o poziţie oficială până la acest moment în cazul Mateescu.

În cazul Munteanu, însă, aceştia apreciau faptul că ÎCCJ a constatat că nu poate fi vorba de identitate între „dobânda de referinţă variabilă şi Euribor, stabilind faptul că instanţa de apel nu avea dreptul să impună unilateral clauza de dobândă şi solicitand părţilor să cadă de acord”.

La acelaşi complet de judecată din dosarul Mateescu se află şi unul dintre grupurile de clienţi ai BCR ajunşi cu dosarul la ÎCCJ.

BCR, trei procese cu ANPC pentru eliminarea clauzelor abuzive din toate contractele

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a chemat în instanţă BCR în trei litigii privind clauzele abuzive din contracte. Acţiunile au început după 1 octombrie 2013, astfel că potrivit modifcărilor la legea 193/2000, o decizie favorabilă ANPC ar urma să producă efecte la nivelul întregului portofoliu de clienţi ai BCR prin eliminarea acestor clauze din toate contractele. Totodată, în acelaşi tip de acţiune formulată împotriva BCR mai sunt chemate în instanţă alte şapte bănci.

Clauzele atacate de ANPC în instanţă au fost expuse de ECONOMICA.NET în acest articol.