Declinul demografic continuă. Populaţia României scade şi în luna aprilie

Sporul natural s-a menţinut negativ (-9.065) şi în luna aprilie a acestui an, numărul deceselor înregistrate fiind de 1,9 ori mai mare decât cel al născuţilor-vii, arată datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
AGERPRES - mar, 10 iun. 2025, 10:32
Declinul demografic continuă. Populaţia României scade şi în luna aprilie

Conform statisticii oficiale, în luna aprilie 2025, numărul naşterilor a scăzut faţă de luna aprilie 2024, dar a crescut faţă de luna precedentă (martie 2025), iar numărul deceselor înregistrate a crescut faţă de luna aprilie 2024, dar a scăzut faţă de luna precedentă (martie 2025), scrie Agerpres.

În aprilie 2025 s-au înregistrat certificatele de naştere pentru 10.462 copii, în creştere cu 42 (+0,4%) faţă de luna precedentă şi în scădere cu 1.980 (-15,9%) comparativ cu aceeaşi lună din anul trecut.

Numărul certificatelor de deces înregistrate în aprilie 2025 a fost de 19.527 (10.100 pentru persoane de sex masculin şi 9.427 pentru persoane de sex feminin), mai puţin cu 2.043 decese faţă de luna martie, ceea ce reprezintă o scădere de 9,5% (-8,7% persoane de sex masculin şi -10,3% persoane de sex feminin). Numărul de certificate de deces înregistrat pentru copiii cu vârsta de sub un an în luna aprilie 2025 a fost de 61, în scădere cu 22 faţă de luna martie 2025.

Numărul certificatelor de deces a crescut cu 1.016 (+5,5%) faţă de luna aprilie 2024, iar cel pentru copiii cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 8 mai mic în aprilie decât aceeaşi lună din anul 2024.

Sporul natural a fost negativ şi în luna aprilie 2024 (-6.069 persoane).

În luna aprilie 2025, 41,7% (8.143 decese) din totalul numărului de decese s-a înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, 27,3% (5.326 decese) la persoanele de 70-79 ani şi 16,6%, reprezentând 3.250 decese, la persoanele în vârstă de 60-69 ani. La polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 0-4 ani (77 decese), 5-19 ani (52 decese) şi 20-29 ani (90 decese).

În luna aprilie 2025, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 5.548 căsătorii. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi prin acordul soţilor (pe cale
administrativă sau prin procedură notarială) a fost de 1.416 în aceeaşi lună.

INS precizează că datele pentru lunile anului 2025 sunt provizorii, fenomenele fiind prezentate după data înregistrării acestora şi nu după data producerii evenimentelor demografice; din acest motiv datele aferente anului 2025 vor suporta modificări prin includerea fenomenelor înregistrate tardiv (după luna de referinţă) şi excluderea celor înregistrate în luna de referinţă, dar care s-au produs în luna precedentă sau anterior acesteia şi prin redistribuirea fenomenelor pe luni după data producerii.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...